spot_img

Apel public la autorități de a proteja mediatic și psihologic cadrele medicale din Suceava

Primarul comunei sucevene Dumbrăveni, Ioan Pavăl, face un apel public la autoritățile statului român de a  crea urgent un coridor pentru asigurarea materialelor medicale necesare combaterii COVID 19. ”Este cazul să renunțați la poziționări politice şi distanțe ideologice şi să ne unim toți şi toate forțele sub solidaritate şi acțiune imediată! Suceava trebuie deschisă intervențiilor urgente prin asigurarea materialelor medicale necesare şi scoasă din izolarea stigmatului mediatic! Suceava nu este nici Wuhanul şi nici Lombardia României! (…) Este o urgență dotarea şi asigurarea necesarului de materiale de funcționare şi protecție a bazei medicale, protejarea mediatică și psihologică a cadrelor medicale şi a familiilor acestora, protejarea şi asigurarea accesului egal la servicii medicale de specialitate a tuturor categoriilor de pacienți şi raportarea la Bucovineni ca şi cetățeni ai României! Trebuie să ieşiți rapid din rațiunea distanțelor şi a discursurilor militante şi să realizați că soluțiile cele corecte şi în acord cu opțiunea medicilor sunt fie pentru realizare unui Spital militar de campanie, fie pentru transformarea Spitalului Municipal din Fălticeni, în spitale COVID-19 şi păstrarea destinației Spitalului Județean de Urgență Suceava! Suceava este județul cu o populație relativ tânără ca medie de vârstă, iar localitățile închise au un indice al natalității ridicat! Trebuie să acționaţi rapid şi conștient, întrucât, prin ținerea închisă a maternității din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava, vă faceți vinovați de viitorul demografic al țării şi comiteți un atentat direct la dreptul la viață! Nu aveți nici o îndreptățire să lezați demnitatea vieții prin neasigurarea accesului mamelor însărcinate la serviciile medicale! Ele sunt parte a viitorului României!”, a scris primarul Ioan Pavăl. AgențiadeCarte.ro vă prezintă integral textul scrisorii publice semnate de primarul comunei sucevene Dumbrăveni.

 

 

Domnule Președinte,

Domnilor guvernanți,

România trebuie salvată!

Suceava trebuie salvată!

 

Este cazul să renunțați la poziționări politice şi distanțe ideologice şi să ne unim toți şi toate forțele sub solidaritate şi acțiune imediată!

 

Suceava trebuie deschisă intervențiilor urgente prin asigurarea materialelor medicale necesare şi scoasă din izolarea stigmatului mediatic!

 

Suceava nu este nici Wuhanul şi nici Lombardia Romaniei!

 

Bucovina, Suceava, este România la dimensiunea reală a crizei COVID-19!

 

Ați permis şi contribuit solidar, atât putere, cât şi opoziție, la situația actuală, prin implicarea doar formală, prin politizare în masă, prin oblăduirea incompetenței ce vă era favorabilă!

Ați reuşit să amânați speranța schimbării refuzând cetățenilor dreptul la o cultură a bunului exemplu!

Ați făcut un deziderat din conservarea privilegiilor şi ați militat doar pentru propriilor idei proaste, nu v-au interesat nici efectele nici starea României, ci doar prezervarea propriilor interese de partid şi împlinirea agendei impuse!

 

Domnilor guvernanți, după ce că ați stat în confortul mandatelor folosind distanțarea socială față de realitățile obiective ale sucevenilor, în confortul neglijenței şi al interesului politic, acum tot ei sunt cei care sunt nevoiți să deconteze?

 

Astăzi, demisiile medicilor şi a personalului medical nu mai sunt o soluție garantată! Este necesară susținerea mangaerială şi informală a celor din linia întâi, alături de prezentarea unui plan urgent de măsuri şi fapte!

 

Suceava şi localitățile limitrofe sunt închise!

Stau alături de erori şi neglijențe umane, neintervenția la timp şi asumarea tacită a unei evidente şi culpabile dorințe de escaladare a situației! Un foarte bun prilej de a disimula gravitatea situației din Bucureşti şi din alte județe afectate şi de a striga politicianist alături de progresismul aflat pe baricade: închiderea şi izolarea Bucovinei!

 

Ați reuşit să izolați Bucovina şi mediatic, şi fizic, şi social şi moral!

 

Lipsa de consultare a opiniei medicilor, dublată de incompetență şi iresponsabilitatea instituțională, alături de interesul spălatului pe mâini, a dus la decizia greșită de transformare a Spitalului Județean de Urgență Suceava în Spital COVID-19!

 

Nu a existat o consultare minimală a specialității, o analiză realizată de către medici privind implicațiile directe asupra categoriilor de pacienți şi a maternității, o strategie privind prioritizarea şi capacitățile de testare! Nimic, doar decizii politice unilaterale!

 

Este o urgență dotarea şi asigurarea necesarului de materiale de funcționare şi protecție a bazei medicale, protejarea mediatică și psihologică a cadrelor medicale şi a familiilor acestora, protejarea şi asigurarea accesului egal la servicii medicale de specialitate a tuturor categoriilor de pacienți şi raportarea la Bucovineni ca şi cetățeni ai României!

 

Trebuie să ieşiti rapid din rațiunea distanțelor şi a discursurilor militante şi să realizați că soluțiile cele corecte şi în acord cu opțiunea medicilor sunt fie pentru realizare unui Spital militar de campanie, fie pentru transformarea Spitalului Municipal din Fălticeni, în spitale COVID-19, şi păstrarea destinației Spitalului Județean de Urgență Suceava! Suceava este județul cu o populație relativ tânără ca medie de vârstă, iar localitățile închise au un indice al natalității ridicat!

 

Trebuie să actionaţi rapid şi conştient, întrucât prin ținerea închisă a maternității din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava vă faceți vinovați de viitorul demografic al țării şi comiteți un atentat direct la dreptul la viață! Nu aveți nici o îndreptățire să lezați demnitatea vieții prin neasigurarea accesului mamelor însărcinate la serviciile medicale! Ele sunt parte a viitorului României!

 

Trebuie să respectaţi valoarea vieții, să respectați familiile celor decedați, să-i respectați pe cei angajați în prima linie şi să renunțați la a profita nemilos de pe urma dramelor şi suferințelor pricinuite de aceste împrejurări!

 

În condițiile în care nu aveți capacitatea de a genera nimic bun şi aplicat pentru situația de astăzi, este momentul oportun să renunțați la privilegii, la avioanele si maşinile de lux achiziționate pe banii noştri, a celor care contribuie cu adevărat la funcționarea economiei, la locuirea comodă pe spatele celor mulți, la salariile nesimțite ce sfidează zona privată, la pensii și alte venituri cumulative şi faceți din ele coşul solidarității financiare!

 

Acum trebuie să vă puneți la dispoziția țării, returnând din beneficiile acumulate numai de domniile voastre ştiute cum!

 

Altfel, vă asigurăm că şi fără voi şi politica voastră prost făcută, Bucovina nu este singură!

 

Suceava este a României solidare, a cetățenilor care au înțeles gravitatea evenimentelor şi respectă măsurile luate, a cetățenilor activ implicați în salvarea situației, a antreprenorilor care fac treaba statului printr-un efort financiar şi uman susținut, a tuturor celor care fac frontul comun al unității şi cred în speranța reuşitei!

 

În calitate de primar al comunei Dumbrăveni şi beneficiar direct al serviciilor medicale voi fi mereu de partea medicilor, a personalului medical şi a familiilor acestora! În aceste situații de presiune şi atacuri concertate la adresa cadrelor medicale, susțin necesitatea apărării demnității actului medical, a valorii umane a medicilor din prima linie, protejarea sănătății şi a reputației lor profesionale! Ei sunt dintre ei!

 

Suntem în lupta regăsirii umanității!

 

Dumnezeu să binecuvânteze medicii şi România!

 

Primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508