Câștigător al marelui premiu Leul de Aur al Bienalei de Artă de la Veneția în 2001, Gregor Schneider este un foarte cunoscut artist contemporan, ale cărui lucrări se cer experimentate, nu vizitate. Practica sa artistică – în care arhitectura joacă un rol esențial – este greu de etichetat, aflându-se la intersecția dintre artă conceptuală, process art, instalație site-specific și sculptură. Am experimentat pentru prima dată o instalație de-ale sale la cea mai recentă ediție a decenalei Skulptur Projekte Münster, în 2017. După mai bine de o oră de așteptat la coadă în căldura verii (era iulie, iar vizitatorii aveau acces câte unu-doi maxim), am intrat curioasă în instalația-apartament cu titlul ‘N. Schmidt Pferdegasse 19 48143 Münster Deutschland’, montată în muzeul LWL-Museum für Kunst und Kultur. Recunosc, la momentul respectiv nu am înțeles prea bine multiplele referințe subtile la care artistul face trimitere și nici nu prea am rezonat cu ceea ce acesta transmite. Ulterior însă, am avut ocazia de a revizita practica artistului german Gregor Schneider și de a căpăta o nouă înțelegere asupra viziunii sale artistice.
Conștientizarea faptului că accesăm valorile universale prin lentila culturii în care ne-am format și că aceasta determină o perspectivă anume asupra artei, mi-a oferit o cheie de citire aproape imagologică a expoziției personale Gregor Schneider ‘Camere Moarte / Dead Rooms’ de la MARe – Muzeul de Artă Recentă din București, curatoriată de Erwin Kessler. Am realizat totodată că atât MARe, unde ‘Dead Rooms’ poate fi vizitată între 13 februarie și 4 mai 2020, cât și lucrările lui Gregor Schneider aduc în atenția publicului diferite feluri în care dimensiunea arhitecturală subscrisă artei contemporane poate activa memoria locului.
Arhitectura este, fără îndoială, importantă în organizarea unei expoziții, în elaborarea unui concept curatorial sau a unei instalații site-specific dar, în practica lui Gregor Schneider, arhitectura este fundamentală, întrucât ea reprezintă chiar principalul material de lucru al artistului. În principiu acesta documentează, constuiește și dărâmă structuri ale unor clădiri cu o anume simbolistică în memoria personală sau colectivă, amintind de moșteniri dificile ale sale sau ale unei întregi națiuni. Poate cel mai controversat exemplu de utilizare a arhitecturii la Gregor Schneider a fost achiziționarea casei în care s-a născut Joseph Goebbels – unul dintre liderii regimului nazist, Ministrul Propagandei și cancelarul celui de-al Treilea Reich pentru o zi (după sinuciderea Führerului) – casă pe care a demolat-o bucată cu bucată, păstrând doar pereții exteriori, documentând întreg procesul, pentru ca apoi să expună rămășițe din ea.
Fie că vorbim de distincția sa cu Leul de aur la cea de-a 49-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, unde a reprezentat Germania, fie că vorbim de controversele stârnite de proiectele sale care au legătură cu fosta reședință a lui Goebbels, Gregor Schneider se revendică spațiului german într-un mod asumat. Felul în care identitatea sa germană îi influențează practica artistică mă duce cu gândul la observațiile curatorului sloven Igor Zabel, care par încă destul de valabile și relevante, în ciuda faptului că de la moartea s-a scurs mai bine de un deceniu. Referindu-se, într-un articol apărut în 2001, în ‘Words of Wisdom: A Curator’s Vade Mecum on Contemporary Art’, la apartenența sa la spațiul Europei de Est, Igor Zabel remarca faptul că de la un artist se așteaptă câteodată să ‘reprezinte’ o anume ‘identitate’. În acest sens, Gregor Schneider pare a reprezenta o identitate germană, reușind, în același timp, să abordeze o estetică ale cărei valențe sunt universale. Ansamblurile de mese și scaune, perdelele, geamurile, încăperile aseptice pe care le integrează în lucrările sale sunt de o familiaritate bulversantă și ar putea fi (de) oriunde în lume.
Ana-Daniela Sultana-Cipariu
