În perioada 14-16 decembrie 2019, la Timișoara, la 30 de ani de la Revoluția din 1989, Asociația Memoria Culturii, în parteneriat cu Asociația 2021 Timișoara Capitală Culturală Europeană, a organizat prima ediție a Festivalului Internațional de Poezie ”Ion Monoran”, cu un program de lecturi publice și de revizitare culturală dedicată Revoluției. Festivalul a avut invitați scriitori din Timișoara, din țară și din străinătate: Adrian Bodnaru, Alexandra Bodnaru, Raul Bribete, Eugen Bunaru, Ruxandra Cesereanu, Dan Mircea Cipariu, Tudor Crețu, Mircea Dan Duță, Serge van Dujnhoven, Șerban Foarță, Slavomir Gvozdenovici, Iulia Iacob, Florin Iaru, Petru Ilieșu, Borco Ilin, Viorel Marineasa, Ciprian Măceșaru, Virgil Mihaiu, Andrei Mocuța, Ioan Moldovan, Ioan T. Morar, Goran Mrakic, Alexandru Potcoavă, Claudio Pozzani, Daniela Rațiu, Vasile Rodian, Nenad Saponja, Miroslav Sosoi, Peter Sragher, Marius Surleac, Robert Șerban, Marcel Tolcea, Laurențiu Ciprian Tudor, Gilda Vălcan și muzicienii: Alex Reisz, Victor Miclăuș, Ferencz Szekeres, Ion Dorobanțu. Festivalul Internațional de Poezie ”Ion Monoran” și-a propus și a reușit în cele trei zile de lecturi publice de poezie, muzică, de proiecții de film și lansări de carte, evenimente ce au avut loc la Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin, Tramvaiul istoric al Revoluției, Mansarada Muzeului Banatului și Muzeul Consumatorului Comunist, a reușit să reaprindă, metaforic, flacăra Revoluţiei și a Poeziei. De asemenea, Editura Brumar a reeditat antologia de poezie a lui Ion Monoran și a publicat o antologie cu poemele și textele poeților prezenți la festival.  AgențiadeCarte.ro a fost partenerul media al Festivalului Internațional de Poezie ”Ion Monoran”. Robert Șerban a scris un text despre prima ediție a Festivalului Internațional de Poezie ”Ion Monoran”, text pe care îl prezentăm în rândurile următoare.

Festivalurile de literatură (ca, de altfel, mai toate festivalurile) sunt importante pentru comunitatea în care se desfăşoară din mai multe motive. În primul rând fiindcă pun faţă în faţă scriitorii şi cititorii. Orice pasionat de arte (de la cele muzicale, până la cele vizuale) ştie că atunci când există şansa să vezi “pe viu” un artist sau altul, ea nu-i de ratat. Mai ales într-un context cum este cel al unui festival, când dispar barierele de comunicare, când apar/ apare colocvialitatea, spontaneitatea, iar dialogul se naşte mai uşor şi se instaurează mai repede.

Un alt motiv este emulaţia culturală pe care acest tip de evenimente o naşte în lumea literară. Scriitorii au şansa să se cunoască mai bine între ei, să se revadă, să întâlnească editori, jurnalişti culturali, fani, să facă schimb de cărţi, de texte, să discute despre arta lor, uneori până dimineaţa. Şi mai e încă un motiv: puterea de radiere culturală. Poate cel mai bun exemplu despre cum un astfel de festival a pus un oraş pe harta internaţională a literaturii mondiale este Iaşiul. Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere din capitala Moldovei, ajuns la a 7-a ediţie, adună un public de zeci de mii de oameni, majoritatea tineri, şi câteva sute de invitaţi, anual. Adevărat, pentru desfăşuarea extraordinară de evenimente, la începutul fiecărui octombrie, autorităţile alocă aproape o jumătate de milion de euro. E o sumă importantă, dar, în mod cert, sunt bani investiţi cu folos. Numărul tinerilor (majoritatea, elevi de liceu) interesaţi de carte şi de citit este impresionant acolo, iar discuţiile cu ei, felul în care pun întrebările, în care văd şi îşi imaginează lumea, aderenţa la realitate, seriozitatea lor neîncrâncenată, sunt dovezi că lectura lucrează cu folos asupra lor. Întâlnirile pe care scriitorii le au cu elevii generează efecte evidente şi benefice inclusiv asupra profesorilor. Cum? În primul rând, pentru că îi dislocă din scorţoşenia pe care catedra le-o dă. Le insuflă din spontaneitatea şi nonconformismul cu care mai toţi autorii discută despre literatură. Apoi, fiindcă profii constată (sau îşi amintesc?) că ceea ce vrea să spună autorul într-un text sau altul nu e deloc departe de ceea ce chiar e scris în acel text. Şi că interpretările şi comentariile sunt, de cele mai multe ori, mai simplu de făcut decât par.

E cert că modul în care umanioarele sunt predate în şcoli e departe să stârnească interesul celor din bănci. O spun statisticile, o spun elevii, o recunosc profesorii. Ei bine, aceste festivaluri, în care actori ai lumii literare contemporane evoluează în diferite contexte (dar care, mai toate, au în rol lectura şi dialogul deschis), ar putea să inspire dascălii de umanioare. Iar primul gest pe care Domniile lor ar putea să-l facă e simplu: să fie martori la ceea ce se petrece acolo. Apoi, dacă nu sunt îngroziţi de ceea ce aud şi văd, dacă li se pare că literatura e vie, că nu miroase a formol şi a formule, să îşi aducă şi elevii. Cam asta fac o bună parte dintre profesorii din Iaşi. I-ar putea imita şi cei din Timişoara, unde, până anul acesta, existau două festivaluri de literatură: FILTM şi LITVEST. Ambele cu câte opt ediţii. Ei bine, din 14 decembrie anul curent sunt trei. Iar cel mai nou poartă numele poetului timişorean Ion Monoran, cel care, în 16 decembrie 1989, împreună cu Daniel Zăgănescu, Borbely Zoltan şi Kovacs Tibi, a avut inspiraţia să oprească tramvaiele în Piaţa Maria. De ce inspiraţie? Fiindcă toţi călătorii au coborât acolo şi au văzut că în faţa casei pastorului László Tőkés sunt oameni cu lumânări aprinse, care protestează împotriva unei decizii abuzive de mutare a pastorului din oraş. O parte dintre ei s-au alăturat protestului, alţii au dus vestea mai departe şi au amplificat-o. Mai mult: tot atunci, protestul paşnic s-a transformat în revoltă, în invitaţie la revoluţie, în scandări împotriva regimului şi a lui Ceauşescu. Chiar Ion Monoran povestea că prietenul său, Daniel Zăgănescu, suit pe unul dintre tramvaie, a strigat Jos, Ceauşescu! Strigătul s-a amplificat şi a devenit unul dintre dezideratele Revoluţiei din 1989.

Monoran n-a fost, iată, numai poet, ci şi un bărbat extrem de curajos, care şi-a riscat propria viaţă. Gestul lui este extraordinar şi din perspectiva faptului că era tatăl a doi copii mici. Dacă revoluţia n-ar fi avut finalul pe care îl ştim, Ion Monoran ar fi sfârşit, în cel mai fericit caz, în teminiţă. Curajoşi au fost, în decembrie 1989, milioane de români care au ieşit pe străzi şi au cerut libertate. Poetul timişorean, în onoarea căruia a avut loc, între 14 şi 16 decembrie, această primă ediţie a festivalului internaţional de poezie, a fost, însă, de un pragmatism formidabil. A ştiut ce trebuie să facă încât oamenii din Piaţa Maria să fie în număr cât mai mare, iar valul de nemulţumiţi să crească şi să “inunde” Timişoara. A dat un şut acelui clişeului care spune că poeţii nu prea ştiu pe ce lume sunt şi că trăiesc cu capul în nori. Monoran n-a fost doar un seismograf (aşa cum sunt scriitorii), ci una dintre undele de şoc ale cutremurului anticeauşist şi anticomunist. Atunci, libertatea a avut pentru el un preţ mai mare decât viaţa. Intuiţia că vremea dictaturii se sfârşea i-a dat, probabil, impulsul să acţioneze admirabil.

Peste 30 de poeţi din ţară şi din străinătate s-au adunat la Timişoara sub semnul lui Ion Monoran. Această întâlnire ar fi trebuit să aibă loc mult mai demult, fiindcă e important să-i omagiem pe cei care au contat în istoria unui loc şi a unei comunităţi. Pe cei care au fost altfel, într-un sens excepţional, decât semenii lor. Iar Mono, cum i se spunea, aşa a fost. (A refuzat să debuteze, ca scriitor, deşi ar fi putut-o face, cu un volum înainte de 1989, fiindcă acel volum ar fi apărut cenzurat. Poemele scrise de el înainte de căderea lui Ceauşescu dau seama despre un temperament protestatar, nemulţumit, incomod, reactiv. Prima sa carte, Locus pericundus, i-a apărut în ianuarie 1994, la o lună după ce a murit, subit, în 2 decembrie 1993; următoarea, tot la editura Marineasa, în 1996, Ca un vagabond într-o flanelă roşie, apoi, Eu însumi, la editura Cartea Românească, în 2009, şi antologia Dragă Poezie, în 2013, sub egida Bibliotecii judeţene Sorin Titel, şi, reeditată, în 2019, la editura Brumar).

Trei zile a durat Festivalul Internaţional de Poezie “Ion Monoran”, sâmbătă, duminică şi luni, 14, 15 şi 16 decembrie. În trei locuri diferite. Ba în patru, fiindcă luni s-a ţinut şi în tramvai, iar poeţii invitaţi să participe au citit, în română şi în engleză, versuri de Mono. În ultima seară, cea din 16, a avut loc, înainte de recitalul poetic, proiecţia filmului „Omul care a oprit tramvaiele”, realizat de Daniela Raţiu, proiecţie la care au fost de faţă cei doi copii ai poetului, Oana şi Paul. S-a lansat antologia festivalului, cu textele scrise de autorii invitaţi, MonoLog, un foarte frumos volum de poezie, Timişorella, de Adrian Bodnaru, ambele apărute la editura Brumar, a fost chiar un mic târg de carte, a fost un maraton de lectură.

Robert ȘERBAN

Festivalul Internațional de Poezie Ion Monoran a fost realizat de Asociația Memoria Culturii (preşedinte, Loredana Tîrzioru), în parteneriat cu Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar ”Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019”.

Parteneri: Muzeului Național al Banatului, Teatrul Pentru Copii și Tineret Merlin, Consiliului Județean Timiș, Teatrul Auăleu, Scârț. Loc lejer, Fundația Politehnica, Asociația Culturală și Socială Ion Monoran, Filiala București – Traduceri literare, Nederland letterfonds dutch foundation for literature, Festival Interanzionale de Poesia Parole Spalancate – Italia, Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, Editura Brumar, Fundația Triade, Editura Diacritic, Timisoara Tour Guide, Societatea Timișoara, Enoteca de Savoya.

Parteneri media: Agenția de carte, Banatul Azi, Pressalert, TVR Timișoara, Ziarul Timișoara, Revista Orizont, O mie de semne, Actualitatea literară.