Joi, 12 decembrie 2019, ora 18.30, Muzeul Municipiului București vă invită la Conferința „Leonardo da Vinci, anatomistul”, susținută de Dr. Octavian Buda. Evenimentul va avea loc la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr. 2). Coordonator conferință: Cătălin D. Constantin.
Muzeul Municipiului București marchează prin această conferință 500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci.
Leonardo şi-a căpătat primele noţiuni de anatomie pe când îşi făcea ucenicia în atelierul lui Andrea del Verrocchio. I s-a acordat permisiunea de a face disecţie pe cadavre la Spitalul Santa Maria Nuova din Florenţa, şi ulterior la spitalele din Milano şi Roma. Între 1510-1511 a colaborat cu medicul Marcantonio della Torre. Leonardo da Vinci a devenit un deschizător de drumuri în anatomia topografică realizând peste 240 de desene extrem de detailate, organizate în 153 de planşe pe care le-a descris în peste 12.500 de cuvinte, în vederea publicării unui tratat de anatomie. Opera postumă a rămas la elevul său Francesco Melzi, care a intenţionat să o publice, dar se pare că fost depăşit de complexitatea proiectului, în special datorită scrisului lui da Vinci. Gravurile au ajuns până la urmă în Anglia sub numele de Codex Windsor, cel mai probabil în timpul regelui Carol I.
Octavian Buda este profesor universitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, unde conduce Catedra de Istoria medicinei. Studiile sale acoperă aspecte variate ale istoriei medicinei româneşti şi universale, interrelaţia dintre medicină şi filozofie, antropologie culturală, bioetică, psihiatrie. Publicaţiile recente includ cărţi (editate şi capitole de carte) apărute în Anglia, Germania şi Olanda.