Câștigător al prestigiosului premiu Strega Gionvani 2019, publicat în 13 țări și în curs de adaptare pentru Netflix, Fidelitate, cel de-al șaselea roman al scriitorului italian Marco Missiroli, este o carte care are forța de a explora zonele cele mai intime ale relației de cuplu și de a extrage de acolo adevăruri universal valabile. Bestseller-ul italian tradus la noi de Editura Pandora M, parte a grupului editorial Trei, Fidelitate spune o poveste aparent simplă. Carlo, un profesor de creative writing și Margherita, o arhitectă devenită agentă imobiliară, sunt un cuplu tânăr și, la prima vedere, solid. Fidelitatea este un angajament care face parte din căsnicie, însă dincolo de aceasta pot exista dorințe reprimate, emoții intense, care nu pot fi mărturisite, dar și întrebări fără răspuns. După ce a fost observat într-o postură ambiguă cu Sofia, una dintre studentele sale, Carlo se justifică în fața rectorului, colegilor și soției: „Fata s-a simțit rău”. Acest mic incident are puterea de a zdruncina temelia relației dintre Carlo și Margherita. Pe de altă parte, Margherita este prinsă în vârtejul unor dileme de aceeași natură cu cele ale soțului ei: dacă suntem fideli față de noi înșine, față de dorințele profunde, cât de infideli devenim în raport cu ceilalți? Aceasta este întrebarea pe care și-o pune într-o dimineață, după o ședință de fizioterapie cu Andrea, bărbatul care devine subiectul fanteziilor sale intime.
Marco Missiroli impresionează prin capacitatea sa de a extinde analiza unei relații de cuplu până la a o transforma într-o radiografie a dilemelor unei generații. De fapt, noțiunea de fidelitate, așa cum este înțeleasă de scriitorul italian, se referă la modul în care ne folosim de propria libertate. „Astăzi avem aproape o hiperlibertate, care este o iluzie, pentru că ne cufundă în vârtejuri de gânduri care nu ne eliberează”, spune scriitorul.
Marco Missiroli a scris romanul Fidelitate timp de trei ani, câte șase ore și jumătate zilnic. A conceput această carte în barul Refeel din Milano: „Mi-a fost teamă să stau singur să scriu”, mărturisește autorul.
Missiroli și-a ascultat vocea interioară, poveștile prietenilor și ale cunoscuților, care s-au decantat în istoria de viață prezentată în Fidelitate. „Este o carte onestă, care respectă sensul existenței” ne asigură scriitorul. Și, de asemenea, ne mai spune că există în roman părți acut autobiografice. Un singur exemplu: manipularea și jocul erotic dintre Margherita și fizioterapeutul Andrea au la bază o confesiune făcută scriitorului chiar de soția sa. „Totul este adevărat. Este adevărat locul, atmosfera, cum a decurs momentul, pregătirea, emoția și sentimentul meu de profanare a unei femei, aproape dorit. Am ascultat toate acestea pentru că era fericită atunci când mi-a povestit”, mai spune scriitorul.
În Fidelitate nu impresionează doar dorința autorului de a reda întâmplări adevărate, ci faptul că adevărurile surprinse de el se regăsesc în cele mai intime zone ale multor relații de cuplu.
Prin autori ca Elena Ferrante și Marco Missiroli, literatura italiană pare să-și fi găsit vocația de a sonda în zone atât de adânci ale psihicului încât de multe ori nu suntem conștienți de ele. Dar, până la urmă, marea literatură are acest rol: de a ne călăuzi pe drumul spre noi înșine.