Premiile Academiei Române din acest an recompensează și un scriitor craiovean. Poetul Nicolae Coande va primi joi, 12 decembrie, Premiul „Mihai Eminescu” pentru volumul de poezie „Plagiator. 1962” (Ed. Măiastra, 2017), în cadrul şedinţei solemne a Adunării Generale a Academiei Române. Premiile Academiei Române se decernează în fiecare an la cele paisprezece secții ale sale pentru cărți apărute cu doi ani în urmă. Juriul care a decis premierea cărții lui Nicolae Coande a fost alcătuit din Eugen Simion, președintele secției de Filologie și Literatură a Academiei, Ion Pop, Ileana Mălăncioiu, Mircea Martin, Ana Blandiana, Dumitru Radu Popescu.
Secţia de filologie și literatură a Academiei Române acordă următoarele premii: Bogdan Petriceicu Haşdeu, Timotei Cipariu (filologie), Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Titu Maiorescu, Lucian Blaga (literatură).
Premiile Academiei Române se acordă oamenilor de ştiinţă şi litere, artiştilor români, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti.
Nicolae Coande a primit în trecut două premii ale Uniunii Scriitorilor din România pentru plachetele de poezie În margine (1995), respectiv fundătura homer (2002). A publicat până în prezent nouă cărți de poezie și alte șase de publicistică, eseistică, jurnale de călătorie. Cea mai recentă carte de poezie publicată: „Memoria unui mort este memoria mea” (Casa de Editură Max Blecher, 2019).
În Craiova, organizează de zece ani „Întâlnirile SpectActor”, „Duminici de Poezie în Teatru”, „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni”, „Clubul Dramaturgilor Craioveni”. Este redactor-coordonator al revistei „SpectActor” a T.N. Craiova (din 2006), membru al Uniunii Scriitorilor din România și al PEN Club România.
Aprecieri critice Plagiator. 1962:
„Un titlu, cel puţin la prima vedere, enigmatic; ceea ce complică şi mai tare lucrurile e subtitlul, 33 de quasi sonete + un epitaf. Ca să explicăm puţin: 1962 este anul naşterii poetului. Plagiatul se ştie ce este. Şi, în viaţa publică autohtonă, dominată de plagiate & plagiatori, ignorat cu superbie. A te naşte nu-i în nici un caz un lucru original. Un lucru pe care autorul ni-l spune apăsat, fără nici o complezenţă, nici măcar în ceea ce-l priveşte (…) O structură poetică, măcar în aparenţă, înrudită cu cea a lui Caraion (să zicem, cel din volumul Cîrtiţa şi aproapele ); mizantropie cît cuprinde, deziluzionare, nu însă cinism (…) Nu e o carte consolatoare, ci una care îşi propune să trezească cititorul.”
Romulus Bucur, „Cu adevărat frumuseţea nu există decît în infern”, Arca nr. 10-11-12/2017
„Tonul său aminteşte, uneori, de poezia Ozymandias a lui Shelley (sau de formula celebră a lui Foucault din Cuvintele şi lucrurile): „Vino peste noi nisipule în valuri cît un om fără cap…“ (60) Coande devine atunci un fel de Macbeth care contemplă „sfârşitul sfârşitului“, observând cum moartea creşte ca o iederă peste cavoul umanităţii care nu poate înţelege că lipsa de sens este temelia existenţei: „Life’s … a tale/ Told by an idiot …/ Signifying nothing.“ Esenţa volumului nu se ascunde în deviaţia spre eroism, în grandoare sau autoritate, ori în evidenţierea melancolică a nimicniciei şi a imposibilităţii întemeierii unui sens, ci, încă din titlu şi din prima poezie („Gesturi de curvă“), în exploatarea temei existenţialiste a autenticităţii.”
Ștefan Bolea, Surfer pe Styx, Apostrof , nr. 2/2018
„Plagiator. 1962 sugerează deja din titlul care trimite la data nașterii poetului intrarea într-un univers alterat de la origini, pe care amprenta digitală a autorului, reprodusă pe copertă (reluând gestul sfidător al avangardistului Geo Bogza din Poemul invectivă), îl „certifică” în mod ironic: un certificat de… inautenticitate! O ironie acidă colorează metaforele ori „situațiile” poetice, cu uz oximoronic de asociații („încruntata lume a mucegaiului virtuos”) și metafore prelungite în comparații extinse ad libitum ce învecinează simboluri transparente cu numitele situații poetice: e un fel de plăcere a întârzierii în imaginea cât mai cuprinzătoare în sugestiile ei, deliciu ce e și al celui care gustă, adesea cu amărăciuni, „plăcerile textului”.
Ion Pop, Poezia lui Nicolae Coande, Steaua, nr. 10/2019