spot_img

Lansările de toamnă ale Editurii Meteor la Gaudeamus 2019

În perioada 20 noiembrie – 24 noiembrie 2019, editura Meteor vă aşteaptă la Gaudeamus, din incinta Romexpo, cu oferte şi promoţii cuprinse între 20 şi 70 la sută pentru cărţile Meteor, oferindu-se în plus 10% la achiziţionarea a 3 cărţi şi 20% la achiziţionarea a 5 cărţi sau mai multe.

În afară de cărţile care fac obiectul lansărilor, există și alte  noutăţi în domeniile istorie („Papa Francisc printre lupi” – Marco Politi, „Ameninţări şi oportunităţi strategice pentru Romania ” – Radu Tudor, „Alianţa Diavolilor: Pactul lui Hitler cu Stalin, 1939-1941” – Roger Moorehouse), psihologie („Doctorul şi sufletul” – Viktor E. Frankl), gastronomie şi diete („Zahărul în boxa acuzaţilor” – Gary Taubes) ş.a.m.d.

 

Program:

 

Joi, 21 noiembrie 2019 – Ora 17,00 – la standul Meteor Press – lansare de carte:

Volumul „Filosofi şi teologi actuali„, autor Andrei Marga, îşi propune să dea seama de filosofi şi teologi din actualitate, atrăgând atenţia asupra urgenţei unor soluţii pentru a preveni alunecarea în extremisme, semnalând totodată primejdia trecerii, cu toate implicaţiile de la meritocraţie la mediocraţie în societăţile timpului nostru.

 

Invitaţi: 

–  Andrei Marga, filosof, politolog;

Adrian Cioroianu, Ambasador UNESCO;

Cristian Iftode, prof. conf. dr. la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti;

Bedros Horasangian – analist politic.

 

Joi, 21 noiembrie 2019 – Ora 18,30 – la standul Meteor Press – lansarea volumului:

Publicarea volumului „Serviciile secrete chineze. Din vremea lui Mao până în zilele noastre„, scris de Roger Faligot, în traducerea lui Mihai – Dan Pavelescu şi Eugen Damian, este oportună: extinderea Armatei Populare de Eliberare a preşedintelui chinez Xi Jinping, însoţită de dimensiunile geopolitice ale iniţiativei Belt and Road, ameninţă să răstoarne „ordinea mondială liberală” instituită de SUA şi aliaţii ei după al Doilea Război Mondial. Serviciile de informaţii din China, în special Guoanbu (Ministerul Securităţii Statului), vor juca probabil un rol esenţial în „Visul Chinei” al lui Xi.

 

Invitaţi:           

Cristian Troncotă, istoric, profesor univ. la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu;

Iulian Fota, Director al Colegiului Naţional de Informaţii, fost Consilier prezidenţial;

Bedros Horasangian, analist politic.

 

Vineri, 22 noiembrie 2019 –  Ora 17.00 – la standul Meteor Press – lansarea volumului în prezenţa autoarei:

Volumul „Ceilalţi Schindleri. De ce unii oameni au ales să salveze evreii în timpul Holocaustului„, scris de Agnes Grunwald – Spier, în traducerea Corinei Tănase, aduce în atenţia cititorilor o parte dintre salvatorii din perioada Holocaustului şi încearcă să dea un răspuns întrebării: ce anume i-a determinat pe aceşti oameni să îşi rişte viaţa pentru a o salva pe a altora?

 

Invitaţi: 

Agnes Grunwald – Spier – autoare;

Aurel Vainer, Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România; deputat în

Parlamentul României;

Felicia Waldmann, Prof. coord. Centrul de Studii Ebraice, Universitatea Bucureşti;

Mihai Manea, Preşedinte APIR CLIO;

Ion M. Ioniţă, Redactor-şef la revista Historia;

Bedros Horasangian, analist politic .

 

Vineri, 22 noiembrie 2019 – Ora 18,30 – la standul Meteor Press – lansarea volumului în prezenţa autorului:

 

Volumul „Ultimul rege al României Mari: Carol al II-lea„, scris de Ion Bulei, ne înfăţişează un rege sub care procesul de modernizare devine rapid și generalizat, un șef de stat priceput, plin de inteligență, dar și lipsit de noroc, Și cu multe defecte: afemeiat, înconjurat de prea mulți oameni corupți, incapabil de reacții potrivite și la timp, fără curaj. Astfel că în Primul Război Mondial nu s-a arătat la înălțimea rangului său de prinț moștenitor.

 

Invitaţi: 

Ion Bulei, Prof. Univ. la catedra de Istorie a Universităţii din Bucureşti;

            – Dorin Matei, Redactor-şef la revista Magazin Istoric;

Mihai Manea, Preşedinte APIR CLIO;

Ion M. Ioniţă, Redactor-şef la revista Historia;

Bedros Horasangian, analist politic.

––

Parteneri media:

Magazin istoric, Historia, Observator cultural, ziare.com, liternet.ro, cititorul.net, 4arte.ro, Rabbit Media, Agentia de Carte, PrWave.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508