După succesul premierei din luna octombrie, spectacolul Ceapa de Aldo Nicolaj, un titlu pe cât de simplu, pe atât de surprinzător, în regia lui Dan Tudor, producţie a Primăriei Municipiului București, prin Teatrul „Stela Popescu”, mai poate fi văzut la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor pe 19 noiembrie 2019, ora 19.00, 3 si 15 decembrie ora 19.00.
Cu această nouă producție, Ceapa de Aldo Nicolaj, un titlu simplu, dar surprinzător, cei trei creatori ai spectacolului – regizorul Dan Tudor, scenografa Corina Grămoşteanu şi muzicianul Vlaicu Golcea – își propun să prezinte publicului o comedie cu note grave, avându-i în distribuţie pe Adrian Păduraru (Piero della Pineda), Alexandra Velniciuc (Giulia), Sorin Aurel Sandu (Oreste), Silvia Stanciu (Bianca), Cătălin Frăsinescu (Mimo Rassi), Ana Maria Ivan (Lucia), Irina Cărămizaru (Liza), Cristian Neacșu (Nando).
Povestea spune că Piero, un prosper impresar, se hotărăște, cu o luciditate rece, să-și pună capăt vieții sale aparent fericite chiar în momentul ei de apogeu. El se „dezbracă” în fața publicului de rolurile pe care le joacă în propria-i viață, exact așa cum s-ar desface foile unei… cepe. Într-un parcurs teatral presărat cu mult umor, autoironie, dar și cu reflecție amară, soția, amanta, prietenul cel mai bun, secretara, ba chiar și cei doi copii își redefinesc raporturile cu Piero, spre surprinderea acestuia.
Spectacolul plăsmuit de regizorul Dan Tudor conține imagini surprinzătoare care îl obsedează și îl urmăresc pe eroul principal, o muzică originală creată pe parcursul repetițiilor de compozitorul Vlaicu Golcea, momente de mișcare expresive atent coregrafiate, precum și un decor funcțional realist, cu multiple posibilități de transformare, semnat de scenograful Corina Gramoșteanu.
Teatrul Stela Popescu este astăzi un spațiu deschis tuturor posibilităților de expresie teatrală. Producțiile noastre aduc pe scenă atât artiști consacrați, cât și creatori tineri, la început de carieră, iar textele alese pentru a fi puse în scenă – aparţinând dramaturgiei clasice, moderne şi contemporane – îi provoacă atât pe iubitorii de teatru, cât și pe împătimiții spectacolelor de dans și muzicale să fie martorii unor reprezentaţii cu suflu nou şi spectaculoase.
Următoarele reprezentaţii sunt programate pentru 19 noiembrie, 3 decembrie şi 15 decembrie la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor. Pentru acreditări de presă : Simona Iordache 0753174618, florentina.iordache@teatrulstelapopescu.ro.
Bilete online: www.mystage.ro, www.bilete.ro, www.startickets.ro,www.bilet.ro şi la casa de bilete StarTickets de la Palatul Național al Copiilor.
https://www.youtube.com/watch?v=Kiru3rPR31s