Muzicianul Daniel Ciobanu a încheiat seria de recitaluri EUROPALIA duminică, 10 noiembrie 2019, la Genappe, Belgia, în sala Bruegel de la Golf Club d’Hulencourt. Acesta a reprezentat România în trei țări, Marea Britanie, Olanda și Belgia printr-un tur de forță artistică apreciată de un public numeros. Astfel, primul recital a avut loc pe 7 noiembrie, la Londra, în Saint James’ Church Paddington, urmat de un al doilea pe 8 noiembrie, la Haga, în Nieuwe Kerk.
Născut în Piatra-Neamț, pianistul, care trăiește acum în Berlin, este absolvent al Conservatorului Regal din Scoția şi laureat al mai multor concursuri prestigioase. A câștigat cea mai importantă recunoaștere internațională în 2017, la Concursul Arthur Rubinstein din Tel Aviv, unde a fost distins atât cu Premiul II – Medalie de Argint, cât și cu Premiul publicului, iar în țară a participat în cadrul Festivalului ”George Enescu”. Răsfățat de publicul de pretutindeni, artistul își descrie muzica drept „un cocktail de muzică clasică cât se poate de serioasă combinată cu jerbele şi artificiile repertoriului pentru pian”.
În cele trei recitaluri din cadrul EUROPALIA, pianistul a interpretat un repertoriu variat, care a inclus lucrări de Olivier Messiaen, Frédéric Chopin, Arvo Pärt, Serghei Prokofiev, Frederic Rzewski și George Enescu. ”Sunt încântat de recitalurile susținute în EUROPALIA. Sunt bucuros că am devenit un ambasador al tinerei generații de artiști români, care reprezintă România peste hotare”, a spus Daniel Ciobanu, la finalul celor trei recitaluri. Participarea României la EUROPALIA este coordonată de ICR.
„Prima parte a programului s-a axat pe zona spiritual-interioară și mistică a existenței noastre, o parte pe care o ignorăm în favoarea materialismului. Am parcurs un traseu cu trimiteri la divinitate (Messiaen – Regard du Pere ) și la întrebări existențiale (Fr. Chopin – Sonata nr. 2). Despărțirea dintre o mamă și copilul ei nu poate fi mai dureros reflectată decât în Für Alina de Arvo Pärt”, a mărturisit pianistul.
În partea a doua a recitalului a fost schimbat registrul grav printr-o altă cadență și dinamică sonoră. ”După pauză, în program, am pornit de la daunele colaterale asupra omului, provocate în urma revoluției agricole și industrializare. Ne-am amintit despre fabrica de textile și sclavia regăsită în Cotton Mill Blues al lui Rzewski și Sonata Războiului a lui Prokofiev. Dincolo de contextul social și politic din diferite perioade, nu am omis orizontul speranței și legătura cu divinitatea, prin Carillon Nocturne al lui Enescu. Duminică, ne-am amintit, așadar, de clopotele de le biserică, prin sunete cu rezonanțe asemănătoare, deși ne-am aflat în sala unui club de golf”, a conchis Daniel Ciobanu.
***
Pianistul Daniel Ciobanu s-a născut în anul 1991 în Piatra-Neamţ şi a început studiul pianului sub îndrumarea meticuloasă a profesoarei Cosma Magdolna. La vârsta de nouă ani a luat, în paralel, ore de pian cu profesoara Delia Bălan, la Bacău. Ulterior a devenit elevul profesoarei Mihaela Spiridon, cu care a colaborat până la terminarea liceului. În această perioadă, a obţinut numeroase premii la olimpiadele şcolare şi concursurile desfăşurate în ţară. A susținut recitaluri la Carnegie Hall, Elbphilharmonie Hamburg, Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Berlin, St John’s Smith Square din Londra, Festivalul Internațional George Enescu din București și a concertat în Japonia, China, Taiwan, Africa de Sud și Brazilia. Personalitatea muzicală și tehnica distinctă a lui Ciobanu au condus la colaborări importante cu orchestre precum: Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Filarmonica din Israel și Israel Camerata, Royal Scottish National Orchestra, Filarmonica George Enescu și Orchestra Națională Radio. În 2017, Daniel Ciobanu a înființat Festivalul de Muzică Neamț, pentru a crea o platformă internațională pentru tinerii artiști. În stagiunea 2019-2020 va evolua de mai multe ori sub bagheta dirijorului Omer Meir Wellber, printre acestea numărându-se și debutul pianistului român cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig.
Despre Festivalul Artelor EUROPALIA
Festivalul Artelor EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de Asociația EUROPALIA International din Bruxelles, organizatorul tradițional al manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României.