Teatrul devised sau creația colectivă, cum este numit în cultura americană, este, încă, o noutate în România. Acest tip de spectacol se află la granița dintre teatru și arte performative și este bazat pe mai multe forme de improvizație și, mai ales, pe colaborarea actorilor. Premiera producției „Dincolo de salcâmi”, regizată de Ana Crăciun Lambru, a adus în fața spectatorilor, pe scena Teatrului Arte dell’Anima, povestea artistei Lena Constante, într-un mod captivant și inedit. Deși tehnica punerii în scenă este inovativă, experimentală, cel puțin în spațiul cultural românesc, spectacolul este omogen, intuitiv, pătrunzător. Într-o sală intimă, jocurile de lumini și umbre, tehnicile cinematografice sau teatrul de păpuși au fuzionat în redarea unei povești despre limitele umane. Lena Constante, interpretată de Daniela Ruxandra Mihai, a fost o cunoscută artistă și unul dintre fondatorii Teatrului Țăndărică, condamnată în 1950 la 12 ani de închisoare, în procesul Pătrășcanu. Piesa este o adaptare după cartea „Evadare tăcută”, pe care Lena Constante a scris-o în urma eliberării și reabilitării și în care descrie trăirile la limita supraviețuirii fizice și psihice din cei 12 ani de închisoare.
Spectacolul „Dincolo de salcâmi” redă o perioadă de 3000 de zile din detenția artistei Lena Constante, perioadă în care personajul este torturat, înfometat și terorizat psihic. Tactica anchetatorilor comuniști din obsedantul deceniu este tulburătoare prin cruzimea cu care împinge către limită toate resursele umane, aducând așa-zișii acuzați în pragul nebuniei sau aproape omorându-i prin înfometare, înfrigurare, privarea de somn și odihnă. Lena Constante reușește să găsească unele momente de scăpare doar cu ajutorul imaginației, detașându-se de trupul înlănțuit, de „această carne care nu e decât durere” și evadând în poezie și în brațele imaginare ale iubitului, Harry Brauner, de asemenea întemnițat.
Cheia rezistenței de care dă dovadă Lena Constante este tocmai această speranță a minții și sufletului, care găsește metode de supraviețuire și alimentare chiar și în cele mai crâncene și disperate situații: „am reușit să desființez timpul, închisoarea, pe mine însămi”.
Cruzimea anchetatorului e de neînchipuit, zidește cuibul păsărilor de la fereastra celulei, apoi taie salcâmul care putea fi întrezărit, astfel încât să rupă orice legătură exterioară a deținutului. Dar, la fel ca Iona, Lena Constante pare că abia după aceste pierderi sfâșietoare găsește adevărata eliberare în înfățișarea unui crâmpei de cer.
Povestea Lenei Constante este halucinantă, iar Daniela Ruxandra Mihai o trăiește și o redă autentic, alături de actorul Ciprian Chiricheș.
O oră de spectacol în care sunt refăcute 3000 de ore de detenție comunistă, într-un mod cu totul surprinzător, „Dincolo de salcâmi” este o piesă care se asamblează live, pe scenă, ceea ce merită neapărat văzut!
Tudor VOICU
***
Distribuție:
Daniela Mihai – Fetița, Lena Constante
Ciprian Chiricheș – Tatăl, Anchetatorul, Harry Brauner, Fotograful
Regie: Ana Crăciun Lambru
Light & Sound design: Traian Marin
Scenografie: Çilem Türköz
Compozitor: Cári Tibor
Adaptare text: Ana Crăciun Lambru
Durată: 1h
**
Următoarea reprezentație: marți, 26 noiembrie, ora 19.00
https://www.artedellanima.ro/dincolo-de-salcami/
https://www.mystage.ro/spectacole/dincolo-de-salcami-2123