La începutul lunii martie, Monica Pillat, fiica lui Dinu Pillat, a semnat un contract cu Editura Humanitas, de editare a unei serii Dinu Pillat. Primul volum din această serie va fi romanul găsit de două cercetătoare în fondul bibliotecii CNSAS, “Aşteptând ceasul de apoi”.
Considerat de Dinu Pillat cel mai bun roman al sau, “Aşteptând ceasul de apoi” a fost recuperat de Monica Pillat, fiica scriitorului, din arhiva CNSAS pe 10 martie 2010. Arestat în noaptea de 25 spre 26 martie 1959, Dinu Pillat este condamnat la 25 de ani de închisoare pe 1 martie 1960 în celebrul proces Noica-Pillat şi amnistiat în iulie 1964 după 5 ani şi 4 luni de detenţie. Romanul său “Aşteptând ceasul de apoi”, proba principală în dosarul de condamnare, rămâne însă „încarcerat” timp de 50 de ani în arhivele Securităţii.
Descoperit în fondul bibliotecii CNSAS de cercetatoarele Ioana Diaconescu şi Raluca Spiridon, romanul va apărea în luna iunie la Editura Humanitas, fiind primul titlu din seria de autor Dinu Pillat. Monica Pillat a semnat la 11 martie 2010 cu Editura Humanitas contractul de editare a acestei serii.
Totodată, în luna mai a acestui an apare al treilea volum de corespondenţă publicat de Monica Pillat în colecţia „Convorbiri/Corespondenţă/Portrete” a Editurii Humanitas, intitulat “Minunea timpului trăit” şi prefaţat de H.-R. Patapievici. Volumul conţine scrisori ale Monicai Pillat şi ale lui Lily Teodoreanu către Pia Pillat. Precedentele volume sunt “Biruinţa unei iubiri” (2008) şi “Sufletul nu cunoaşte distanţele” (2009). Acest ultim volum completează trilogia corespondenţei familiei Pillat