spot_img

Poeți și prozatori români și turci, într-un dialog fără bariere, la Târgul Internațional de Carte TÜYAP Istanbul 2019

Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul anunță participarea României la cea de-a 38-a ediție a Târgului Internațional de Carte TÜYAP, de la Istanbul, în perioada 2 -5 noiembrie 2019. La fel ca în edițiile precedente, ICR Istanbul se va asocia cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, principalul organizator al standului național, în vederea unei reprezentări cât mai bune a țării noastre. Scriitori participanți sunt: Andreea Răsuceanu și Cristian Fulaș, invitați de ICR Istanbul, iar Sînziana Popescu și Cosmin Perţa, invitați de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Andreea Răsuceanu a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, iar în anul 2009, a devenit doctor în filologie cu lucrarea Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate. Andreea Răsuceanu a publicat cronici, interviuri, articole de specialitate în reviste precum: Viaţa Românească, România literară, Observator cultural, Bucureştiul Cultural, Idei în dialog, Dilema veche, Convorbiri literare etc. Este autoarea mai multor traduceri din limba engleză şi prefeţe. Prima carte a Andreei Răsuceanu, Cele două Mântulese,  a apărut la Editura Vremea, în 2009. Ea a fost nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România şi la Marile Premii Prometheus. În 2013, Editura Humanitas a dat cititorilor cartea Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România și la premiile revistei Observator cultural. Andreea Răsuceanu a primit premiul Tânărul critic al anului 2013, în cadrul Galei tinerilor scriitori. În 2016, Andreea Răsuceanu publică Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului (Humanitas). Andreea Răsuceanu  a debutat cu proză în anul 1999, în revista Cuvântul, condusă de Radu G. Țeposu. A  publicat fragmente de proză în diferite reviste literare și în volumele colective: Bucureștiul meu (Humanitas, 2016), Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (Polirom, 2014), Bookătăria de texte și imagini 2 (Pandora-M, 2016), Ferestre din București și poveștile lor (Editura Peter Pan, 2015), Orașul. Antologie de proză (Gestalt Books, 2016), Tot înainte! Amintiri din copilărie (Curtea Veche, 2016), Cum să fii fericit în România (Humanitas, 2017).

 

În 2018, Andreea Răsuceanu a publicat romanul O formă de viață necunoscută (Humanitas), nominalizat la cele mai importante premii literare din România, pentru care a primit premiul Scriitorul lunii ianuarie, desemnat de Uniunea Scriitorilor din România, care a fost selecționat apoi la Festivalul Primului Roman de la Chambéry (Franța). Fragmente din roman au fost traduse în engleză, franceză și spaniolă. S-a spus despre O formă de viață necunoscută  că e una dintre cele mai importante și mai provocatoare cărți publicate în ultimii ani.

Din anul 2017, Andreea Răsuceanu coordonează colecția de literatură română contemporană a editurii Humanitas.

 

Cristian Fulaș a absolvit Litere, apoi Studii Aprofundate de Teoria Literaturii. În 2015, Cristian Fulaș a debutat cu Fâșii de rușine – Gestalt Books pentru care a primit Premiul Observatorului Cultural pentru debut; Premiul Colocviilor Liviu Rebreanu; Premiul revistei Accente; o nominalizare la Premiile USR pentru debut; nominalizat pentru Cartea Anului, Ziarul de Iași. Fragmente din carte au fost traduse în limbile: franceză, italiană, germană, engleză, bulgară, croată, suedeză, maghiară.

 

Dintre lucările sale amintim: Jurnal de debutant, Editura Tracus Arte, 2016, După plâns, Casa de editură Max Blecher – Gestalt Books, nominalizată la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași, ediția a doua Polirom, 2019; Cei frumoși și cei buni, Editura Polirom 2017, iar în anul 2018, romanul Fâșii de rușine, reeditat de Editura Polirom. Tot în 2018, scriitorul a publicat Povestea lui Dosoftei, Editura Muzeelor Literare, Muzeul Național al Literaturii Iași.

 

Cristian Fulaș a tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană și franceză. Dintre acestea, menționăm: Cristophe Bataille, Visul lui Macchiaveli; Mathias Enard, Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți; Mathias Enard, Boussole; Jenny March, Mituri Antice; Richard Overy, Istoria lumii; Alain Prost, Istoria Relațiilor Internaționale; Gianni Francesetti, Aplicații clinice ale psihoterapiei Gestalt; Stephane Mallarme, Igitur. Un coup de des; Mark Forsyth, O scurtă istorie a beției; Tom Nichols, Sfârșitul competenței; Akwaeke Emezi, Apa bună; Mathias Enard, Dorință; Jean-Cristophe Rufin, Regele Zybbeline; Nicolas Mathieu, Și copiii copiilor lor.

 

Prezenţa constantă la Târgul Internațional de Carte de la Istanbul, cel mai mare târg de carte din Turcia şi principalul eveniment literar al anului în Turcia, oferă o vizibilitate semnificativă literaturii române, brandului ICR şi programelor CENNAC. Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul are astfel, posibilitatea să  promoveze programele de traduceri și să stimuleze interesul editorilor pentru literatura română contemporană.

Târgul este organizat de Tüyap Fairs and Exhibitions Organization Inc., companie fondată în 1979, cu o experiență bogată în organizarea de târguri și expoziții cu tematică diversă, atât pentru un public local, cât și pentru unul internațional.

 

Participarea la cel mai important târg de carte din Republica Turcia va intensifica atenția asupra literaturii române și va duce, implicit, la traduceri și mai importante pentru o piață mult mai extinsă. Lansările de carte, lecturile publice, discuțiile dintre autorii români și turci, agenți literari și traducători vor contribui la accentuarea prezenței culturii românești în spațiul turc, întărirea relațiilor de cooperare cu operatorii culturali locali, multiplicarea contactelor, încurajarea traducerilor literare, mijlocirea de contacte între artiștii români și turci, schimb de expertiză și diversificarea audienței institutului.

 

În anul 2019, participarea românească la Târgul Internațional de Carte de la Istanbul se va realiza, din nou, prin colaborarea cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale pentru un stand comun, unde vor fi organizate atât discuţii cu și între invitații români, cât şi dezbateri cu participare turcă, pe teme de interes comun.

 

Iubitorii cărții vor avea ocazia să asiste la prezentarea celor mai noi apariții editoriale românești, la întâlniri și dezbateri între autori contemporani, din ambele țări, din domeniile liricii, prozei și a literaturii pentru copii și la o discuție – retrospectivă asupra operelor literare românești traduse în limba turcă până în prezent, cu participarea specialiștilor de la agenții literare și edituri locale.

Este, de altfel, o bună ocazie pentru stimularea editorilor turci spre a descoperi noi nume ale literelor românești și a iniția noi proiecte editoriale.

 

Pe lista de bogată de priorități a Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul se află organizarea unui stand de țară. Este punctul strategic unde sunt prezentați scriitorii români, cu un mare potențial editorial în limba turcă, pentru a stimula interesul pieței editoriale de limbă turcă, pentru literatura română.

 

Un alt punct cheie îl reprezintă programele de subvenții pentru traduceri literare derulate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, pentru a extinde baza de editori interesați de traduceri din limba română.

 

Importantă este, de asemenea, și prezentarea scriitorilor români reprezentanților  pieței de gen din Republica Turcia, o continuare firească atunci când vine vorba de prezentarea imaginii României ca o țară efervescentă literar, cu nume demne de a fi cunoscute, și o literatură, clasică și contemporană, care merită să fie valorificată.

 

Programul evenimentelor organizate la Istanbul în perioada 2-5 noiembrie 2019, poate fi urmărit atât la standul României de la TÜYAP, cât și la sediul ICR Istanbul din Piața Taksim.

Sâmbătă, 02 noiembrie, de la ora 13.00 la TÜYAP, Sînziana Popescu va prezenta cartea „Experimentul Martinel”/ seria „Andilandi” vol.1, urmată de un dialog cu scriitoarea de literatură pentru copii Nevra Bucak.

Tot sâmbătă de la ora 14.00, la TÜYAP, poeții și prozatorii români prezenți la Istanbul vor intra în dialog cu editori, traducători și reprezentanți ai agenției literare Kalem pe marginea volumelor „Fâşii de ruşine”, de Cristian Fulaş, „O formă de viaţă necunoscută”, de Andreea Răsuceanu şi „Cântec de leagăn pentru generaţia mea”, de Cosmin Perţa.

Duminică, 03 noiembrie, începând cu ora 12.30, la TÜYAP, Scritorii români prezenți la Istanbul vor dialoga cu scriitori locali. Participă: Cristian Fulaș, Andreea Răsuceanu, Sînziana Popescu, Ayşe Övür.

Tot duminică de la ora 14.00, la TÜYAP, vor avea loc Lecturi de carte și discuții între Cosmin Perța și poeții turci – Hilal Karahan,Tunca Çaylant, Erkut Tokman, într-un dialog moderat de Mesut Şenol – poet şi traducător.

De la ora 15.30, artista Dalila Özbay va susține prelegerea cu titlul „Cultura tradițională în pictura lui Ion Țuculescu”.

Luni, 4 noiembrie, continuăm seria de evenimente literare la sediul ICR Istanbul, cânf vor avea loc lecturi publice din textele incluse în programul de traduceri literare din limba română în limba turcă, organizat de ICR Istanbul, cu participarea autorilor invitați la Târgul Internațional de Carte TÜYAP de la Isatnbul. / transmite ICR Istanbul

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508