Mina Decu (n. 15 aprilie 1983), masterandă în Filosofie şi în Studii Europene, fost profesor de Studii Socio-Umane, fost librar, actual traducător şi poet debutant. Cartea ei de debut, „Desprindere”, apărută la Editura Charmides, în 2018, a luat următoarele premii: Premiul Național pentru Poezie „Mihai Eminescu” Opus Primum; Premiul „Tânărul poet al anului 2018”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori; Premiul pentru debut, în cadrul Festivalului National de Poezie „Colocviile George Coșbuc”; Premiul pentru debut editorial în anul 2018, în cadrul Galei APLER. Tudor Voicu a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Mina Decu.
Anul 2019 este unul prolific pentru tine. Debutul, cu volumul Desprindere, editura Charmides, 2018, s-a bucurat de o excelentă receptare, câteva premii importante și multe lecturi. Cât de mult contează aprecierea criticilor și a publicului pentru un poet la început de drum? S-a transformat în vreun fel relația ta cu scrisul și, mai cu seamă, cu intimitatea de a scrie literatură?
Contează destul de mult aprecierea criticilor, pentru că înseamnă că ce ai scris tu nu e trecut cu vederea, că e, cum spun oamenii mari, luat în serios, cu atât mai mult cu cât eşti, aşa cum spui şi tu, la început de drum. M-am bucurat ca un copil de fiecare recenzie, de parcă mi se făcea un cadou, o surpriză care a fost, aproape mereu, foarte plăcută. Cât despre public, eu fiind la rândul meu parte din publicul cititor, mă bucur şi mai mult când primesc semne ale receptării (doamne, încep să vorbesc în nişte termeni care îmi sunt, în mare măsură, străini), pentru că ştiu ce înseamnă pentru mine să găsesc o bucată scrisă care să-mi placă atât de mult, încât să o fac publică pe o platformă media şi cu atât mai mult să dau un semn celui/celei care a scris-o, pentru mine, asta înseamnă un curaj extrem, aşa că pot spune că dacă semnele criticii mă bucură, cele ale publicului mă fericesc.
Da, s-a transformat relația mea cu scrisul, scriu mai mult! :))) Cât despre intimitate, asta s-a transformat într-o relație sado-maso, pentru că sunt din ce în ce mai drastică, tai în literă, cuvânt şi rând, fără nicio jenă sau restricție.
Din perspectiva de nou intrată în lumea literară (oficială și/sau underground, după cum preferi), crezi că pot exista prietenii literare autentice? Pe ce ar trebui să se bazeze o astfel de prietenie literară?
Mmm… prietenii literare… păi, ale mele, majoritatea sunt necrofilice. Deci asta e baza: unul dintre ei trebuie să fie mort.
Cum ai descrie lumea literară din România, așa cum o percepi la prima, dar nu la ultima vedere? Care e balanța dintre încrâncenare și solidaritate, respingere și susținere, valoare și impostură?
Nu mă pune să o descriu, pentru că, deşi sunt premiantă „de profesie”, nu prea stau des şi mult prin ea.
Cu toții avem perioade puternic influențate de un anumit autor. Există vreo carte sau vreun scriitor la care simți nevoia să revii periodic?
La „Da”-ul lui Thomas Bernhard, la Bolaño, Bolaño, Bolaño, la partea cu țiganca gătitoare de gulaş în fața focului, din „O singurătate prea zgomotoasă” a lui Bohumil Hrabal, la haiku-urile lui Taneda Santōka, la Gellu Naum şi la „Reverența” lui Florin Partene.
Ai un ritual pregătitor scrisului sau anumite condiții favorabile? Plănuiești să publici curând o nouă carte?
N-am niciun ritual, scriu înainte să adorm, imediat ce mă trezesc, la masă sau în metrou, uneori chiar şi pe stradă. Intimitatea ritualului se petrece în interior, acolo unde ce văd sau aud se întâlneşte cu procesul scriitor-transformator.
Da, plănuiesc, desigur.
