Odată cu lupta de clasă, a început în Rusia și lupta cu Biserica. Demolări de lăcașe de cult, unele filmate, bașca filmele de propagandă antireligioasă, sau transformarea bisericilor în depozite de tot soiul ori în depouri de tramvaie. Autorii satirici Ilf și Petrov n-au pierdut nici ei ocazia să le tragă și ei popilor o pleaftură în Douăsprezece scaune. Căci în afară de Ostap Bender și de aristocratul scăpătat Vorobianinov, fost mareșal al unei nobilimi locale, cu care el se întovărășește, pe urmele scaunelor văduvei confiscate la revoluție, pornește și un popă, travestit în haine civile, care a aflat de la posesoarea scaunelor că și-a ascuns bijuteriile și pietrele prețioase în tapițeria unuia dintre ele.
Popa Fiodor e plin de păcate: mincinos, hoț, prefăcut, lacom, totuși nu rîvnește la femeia aproapelui său și nu ia numele Domnului în deșert. Așa că atunci cînd ajunge pe vîrful unui munte de unde nu mai poate coborî îl ia căința și, pe urmele Sfîntului Francisc, începe să le predice păsărilor care-i dau tîrcoale. Scena e extraordinară, chiar dacă e scrisă în registru comic. Sau poate tocmai pentru asta. De fapt, părintele Fiodor cel păcătos, care își pierde toată agoniseala în căutarea scaunelor văduvei, se întoarce tragic la Dumnezeu, pe vîrful muntelui.
Or, pornind de aici, te poți întreba cît erau de atei Ilf și Petrov? Sau altfel spus, cît erau ei de dispuși să ia peste picior credința în Dumnezeu a rușilor? Evreul Ilf și rusul ortodox Petrov au ajuns amîndoi la concluzia că nu trebuia să întindă coarda în această privință. Încît chiar dacă amîndoi or fi fost atei nu și-au permis să-l atace pe Dumnezeu, ci doar pe slujitorul său apostat care în final s-a întors la credință, de parcă ar fi străbătut un alt drum al Damascului la fel ca Saul din Tars. Căci dacă ne gîndim la soarta celorlalți doi căutători ai celor 12 scaune, Ostap Bender, omorît de asociatul lui, Vorobianinov, Kisa, cum îi mai spune maestrul combinațiilor universale, și fostul mareșal al nobilimii, devenit criminal, amîndoi rămîn pe seama justiției pămîntești, în vreme ce părintele Fiodor se adresează în direct justiției divine, din vîrful muntelui, ca un nou Moise, sovietic.
Cristian TEODORESCU
