Academia Română va găzdui în perioada 4-5 octombrie 2019 lucrările celei de-a XVIII-a ediții a seminarului internațional „Penser l’Europe“, cu tema „Rolul academiilor europene în secolul al XXI-lea“.Eveniment academic devenit tradițional, seminarul este organizat de Fundația Națională pentru Știință și Artă, sub egida Academiei Române, în colaborare cu Institut de France, Institut Français de Relations Internationales, Académie Royale de Langue et de Littérature Françaises de Belgique și Real Academia de Ciencias Económicas y Financieras din Spania. Seminarul este coordonat de acad. Eugen Simion și acad. Maya Simionescu, președintele, respectiv președintele executiv ai Fundației Naționale pentru Știință și Artă.
Deschiderea oficială a lucrărilor va avea loc vineri, 4 octombrie 2019, ora 9:30, în Aula Academiei Române, cu alocuțiunile acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Eugen Simion, președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă, și prof. Thierry de Montbrial, fondator și președinte al Institut Français de Relations Internationales.
Tema seminarului din acest an va fi tratată în cadrul a cinci sesiuni științifice, care vor aborda subiecte precum: academiile și provocările mondializării, academia și cercetarea fundamentală, academia ca model moral și spiritual, structura academiei actuale și rolul său în societate, academiile naționale și șansa lor pentru viitor.
Dezbaterile se vor desfășura în jurul prelegerilor susținute de prof. Thierry de Montbrial, „Este depășit modelul academiilor?“, acad. Ioan-Aurel Pop, „Rolul academiilor europene în cercetare și dincolo de cercetare“, cu referire îndeosebi la activitatea Academiei Române, acad. Jacques De Decker, acad. Jaime Gil Aluja, acad. Eugen Simion.
Seria de seminare anuale „Penser l’Europe“ începute în anul 2002 în organizarea Fundației Naționale pentru Știință și Artă, în colaborare cu Academia Română și importante academii din Europa, reunește în fiecare an la București preşedinţi de academii, oameni de ştiinţă şi din sfera culturii umanistice din România şi din întreaga lume, oameni politici, reprezentanţi ai bisericii, pentru a dezbate teme de actualitate referitoare la viața culturală, spirituală, economică și politică a popoarelor Europei în secolul al XXI-lea.