spot_img

”Dicționar Auafed 4”, de Doru Ciocanu

Joi, 26 septembrie 2019,  ora 18.15, la Librăria din Centru (bdul Ștefan cel Mare nr.126, Chișinău), va avea loc lansarea volumului ”Dicționar Auafed 4”, de Doru Ciocanu, ilustrat de Sebàstian Buric (7 ani), apărut la Editura Cartier în colecția C(ART)ier, coordonată de Vitalie Coroban. Alături de autor vor participa: Maria Șleahtițchi, scriitor; Igor Guzun, scriitor; Nina Corcinschi, critic literar. Moderator: Emilian Galaicu-Păun, scriitor.

Va avea loc o sesiune de autografe.

Volumul va fi la preț promoțional în ziua lansării.

 

 

„Ca un lipici, ca un scai este această serie de cărți Dicționar auafed a lui Doru Ciocanu: se agață de palme, se lipește de suflet. Scai, ca să ne ducă cu gândul și cu inima la cer, acolo de unde totul se vede frumos și unde orice este posibil.  Ca într-o carte de povești cu coperțile senine.”

(Igor Guzun)

„De la primul volum, straniile și prietenoasele Dicționare Auafede au impus un autor deopotrivă nepretențios și inconfundabil. Scrisul lui înseamnă o naturalețe lingvistică fără rezerve, un umor blând uneori și alteori bulversant (lăsând loc pentru rare – dar limpezi – momente de melancolie), memorabila combinare a unui realism intens autohtonizat cu elemente SF și filosofice (ironizate copios), nu în ultimul rând arta întorsăturilor (și, mai ales, a finalurilor) imprevizibile. Vocea lui Doru Ciocanu este a unui copil fără vârstă, explorând neobosit lumi (im)probabile, construindu-și cartea – în spiritul lui Mircea Horia Simionescu – asemenea unui joc interminabil, în care, la o lectură atentă, derizoriul asumat al textelor nu
ne împiedică să remarcăm inteligența scriitorului.”

(Vasile Gribincea)

„Doruțu, așa de tare-mi place, așa de tare mă bucur, citesc și mă bucur! Noaptea înainte de somn citesc o povestire, rezolv un sudoku și mă culc, cu cartea ta sub pernă. Scrie, dragul mamei, scrie. Dac-ar fi și tăticu’, s-ar bucura și el nespus…”

(Maria Ciocanu, mama)

„Lumile lui Doru Ciocanu nu sunt o ficțiune. Ele există în dimensiunile lor eterice, insesizabile pentru om și pentru alte planete și active în cel de al optulea element culcat.”

(Bben Gwarr, critic Klingon)

„Autorul vede miracolele din lumea sa reală, de altfel, invizibile pentru mulți, cu clarviziunea Ochiului Nou și cu simțurile neoumane ale Marelui Ou.”

(Cohris Wwaff, interminabil ellian)

 

„Indubitabil, Dicționar Auafed 4 este dovada unei ruperi continuante a haosului în cvasiordinea moldovenească interbelică modernă.”

(Enciclopedia Auafedă [de la Doru Ciocanu încoace], autor necunoscut)

 

DORU CIOCANU s-a născut pe Terra aproximativ în anul 13 799 001 968 de la Big Bang. Istoriografia Universului nu poate determina cu exactitate anul, însă data este cu siguranță cea de 30 mai. Părinții lui sunt participanți activi la acest eveniment, îndeosebi mama sa. Autorul cărții de față a avut o copilărie în general fericită, alături de părinți, bunici și, ulterior, soră-sa mai mică și frumușică, Aura. Despre această copilărie în stadiul său fraged citiți în Amintiri de pe planeta M., care nu mai este în librării. Școala lui D.C. a decurs tot într-o veselie, materiile fixe reușindu-i cu dificultate sau deloc, iar cele umanistice, un pic mai ușor. Anii de școală vor fi descriși ulterior în Amintiri de pe planeta M. 2. Armata la ruși i-a mai temperat pofta de viață – în doi ani Doru a citit două cărți și a tras un milion de gloanțe. Revenit în patrie (RSSM), Doru Ciocanu s-a încadrat activ în mișcarea de renaștere națională, dar deoarece nu a colaborat cu KGB, nu a avansat în cariera politică, de care îi este greață până în ziua de azi. A studiat la Facultatea de Jurnalism a USM materii inutile (Istoria partidului, Istoria presei de partid etc.), și niciuna care să-l învețe să scrie. Până a emigra în Canada, a colaborat cu mass-media, îndeosebi cu revista Săptămîna și Radio Moldova. Prima sa carte, Dicționar Auafed (Editura Cartier, 1997), a fost un eșec total, deși rudele și prietenii săi zic că nu. Cea de-a doua carte, Dicționar Auafed 2 (2015, Editura Urma Ta), lansată peste aproape douăzeci de ani de la prima, a rămas și ea oarecum neobservată de publicul larg, deși calitatea operei a crescut considerabil. Cea de-a treia carte, Dicționar Auafed 3 (2016, Editura Cartier), a propulsat genul de proză scurtă de anticipație la înălțimi celeste, deși publicul basarabean a continuat să rămână nereceptiv la asemenea valori universale incontestabile. Cea de-a patra carte, Amintiri de pe Planeta M., Editura Cartier, 2018, independent de Doru Ciocanu, a fost numită de către Lavinia Braniște „cea mai bună carte a Târgului de Carte Gaudeamus 2018”.

Prezenta carte este cea de a cincea.

Doru Ciocanu a fost tradusă în peste 400 000 de limbi ale Căii-Lactee.

Dicționar Auafed 4, de Doru Ciocanu. Ilustrații de Sebàstian Buric (7 ani), (C(art)ier). Legată, 144 pag. Preț: 33RON/139MDL

Poți procura cartea și online, oriunde ai fi. E simplu. Intră pe shop.cartier.md/

Ebooks Cartier sunt pe iBooks sau pe shop.cartier.md/

 

Ultimele apariții în colecția C(art)ier

Album de război,  de Nicolae Pojoga

Basarabia necunoscută. Ediție în trei volume (vol.I), de Iurie Colesnic

Arta tradițională, de Varvara Buzilă

Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin, de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov

Eugeniu Ureche. Teatrul nu se termină niciodată. Ediție îngrijită de Petru Hadârcă

 

În curând:

Basarabia necunoscută. Ediție în trei volume (vol.II), de Iurie Colesnic

Basarabia necunoscută. Ediție în trei volume (vol.III), de Iurie Colesnic

Hipsteri, bobos și clase creative, de Dinu Guțu și Ciprian State

Găgăuzia. Turcii ortodocși, de Alessandro Vincenzi

Igor Vieru (album), de Roland Vieru și Vitalie Coroban

Moldova (album), de Mira Kosei (Japonia)

Cernăuți. Obiecte pierdute, de Mircea A.Diaconu

 

***

www.cartier.md

twitter.com/EdituraCartier

www.facebook.com/librariilecartier

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508