spot_img

Dezbatere: „SOS Legislația urbanismului. Modificări necesare” – cu Nicușor Dan și specialiști în științe juridice

Editura Hamangiu, specializată în publicarea de volume din sfera juridică, organizează la București o dezbatere pe o temă extrem de actuală – legislația urbanismului –, eveniment care are drept punct de plecare o apariție editorială recentă: ”Dreptul urbanismului. Practica judiciară”, de Cristina Titirișcă, Anca Stroiu și Dumitru Dobrev. Dezbaterea, având tema „SOS legislația urbanismului. Modificări necesare”, are loc miercuri, 11 septembrie 2019, începând cu ora 18.00, la Hotel Internațional (str. Căuzași 27 / zona Unirii), iar lista participanților îi reunește, alături de autorii volumului, pe Nicușor Dan, Mircea Duțu, directorul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române și Aurelian-Marian Murgoci-Luca, Preşedintele Judecătoriei Sectorului 5.

Lucrarea Dreptul urbanismului. Practica judiciară (vol. I. – Planuri urbanistice, avize, certificate de urbanism și vol. II – Autorizația de construire) îşi propune să fie un instrument util în primul rând pentru practicienii dreptului, dar şi pentru auditorii de justiţie, studenţii şi masteranzii de la facultăţi de profil, precum şi pentru justiţiabilul fără studii juridice, confruntat cu fenomenul dezvoltării imobiliare haotice din ultimii ani.

 

„Problemele de urbanism au devenit în ultimii ani, în multe orașe mari din România, familiare și nespecialiștilor, nu doar profesioniștilor din domeniu. Construcții haotice, fără respect pentru istoria comunității și pentru viața privată a persoanelor, s-au aglomerat în zone protejate, lipite de monumente istorice sau la mici distanțe, de câțiva metri, de alte construcții deja existente. Libera inițiativă a fost adeseori confundată cu dreptul fiecăruia de a construi unde vrea și cum vrea”, au declarat autorii volumului.

 

Punct de plecare în dezbaterea din data de 11 septembrie, noua apariție editorială cuprinde o analiză actuală a jurisprudenței relevante, privită din perspectiva diferitelor reglementări aplicabile în domeniul urbanismului, cu incursiuni importante în dreptul mediului, şi examinează în principal practica Tribunalelor și Curților de Apel – instanțe specializate în contenciosul urbanismului.

Accesul celor interesați de legislația urbanismului la evenimentul din data de 11 septembrie este liber.

 

MAI MULTE DESPRE CARTE:

 

Primul volum al culegerii Dreptul urbanismului. Practică judiciară include 44 de spețe privind soluţii relevante în materia planurilor urbanistice, avizelor și certificatelor de urbanism, completate, acolo unde s-a impus, cu comentarii ale autorilor și note privind modificările legislative, fiind structurate în patru capitole: Acte administrative cu caracter normativ în materia urbanismului, alte acte administrative premergătoare emiterii autorizației de construire, certificatul de urbanism, legislația urbanismului și comunicarea informațiilor de interes public.

Cel de-al doilea volum cuprinde 53 de spețe ale instanțelor de drept comun vizând autorizația de construire, precum și decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursuri în interesul legii și în procedura pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, completate, acolo unde s-a impus, cu comentarii ale autorilor și note privind modificările legislative, fiind structurate în patru capitole: autorizaţia de construire – act administrativ de autoritate cu caracter individual, emiterea, suspendarea executării, anulare, desfiinţarea construcţiilor, aspecte practice variate în legătură cu edificarea construcţiilor şi legislaţia urbanismului, jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia urbanismului.

 

MAI MULTE DESPRE AUTORI:

Cristina Titirișcă este consilier parlamentar la Departamentul Legislativ al Camerei Deputaților; consilier la Curtea Constituțională; cadru didactic asociat la Academia de Studii Economice din București – Facultatea de Administrație și Management Public. Are numeroase participări la conferințe internaționale, precum și la diferite forme de pregătire profesională organizate în țară sau în străinătate.

Anca Stroiu este avocat membru în Baroul București cu o experiență de peste 10 ani în domeniul juridic. Pe parcursul activității profesionale a acumulat expertiză inter alia în domenii precum: dreptul imobiliar și dreptul urbanismului. Participă în mod constant cu lucrări la conferințe, seminarii și școli de vară organizate în România sau în străinătate și publică articole academice în reviste de drept. În prezent, este și studentă doctorand în anul III la Școala doctorala de Drept din cadrul Universității din București cu proiectul de cercetare „Contenciosul administrativ și Urbanismul”.

Dumitru Dobrev este, din ianuarie 1999, avocat, iar din aprilie 2005, cercetător știintific la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române și doctor în drept civil din noiembrie 2014; de asemenea, este practician în insolvență din decembrie 2005 și consilier în proprietate industrială din mai 2006.

 

Articole recomandate

1 COMENTARIU

  1. Interesant….si curios…. Nici un arhitect/urbanist printre autori /panelisti ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508