La Editura Polirom, în colecţia “Plural”, au apărut două lucrări monumentale, “Fiul lui Dumnezeu şi mistica evreiască” de Moshe Idel, în traducerea Mariei Magdalena Anghelescu şi “Istoria popoarelor arabe” de Albert Hourani, în traducerea Irinei Vainovski Mihai.
Moshe Idel este intelectualul recunoscut în lumea academică internaţională drept cel mai important hermeneut al cabalei. “Fiul lui Dumnezeu şi mistica evreiască” reprezintă prima încercare de abordare a temei filiaţiei divine aşa cum este ea tratată în ansamblul misticii evreieşti. Volumul a fost recompensat în 2007 cu “National Jewish Book Award in Scholarship”.
„Sper ca, prin acest studiu si prin multiplele distinctii pe care le sugereaza, sa poata fi intelese mai bine nu numai formele mistice ale Fiului lui Dumnezeu in iudaism, ci chiar conceptul de Fiu al lui Dumnezeu in religie in general sã fie imbogatit intr-o oarecare masura.”, a scris Moshe Idel.
Moshe Idel (n. 1947, Târgu-Neamţ), profesor de gândire iudaică la Universitatea Ebraică din Ierusalim şi cercetător la Institutul Shalom Hartman, este doctor în filosofie cu specializarea Cabala. În 1999 a primit prestigiosul „Israel Prize” pentru excelenţă în domeniul filosofiei iudaice. Numeroasele lucrări publicate includ titluri de referinţă precum: “Kabbalah: New Perspectives” (1988), “The Mystical Experience in Abraham Abulafia” (1988), “Golem: Jewish Magical and Mystical Traditions on the Artificial Anthropoid” (1990), “Hasidism: Between Ecstasy and Magic” (1995), “Messianic Mystics” (1998), “Absorbing Perfections: Kabbalah and Interpretation” (2002), “Kabbalah and Eros” (2005), “Enchanted Chains: Techniques and Rituals in Jewish Mysticism” (2005). La Editura Polirom au aparut: “Perfecţiuni care absorb. Cabala şi interpretare” (2004), “Ceea ce ne uneşte. Istorii, biografii, idei” (Sorin Antohi în dialog cu Moshe Idel, 2006), “Ascensiuni la cer în mistica evreiască. Stâlpi, linii, scări” (2008).
Rezultat al cercetărilor sistematice şi al unei profunde înţelegeri a unor regiuni frământate de războaie, lucrarea lui Albert Hourani expune istoria popoarelor arabe începând din secolul al VII-lea, când nou apăruta religie islamică a început să se extindă spre vest din Peninsula Arabică, până astăzi. Adresată studenţilor, profesorilor şi specialiştilor în domeniu, dar şi tuturor celor interesaţi de subiect, “Istoria popoarelor arabe” valorifică lucrările anterioare, sintetizându-le într-o perspectivă ce dovedeşte că între diferitele regiuni analizate există o unitate a experienţei istorice care face posibile conceperea şi studierea lor într-un cadru unitar.
Albert Hourani (1915-1993) s-a născut la Manchester din părinţi de origine libaneză, a urmat studii de filosofie, politică şi economie la Oxford, a fost profesor la Universitatea Americană din Beirut, analist politic la Cairo şi a activat ca expert pentru Anglo-American Committee of Inquiry on Palestine. După înfiinţarea statului Israel, în 1948, s-a întors la Oxford, la Magdalen College, unde se înfiinţase pentru el catedra de Istorie modernă a Orientului Apropiat. În 1958 devine primul director al Centrului Orientului Mijlociu de la St Antony’s College, care va face din Oxford unul dintre principalele centre de studiu al Orientului Mijlociu. A condus acest centru până în 1979, fiind în acelaşi timp profesor invitat la importante universităţi europene, americane şi din lumea arabă. Prin activitatea profesorală şi publicistică a adus o contribuţie importantă la înţelegerea naţionalismului arab şi a relaţiilor complexe dintre lumea islamică şi cea occidentală. A fost coordonatorul mai multor volume şi autorul a numeroase articole de specialitate. Dintre lucrările publicate amintim: “Syria and Lebanon” (1946), “Minorities in the Arab World” (1947) şi “Arabic Thought in the Liberal Age 1789-1939” (1962).
