Marți, 23 iulie 2019, ora 19.00, la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr. 2), Muzeul Municipiului București organizează vernisajul expoziției tematice „Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie”, eveniment care va avea loc pe data de Noul proiect expozițional este asociat Festivalului Internațional George Enescu, Ediția 2019.
Vizitatorii sunt invitați la un exercițiu muzeal dedicat muzicii, menit să-i ajute să trăiască sincron nu mai puțin de trei veacuri de poveste experimentând, ascultând și cunoscând astfel producerea, captarea și redarea sunetului în istorie. De la orchestra mecanică, folosită încă din veacul al XVIII-lea, la pick-up-ul și magnetofonul adolescenților din anii 1970 sau 1980, până la device-urile de înaltă fidelitate ale viitorului, toate acestea, alături de multe alte surprize, sunt prezentate în două săli special amenajate la Palatul Suțu.
Din panelul uriaș și foarte variat al instrumentelor muzicale create în ultimii trei sute de ani a fost aleasă perspectiva unei antiteze dintre clasic și foarte cunoscut, pe de o parte, și tradițional, aproape arhaic, pe de altă parte. Prelungirea anatomică a instrumentelor clasice poate fi considerată investiția continuă, începând cu finalul secolului al XVIII-lea, în aparate care redau muzica. La început pe cilindru și disc metalic perforat, trecând apoi prin aparatele cu acțiune mecanică, pe arc, pentru rotirea discului de ebonită (gramofon, gramolă, patefon etc.), până la apariția primilor tranzistori și dezvoltarea transmisiunilor radio, după Primul Război Mondial. În spațiul expozițional vizitatorii vor putea folosi un magnetofon Kashtan din 1983, un pick-up Tesla din 1985, dar și o orchestră mecanică cu cilindru perforat de la începutul secolului al XIX-lea. Publicul se va bucura de re-vizionarea unor excelente concerte din cadrul edițiilor anterioare ale Festivalului George Enescu, pe ecranele a patru televizoare, dar vor fi și o serie de căști la care se vor putea asculta protagoniști ai unor diferite curente muzicale din anii 1960-1980. Atmosfera creată de muzică este prezentă prin imagini alegorice pe variate obiecte casnice, încă din secolele XVII-XVIII, cu precădere vesela din ceramică și porțelan de producție occidentală.
Muzeul Municipiului București oferă această poveste expozițională pentru prima oară locuitorilor Capitalei, amintindu-le astfel că dincolo de confruntări cotidiene, competiții profesionale sau nepotriviri de moment în alegerile noastre, rămâne undeva păstrată dorința de refugiu prin muzică.
„Viața de acasă este fără încetare modelată de muzică. Intimitatea își are preferințele ei muzicale. După cum studiul, distracția sau relaxarea au portofoliul lor muzical. Iar dacă suprapunem cu varietatea vârstelor, culturilor, gusturilor, dorințelor, tot ceea ce devenim și ne definește pe măsură ce creștem și facem alegeri, totul pare să fie însoțit de muzică. Întreaga noastră viață, cu succesiunea vârstelor, pare să flaneze între andante, allegro sau maestoso. Un lucru este clar. Liniștea se dobândește prin muzică. Anxietatea se vindecă prin muzică. Fericirea este sunet, iar iubirea – cea dintâi cheie sol. Cu fiecare gamă trăită culegem sentimente, experiențe, dorințe. Experimentăm și trăim prin muzică. În muzică nu există inadecvare cu timpul trăit” – Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București, curator al expoziției.
Asocierea acestui experiment expozițional inedit marca MMB cu Festivalul Internațional George Enescu are loc pe fondul derulării ediției 2019 în Capitală. Pe întreaga perioadă a evenimentului, Bucureștiul devine destinația mondială preferată de iubitorii muzicii clasice. Este o vreme în care orașul se conectează cu muzica, iar expoziția „Mărturisiri despre muzică. Intimitate. Armonii. Tehnologie” diversifică și extinde această experiență oferind o călătorie inedită pe care o propune prin trei secole de ascultare a muzicii la români.
Parteneri ai evenimentului: Festivalul Internațional George Enescu, ARTEXIM, DC Communication, AVSTORE, ATC Solutions.
Intrarea la vernisaj este gratuită.
Expoziția este deschisă în perioada 23 iulie 2019 – 30 martie 2020.
Eveniment organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București