Nu există carte mai citată și mai folosită ca sursă de inspirație decît Biblia, în Europa și mai tîrziu în America. William Faulkner era de părere că Sfînta Carte e cel mai mare roman al lumii. (E drept că Faulkner nu se omora cu cititul, așa că nu prea avea cu ce s-o compare.)
Literatura veche românească e plină de trimiteri la Biblie, mai ales la Noul Testament, și cum observă profesorul Eugen Negrici, încercările cronicarilor de a îndrepta morala și moravurile, din Sfînta Scriptură li se trag. Doxat în literatura noastră veche, Negrici remarcă și că în timp ce cronicarii noștri scriau texte despre istoria Țărilor Române, în Europa literatura beletristică avea deja un trecut respectabil, despre care autorii noștri n-aveau habar. Asta poate și din cauza barierelor lingvistice, dar cu certitudine din pricina izolării noastre culturale care a durat pînă tîrziu, astfel că singura carte cu autoritate pe care se puteau bizui cronicarii ca să-și scrie și mai ales ca să-și armeze narațiunile era Biblia.
În secolul 18, cînd au început să scrie boierii noștri poezii de amor și de ahturi filosoficești, încă mai funcționa tradiția cronicilor, doar că mai nou ele deveniseră scrieri polemice împotriva familiilor boierești care erau în relații proaste cu boierii din a căror partidă erau și cronicarii, precum răul de condei Radu Popescu. Așa se face că la noi pamfletul a luat-o înaintea altor genuri literare. La fel cum tot din motive politice genul dramatic a fost folosit la începuturile sale în Țara Românească pentru compromiterea adversarilor. Fără a mai lua la socoteală delațiunile epistolare trimise la Stanbul din amîndouă Țările Române, de pe urma cărora picau domnitorii, dacă nu cumva li se punea și juvățul de gît celor care n-apucau să fugă la vreme.
Relațiile cu puterea de la Stanbul au fost la noi pe atunci mai puternice decît morala de inspirație biblică.
În seculul 19, primul dintre poeții noștri care s-a întors la Sfînta Carte a fost Bolintineanu, cel ce l-a trimis pe Ștefan cel Mare să-și ia învățătură de la Daniil Sihastrul, după o înfrîngere militară.
Cel ce însă a pornit chiar cu o legendă din Vechiul Testament a fost Eminescu, în Scrisoarea V, misogină peste poate și moralizatoare pentru uzul bărbaților avînd ca punct de plecare. povestea lui Samson și a Dalilei cea care i-a tăiat părul lui Samson, luîndu-i astfel toată puterea.
În lumea largă a literaturii însă, Biblia începea să fie mai mult decît o carte citată și folosită ca îndreptar etic. Avea să devină un punct epic de plecare pentru mari poeme și romane , dintre care unele au rămas în istoria universală a literaturii. Așa cum se va vedea.
Cristian TEODORESCU