„Sânzienele: flori, fete, filme sau băieți” – Acesta este titlul unei întâlniri provocatoare pe care Direcția Județeană pentru Cultură Timiș o pune la cale, la ceas de seară, în Curtea cu castan. Este vorba despre o nouă ediție a proiectului „Serile patrimoniului”, care are loc miercuri, 26 iunie 2019, de la ora 21.30. Poveștile cu tâlc despre una dintre cele mai misterioase întâmplări ale verii vor fi rostite de dr. Camelia Burghele, etnolog și antropolog.
„Sărbătorile „în straturi” sunt des întâlnite în spațiul cultural românesc; probabil Sânzienele au cele mai multe astfel de „straturi”: precreștin, arhetipal, magico-ritual, popular / tradițional, religios, modern (re-semantizat). Așadar, vorbim la sărbătoarea Sânzienelor despre flori, mai ales despre florile de sânziene galben – solar, despre fete, care își ghiceau acum destinul sau își „făceau de leac”, despre filme – pentru că o bună parte din cinematografia actuală re-semantizează vechi mituri, arhetipuri și geografii simbolice, pe care le interpretează în grilă magico-rituală modernă (fantasy, fairy tell, new wave, eco-feminismul magic) și, desigur, despre băieți, la care fetele se gândeau mereu, mai ales când alegeau sânzienele să fie vehicul ritual pentru magia erotică… așadar multă vrajă și vrăjeală! Și, mai presus de toate, o zi a femininului mereu proaspăt, mereu magic, mereu diafan, precum iile cusute la „școala de fete a satului tradițional”: o sărbătoare de vară revendicată categoric de feminin, care pune alături Sânzienele cu Ziua Universală a Iei.” – spune Camelia Burghele.
Cei care doresc să participe la întâlnirea din 26 iunie, trebuie să se înscrie pe adresa arheologie@culturatimis.ro, până în 25 iunie, ora 16.00.