Flautistul Ion Bogdan Ștefănescu pornește din nou la drum într-un turneu extraordinar. Între 6 iunie şi 1 iulie 2019 va susține șase recitaluri în șase orașe din cele trei provincii istorice ale României. Turneul ”Flautul Fermecat ”2019 se desfăşoară sub titlul „Flaut la puterea poeziei” şi este un spectacol de muzică și poezie în care vocea inegalabilului actor Alexandru Repan se împletește cu sunetul de aur al flautistului Ion Bogdan Ștefănescu. “Această formulă artistică pe care am exersat-o de-a lungul timpului mai ales cu tatăl meu, Eusebiu Ștefănescu, în zecile de spectacole de muzică și poezie pe care le-am realizat împreună și în alte foarte multe în care am participat alături de actori precum Gheorghe Cozorici, Ovidiu Iuliu Moldovan, Leopoldina Bălănuță, Florian Pittiș, Mircea Albulescu, își are rădăcinile în cele mai îndepărate timpuri, când ritualurile care puteau influența chiar și natura se bazau pe armonia dintre cuvânt și muzică. Viața nu putea și nici nu poate avea consistență și sens fără această armonie de sorginte zeiască, transmisă nouă prin Orfeu. În acest spectacol, muzica pe care am compus-o, a fost special gândită pentru a susține farmecul rostirii unui actor fenomenal cum este Alexandru Repan.”, declara Ion Bogdan Ştefănescu în pregătirea turneului. AgențiadeCarte.ro este partener media.
Turneul Flautul fermecat este unul dintre proiectele itinerante cele mai diverse care s-au dezvoltat în ultimul deceniu, iar Ion Bogdan Ștefănescu unul dintre cei mai inventivi muzicieni ai scenei româneşti actuale, artist preocupat în mod creativ de a face din concertele la care participă adevărate spectacole, cât mai atractive pentru public. Întotdeauna el și-a dorit de la fiecare turneu mai mult decât de la cel precedent și astfel a căutat împreună cu cei care au scris istoria acestui turneu, povești care să aducă ceva în plus atât spectatorilor, cât și artiștilor implicați : „Am propus de acestă dată un eseu poetico-muzical de mare ținută pentru cultura românească în care, alături de muzica special concepută pentru a crea atmosfera și aura potrivite versurilor emblematice ale poeților Mihai Eminescu, Lucian Blaga și George Coșbuc, va evolua unul dintre cei mai carsimatici actori români, cu roluri de referință în film și teatru, dar și cu harul specific rostirii poeziei, Alexandru Repan.”
Ritmul anual în care s-a organizat turneul Flautul fermecat începând din 2012 – uneori au existat chiar două ediții pe stagiune – l-a impus în cadrul evenimentelor culturale cu tradiție. Începând cu 2012, Ion Bogdan Ștefănescu a vizitat zeci de orașe din țară alături de pianistul Horia Mihail, în 2018 a realizat turneul Flautul fermecat împreună cu chitaristul Costin Soare. În 2019, este momentul îmbinării între poezie şi muzică, prin întâlnirea cu Alexandru Repan. O altă perspectivă asupra turneului Flautul fermecat, noua ediţie din 2019 este o deschidere către o întâlnire a artelor care pentru Ion Bogdan Ştefănescu reprezintă un mod de viaţă.
Itinerar
– 6 iunie, ora 20.30 – Bârlad, Pavilionul “Marcel Guguianu”
– 7 iunie, ora 19 – Pitești, Sala Filarmonicii
– 9 iunie, ora 17 – Bucureşti, Sala Teatrelli
– 10 iunie, ora 19 – Tulcea, Teatrul “Jean Bart”
– 30 iunie, ora 19 – Turda, Sala Teatrului “Aureliu Manea”
– 1 iulie, ora 19 – Bistriţa, Sinagoga
https://www.facebook.com/ibsflute/
detalii pe www.flautuldeaur.ro
Producători: Pro Contemporania, The Culture Hub
Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional
Cu sprijinul: JTI, Borsec, Senia Music
Parteneri culturali: Primăria Municipiului Bucureşti, Creart, Teatrelli, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu, Filarmonica din Piteşti, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Primăria din Tulcea, Consiliul Județean Tulcea, Centrul judeţean pentru cultură Bistriţa, Sinagoga din Bistriţa, Teatrul Aureliu Manea din Bistriţa.
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Mişcarea de rezistenţă, Smart FM, MKlasica, The Culture Club, Viewfinder Solutions, Accent TV.