Scriitoarea franceză Marina ANCA, născută la București, invită publicul la o întâlnire și expoțitie de carte, care va avea loc joi, 23 mai 2019, ora 12:00, la Muzeul Național al Literaturii, partener al Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni « Aici-Acolo ».
Emigrată la Paris din anii ‘80, copil fiind, Marina ANCA a lucrat în modă și publicitate înainte de a publica primele carti, atât în Franța, cât și în România. Cărțile ei au fost foarte apreciate atât la salonul de carte din Paris, cât și pe parcursul sezonului cultural Franța-România, unde a expus totodată istoria României cu imagini și texte personale, dând prilejul cititorilor ei din Franța să descopere România prin ochii ei .
Marina Anca a fost invitată în ţară cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni (sărbătorită în ultima duminică a lunii mai) de Uniunea Artiștilor Plastici din România, care organizează la București, în perioada 22-26 mai 2019, cea de-a II-a ediție a Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni « Aici-Acolo », care se desfășoară Sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Cum se dedică și fotografiei, Marina ANCA propune copiilor povești cu tâlc bilingve, ilustrate cu fotografiile. Prezenţa ei în România este legată şi de Bookfest, undem pe data de 30 mai la ora 19.00, pe scena Agora, va prezenta o nouă poveste: „O’Loty te invită în pădurea magică Boreea” în două combinații bilingve (română-franceză și engleză-franceză). Prima carte, „Hai la joacă cu O’Loty în Australia” va fi disponibilă la standul editurii Eikon, în cele două combinații bilingve menționate, dar și într-o nouă variantă, română-spaniolă.
Oltea ŞERBAN-PÂRÂU