Expoziția internațională „Fluide(s) 50 de desene la patru mâini franco-române”, proiect inclus în programul oficial de evenimente din cadrul Sezonului România-Franța, se deschide sâmbătă, 11 mai 2019, ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38. Potrivit descrierii curatorului, Petra Petresco, director artistic al Asociației Scène et Danube (échanges culturels franco-roumains), conceptul expoziției vizează apa, ca element care se înnoiește și se reinventează încontinuu, fluiditatea incitându-ne să fim mai puțin statici. Desenul este considerat fluid prin propria lui esență, motiv pentru care curatorul a propus un grup de șaizeci de artiști din Franța și România care s-au întâlnit prin intermediul unor desene «la patru mâini». În consecință, o veritabilă dinamică a fluidelor s-a pus în mișcare între cele două lumi și spații culturale.Fiecare artist a lucrat pe propriul suport, toate tehnicile fiind acceptate (desen, pictură, fotografie, colaj, ceramică, lucrări numerice). În urma «confluenței» acestor lucrări presupuse a «curge» sau a se «reflecta» de la o planșă la alta, au luat naștere dipticuri, având fiecare câte doi autori din cele două țări. Pentru a înțelege mai bine «sensul de curgere», lucrările realizate mai întâi, cele care au deschis dialogul, denumite „desenele-invitații”, sunt semnalate cu o linie ondulată în dreptul numelui autorului.
Expoziția FLUIDE(S) a fost prezentată, într-o primă formă, la Maison de l’International de Grenoble, în martie 2016, urmată de o expoziție la Palatele Brâncovenești Mogoșoaia, în luna iunie, iar în noiembrie 2016 la Institutul Cultural Român din Paris. În paralel, o secțiune universitară a propus același principiu studenților Academiei de Arte ESAD Grenoble-Valence și ai Universității UNARTE din București. O primă etapă de lucru a fost prezentată pe 10-11 octombrie 2015 la galeria Xavier Jouvin în cadrul Zilelor Artei Contemporane, schimbul de lucrări continuând până în prezent.
Unii dintre artiștii implicați în proiect sunt Ștefan Câlția, Aurel Bulacu, Vlad Ciobanu, Ludmila Ionescu Grajdan, Anca Boeriu, Bogdan Andronic, Sofia Ovejan, Eugen Raportoru, Emilia Kiss, Răzvan Caratănase, Nicolae Alexi, Noël Bernard, Joël Bressard, Cécile Crest, Marie-Hélène Fabra, Michelle Lacoste, Sylvie Millot, Nicole Pessin, Margaux Salmi, Eric Demelis, Delphine Polin.
Comisia de selecție a fost formată din: Petra Petresco, comisarul expoziției, Aurel Bulacu, artist referent România, Samy Fouché, consilier arte plastice Franța, Sylvie Millot, artist referent région parisienne, Nicolae Alexi, secțiunea studenți UNARTE, Bernard Joisten, secțiunea studenți ESAD, Grenoble, Mihaela Magopat, asistent curator. Printre partenerii constanți ai acestui demers se numără Regiunea Rhône-Alpes, Maison de L’International și Primăria Orașului Grenoble, Palatele Brâncovenești, Primăria Orașului București și Institutul Cultural Român. Proiectul este inclus în programul oficial din cadrul Sezonului România-Franța, domeniul arte vizuale și creație digitală (18.04.2019-14.07.2019).
Perioada desfășurării evenimentului: 11 mai – 1 iunie 2019
Locul desfăşurării: Sala Mare a ICR
Parteneri / coorganizatori: Regiunea Rhône-Alpes, Maison de L’International și Primăria Orașului Grenoble, Mairie du 2e arrondissement Lyon, Ambasada Franței în România, Institutul Francez, Guvernul României, Consulatul General al României la Lyon, Institutul Cultural Român, Primăria Municipiului București, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Universitatea Națională de Arte București. https://www.icr.ro/pagini/icr-deschiderea-expozitiei-fluide-s-50-de-desene-la-patru-maini-franco-romane