Editura Polirom anunţă apariţia în librării a unui nou volum semnat de Stéphane Courtois, unul dintre cei mai mari specialişti în problemele totalitarismului, comunismului francez şi internaţional: ”Lenin, inventatorul totalitarismului”, traducere de Ana Ciucan Ţuţuianu. Volumul a fost distins cu Grand Prix de la Biographie Politique 2018 şi Grand Prix du Livre d’Histoire 2018.
Contrar tendinţei multă vreme predominante de a-l reabilita pe Lenin pentru a-l covîrşi cu acuzaţii pe Stalin, Courtois arată că Vladimir Ilici Ulianov a dorit, a conceput şi apoi a instaurat o dictatură ideologică nemiloasă, inventînd conceptele şi instrumentele totalitarismului de tip comunist. Lenin se distinge de ceilalţi adversari interni ai ţarismului, opunîndu-se nu doar liberalilor şi democraţilor, ci şi tuturor curentelor socialiste, pe care le critică fără cruţare în scrierile şi discursurile sale. Ajutat de o forţă de convingere neobişnuită, el alege să se sprijine pe o minoritate de revoluţionari de profesie, şi nu pe mase. Va reuşi astfel să pregătească în umbră preluarea puterii în Rusia prin lovitura de stat din octombrie 1917, putere pe care o va extinde ulterior printr-o recurgere sistematică la violenţă îmbinată cu un oportunism politic rar întîlnit.
Lenin, inventatorul totalitarismului a apărut de curînd la Editura Polirom, în colecţia „Historia”.
Stéphane Courtois este istoric şi director de cercetări onorific la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS). Specialist în comunismul francez şi internaţional şi în problemele totalitarismului, director al revistei Communisme, director al colecţiei „Démocratie ou totalitarisme” (Le Rocher). Autor a numeroase lucrări, a fost mai ales artizanul principal al volumului Le livre noir du communisme (Robert Laffont, 1997; trad. rom. Cartea neagră a comunismului, 1998). De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut Dicţionarul comunismului (coord., 2008), Comunism şi totalitarism (2011) şi Discursul politic rus de la al Doilea Război Mondial la conflictul ruso-ucrainean (coord., 2017).