Astăzi, 6 noiembrie 2010, ora 16:00, la Librăria Cărtureşti Verona (Bucureşti) vor fi lansate volumele “Ariane Mnouchkine. Arta prezentului” de Fabienne Pascaud, “Ariane Mnouchkine. Introducere, selecţie şi prezentare” de Béatrice Picon-Vallin şi “Robert Wilson” de Maria Șevțova, “Dramaturgi olandezi de azi”, antologie, “Poveşti din Estul Sălbatic” de Goran Stefanovski.
Volumul “Ariane Mnouchkine. Arta prezentului” de Fabienne Pascaud a apărut în traducerea din limba franceză a Dariei Dimiu, la Editura Fundaţia Culturală.
În personalitatea lui Ariane Mnouchkine se întâlnesc mai multe femei: conducătoarea de trupă care a întemeiat, în 1964, „La Société coopérative ouvrière de production le Théâtre du Soleil”, regizoarea vizionară, impregnată de cultura orientală şi asiatică, cineasta temerară – e cunoscut superbul său Molière –, aventuriera care a străbătut lumea întreagă şi fetiţa veşnic încântată de ceea ce tatăl său, producătorul Alexandre Mnouchkine, îi dezvăluia pe platourile de filmare. Sunt patruzeci de ani de când dirijează cu intransigenţă şi pasiune o companie care, începând cu La Cuisine/ Bucătăria de Arnold Wesker (1967) şi terminând cu Le Dernier Caravansérail/ Ultimul caravanserai (2003), şi de la creaţiile colective (Les Clowns/ Clovnii, 1789, 1793, L’Âge d’or/ Vârsta de aur) la Shakespeare sau Eschil, a explorat întotdeauna un teatru-mărturie asupra lumii. Spectacolele sale, hrănite de tradiţii, dar deschise spre astăzi – „doar prezentul mă interesează”, obişnuieşte să spună ea –, încarnează o aventură spirituală unică. La „Soleil”, utopia s-a întrupat. La „Soleil”, utopia există încă.
“Ariane Mnouchkine. Introducere, selecţie şi prezentare” de Béatrice Picon-Vallin, în traducerea din limba franceză a Andreei Dumitru, a fost editat în cadrul Programului de sprijin pentru publicare „Nicolae Iorga” şi beneficiind de suportul Ambasadei Franţei în România.
În anul 1964, Ariane Mnouchkine a fondat, împreună cu un grup de prieteni, Théâtre du Soleil, care ocupă de atunci un loc însemnat în peisajul teatral francez şi internaţional. Prin intermediul stagiilor deschise participanţilor de diferite naţionalităţi, regizoarea transmite măiestria teatrală dobândită de trupă şi demersul său artistic. Volumul de faţă consemnează o întâlnire cu studenţi ai şcolilor de teatru ENSATT din Lyon şi CNSAD din Paris, prilej cu care Ariane Mnouchkine revine cu detalii semnificative privind experienţele ce au condus-o spre teatru, experienţe asimilate în activitatea sa regizorală şi, de asemenea, privind influenţele care au marcat-o (teatrele lumii, teatrele tradiţionale, actualitatea, marii autori). Ea se opreşte, în special, asupra demersului care a culminat cu două dintre creaţiile colective recente ale trupei, Le Dernier Caravansérail (2003) şi Les Éphémères (2006). Béatrice Picon-Vallin prezintă munca regizoarei asupra textului de teatru, precum şi evoluţia sa, concentrează esenţialul unor conversaţii pasionante şi le completează cu fragmente din notele stagiului dedicat jocului actorului, improvizaţiei şi regulilor acesteia.
Volumul “Robert Wilson” de Maria Șevțova, în traducerea Odettei Kaufman-Blumenfeld şi Oltiţei Cîntec a fost editat în seria „Mari regizori ai lumii” de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” prin Editura Cheiron, sub sigla „Reţeaua Europeană a Festivalurilor Shakespeare”.
Robert Wilson este regizor americano-european, interpret, creator de instalaţii, scriitor, creator de lumini şi mult mai multe pe lângă acestea – un artist familiarizat cu diverse domenii, artist care nu ţine seama de graniţele geografice şi de cele dintre genurile teatrale, un precursor al globalizării în arte. Cartea Mariei Șevţova (apărută la Ed. Routledge, Londra, 2007) este cea dintâi care combină: analiza principalelor producţii ale lui Wilson, situate în contextele socioculturale şi politice americane şi europene, explorarea a ceea ce Wilson numeşte „cartea-ilustrată”, a metodelor folosite în repetiţii şi în atelierul de lucru, a procedeelor muncii în comun, studiul principiilor sale estetice şi al elementelor de compoziţie prin care se distinge abordarea sa regizorală, exerciţii pentru studenţi şi practicieni care scot în relief tehnica lui Wilson.
“Dramaturgi olandezi de azi”, antologie, traducere şi prefaţă de Liliana Alexandrescu
Volumul a fost editat cu sprijinul Institutului de Teatru din Olanda, Ambasadei Regatului Țărilor de Jos şi al UNITER (Festivalul Naţional de Teatru).
„Piesele semnate de Rob de Graaf, Maria Goos, Jeroen van den Berg, Oscar van Woensel şi Marijke Schermer au fost scrise într-un răstimp de opt ani şi au un numitor comun: din mai multe puncte de vedere, ele reflectă scene, situaţii, teme din realitatea olandeză recentă sau chiar imediată. Pe de altă parte, prin îndrăzneala, simţul de observaţie şi minuţiozitatea investigării ne duc cu gândul la acele mari case de păpuşi din „Secolul de aur” al Țărilor de Jos, expuse la Amsterdam la Rijksmuseum, case fără faţadă, deschise privirilor şi indiscreţiilor, în care, de la pivniţă până la pod, putem contempla şi „pipăi“ viaţa de altădată, surprinsă într-un microcosmos de obiecte, de atitudini şi de relaţii, declarate sau sugerate. „Fără faţadă“ sunt şi piesele care urmează, cu acelaşi dar al analizei şi al redării universului în materialitatea şi în spiritualitatea lui, care odinioară în pictură a putut lega un talger cu fructe şi peşti de misterele clar-obscurului. De la trivial la sublim, şi invers, nu e decât un pas, par a ne spune autorii noştri. Dincolo de un naturalism fără menajamente, prin toate aceste piese trece un curent comun, de esenţă romantică: un simţământ de melancolie, de regret, de iubiri şi de idealuri pierdute. Mai toate personajele sunt adulţi (opuşi câtorva adolescenţi rătăciţi în lumea lor), aflaţi la mijlocul vieţii în momentul socotelilor şi evaluărilor, cu planuri spulberate şi idealuri abandonate, intraţi în zona unei maturităţi frustrate. Poezia sumbră şi răscolitoare care se degajă deseori din prezentele piese nu exclude însă catharsis-ul, propulsat nu numai de o moralitate mereu trează, chiar dacă ascunsă sau încălcată, dar şi de umorul viguros, de bunul simţ realist prezent în situaţiile cele mai dificile, de dârzenia şi rezistenţa încăpăţânată proprie acestor nordici proveniţi din Vikingi, învăţaţi cu furtunile pe mare şi cu naufragiile.”, a scris în prefaţa cărţii Liliana Alexandrescu.
“Poveşti din Estul Sălbatic” de Goran Stefanovski a apărut în traducerea Ioanei Ieronim, cu sprijinul Ambasadei Republicii Macedonia la Bucureşti şi al UNITER.
Antologia cuprinde piesele: Fundul dublu, Gaura neagră, Ex-Yu,Bacchanalia şi Demonul din Debarmaalo, precum şi eseurilePoveşti din Estul Sălbatic şi Monologul lui Zoran.
Goran Stefanovski s-a născut în 1952 la Bitola, şi este un dramaturg de vârf al fostei Iugoslavii şi al Macedoniei natale, scenarist, eseist de platformă internaţională. Iniţiatorul cursului de creaţie dramatică (playwriting) la Universitatea din Skopje (1986). În prezent, profesor la Universitatea Christ Church, Canterbury, Anglia. A fost Fulbright Outstanding Artist Scholar în SUA şi visiting professor la Institutul Dramatic din Stockholm. Autor al unor piese în cheia farsei tragice, privind tensiunea dintre identitatea personală şi istorie/politică, a introdus, din 1974, paradigma postmodernă în cultura ţării sale. Numeroase producţii pe scenă şi la televiziune într-o serie de ţări europene şi în Statele Unite. Volume de teatru, eseuri, lucrări academice, publicate în mai multe limbi şi ţări. Membru al următoarelor instituţii: International PEN Club; Parlamentul Cultural European; Academia de Arte şi Ştiinţe a Republicii Macedonia; Consiliul European pentru Relaţii Internaţionale (ECFR). Ambasador cultural al Macedoniei în Anglia. Multipremiat – cel mai recent: Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Literatură, Vilenica, Slovenia (2007) şi Medalia de Aur pentru întreaga activitate de dramaturg la Festivalul Internaţional de Teatru Sterejino Pozorje, Novi Sad, Serbia (2009).
„Autorul tinde să construiască arhitecturi dramatice puternice, unele dintre piese au la bază un tip de geometrii dinamice, de tip fractal. Sunt structuri de natură să exprime, de exemplu, condiţia lui homo balcanicus în istorie: zborul pe loc, ciclurile perdante la marginea imperiilor. Rigoarea construcţiei captează pe alocuri ambiguitatea condiţiei umane, lăsând să se întrevadă, prin ochiurile plasei, sclipirea din adânc a iraţionalului.”, a scris Ioana Ieronim în prefaţa cărţii.
