Radical, poetic, realist, acestea sunt atributele asociate cel mai adesea cu cinema-ul lui Roberto Minervini, invitat special al ediției a 3-a American Independent Film Festival.
What You Gonna Do When the World’s on Fire?, prezentat în competiția Festivalului de la Veneția, în 2018, unde a primit numeroase premii și The Other Side (2015), care a făcut parte din selecția oficială Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, vor fi prezentate în premieră în România, în prezența regizorului, pe 15 și 16 aprilie, în cadrul festivalului.
În calitate de invitat special, Minervini, autor de origine italiană stabilit în Statele Unite, în Huston, Texas a primit și carte blanch-ul festivalului pentru a introduce publicului român cele mai interesante filme independente din istoria recentă a cinemaului american – în viziunea sa. AMERICAN PERSPECTIVES BY ROBERTO MINERVINI include filme regizate de Roger Corman, Barbara Loden, Bill & Turner Ross. Proiecțiile vor avea loc la Cinema Muzeul Țăranului, majoritatea urmând a fi introduse de Roberto Minervini, secțiunea fiind organizată în parteneriat cu Film Menu.
Cunoscut pentru documentarele sale neconvenționale care propun o înțelegere vizionară și poetică asupra umanității și o analiză a peisajului socio-politic actual al Americii, Minervini filmează mereu cu bugete mici, foarte rar cu finanțare publică și lucrează cu actori amatori. Priceput în a le câștiga încrederea și prietenia pe parcursul filmărilor, regizorul folosește constant apropierea camerei față de subiect, atât stilistic cât și tematic. Astfel, filmele sale sunt încărcate de scene de o intensă autenticitate, pe care cu greu o mai regăsim altundeva în cinema-ul contemporan.
Viziunea umanistă constantă a regizorului și redarea subtilă a trăirilor din viața personajelor sale se regăsesc si în lungmetrajele pe care le vom vedea anul acesta la American Independent Film Festival în prezența regizorului: The Other Side și What You Gonna Do When the World’s on Fire?
Ca un adevărat „cronicar al periferiei americane” (Variety), în The Other Side regizorul face un portret sfâșietor al clasei muncitoare albe, devastată de droguri, impregnată de rasism și violență, teme regăsite contextual și în filmele sale anterioare, dar învăluite acum într-o notă imperativă, în raport cu lipsa cronică de soluții pentru aceste probleme. Printr-o abordare intimă, lirică și folosindu-se de planul secvență, Roberto Minervini își concentrează atenția asupra cuplului Mark și Lisa, doi dependenți de droguri din apropierea Louisianei, unde mai bine de 60% din populație nu are loc de muncă.
What You Gonna Do When the World’s on Fire? este amplasat tot în Sud, undeva între Louisiana și Mississippi, imediat după alegerea lui Donald Trump ca președinte al S.U.A. Filmul, pentru care s-au filmat peste 150 de ore de material, combină imagini artistice de la pregătirile paradei anuale Mardi Gras, în New Orleans, cu trei povești afro-americane care îi urmăresc pe Renaldo și Titus, doi frați tineri care trăiesc doar cu mama lor în Mississippi si pe Judy Hill, o patroană de bar din Louisiana, victimă a violenței domestice. A treia poveste ne introduce în activitatea partidului New Black Panthers, care protestează împotriva autorităților pe care le consideră vinovate de moartea a trei civili nevinovați: Alton Sterling, Phillip Carroll și Jeremy Jackson.
What You Gonna Do When the World’s on Fire? e văzut drept cel mai angajat film al său din punct de vedere politic, un comentariu despre experiențele cotidiene ale populației afro-americane din S.U.A. Regizorul va intra in conversație cu publicul după proiecția filmului si va avea o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Pentru secțiunea „American Perspectives by Roberto Minervini” regizorul a ales The Intruder (1962) în regia lui Roger Corman, Wanda (1970), singurul lungmetraj semnat de Barbara Loden, considerat astăzi o capodoperă feministă si Tchoupitoulas (2012), o fuziune provocatoare de documentar și ficțiune cu elemente dramatice, în regia fraților Bill Ross IV și Turner Ross.
The Intruder, cu William Shatner și Frank Maxwell în distribuție, este unul dintre cele mai brutale și sincere studii asupra rasismului american. Filmul va fi prezentat la București în format digital restaurat. Tchoupitoulas, explorează granița dintre inocență și experiență pe scena de noapte a New Orleans-ului. „În seara asta devenim bărbați” declară personajul Kentrell către finalul aventurii din Tchoupitoulas, o poveste scrisă de frați, despre frați.
În 1970, filmul Barbarei Loden, Wanda, a luat prin surprindere publicul american, care nu era pregătit pentru viziunea progresistă emanată de aceasta poveste despre o femeie puternică din clasa muncitoare care se eliberează dintr-o căsătorie nefericită. Filmul și-a regăsit recunoașterea abia jumătate de secol mai târziu si este recuperat astăzi de critica americană de film ca un reper major al cinematografiei americane din ultima jumătate de secol.
Selecția lui Roberto Minervini, ca și cea a lui Kent Jones, de la ediția precedentă, aduce în fața publicului bucureștean esența rară a fimelor americane independente, radicale, cu un loc binemeritat în istoria cinematografului de autor, beneficiind în plus de ocazia unică a unei introduceri realizate de un cineast cult, profund și subtil, care și-a câștigat deja din timpul vieții un loc aparte în istoria cinematografiei ca artă.
American Independent Film Festival debutează anul acesta cu o primă ediție locală la Iași, în perioada 11-12 aprilie, la Cinema Ateneu. Mai multe detalii pe https://bit.ly/2WKMv9n .
Programul proiecțiilor și noutăți despre filmele și evenimentele din festival vor fi actualizate pe siteul filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival și Instagram (@AmericanIndependentFilmFest). Biletele vor fi disponibile în curând pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.
Acreditări de presă. Jurnaliștii care doresc să se acrediteze la American Independent Film Festival sunt rugați să trimită o cerere la adresa filmedefestival@gmail.com. Mai multe informații pe filmedefestival.ro.
American Independent Film Festival este organizat de Asociația Cinemascop, susținut de Catena. Un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și Centrul Naţional al Cinematografiei. Mașina oficială: BMW. Parteneri: Camera de Comerț Americană în România – AmCham România, Boarder’s Shop, UPS România, CinemaPRO, Muzeul Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Voodoo Films, Eventbook. Parteneri media principali: Pro Cinema, Radio Guerrilla. Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Decât o Revistă, AList Magazine, Cinemagia, Newsweek, Business24, Nine O’clock, Senso TV, Glamour, The Institute, Ziarul Metropolis, Liternet.ro, Ziare.com, IQads, Smark, Film Menu, Films in Frame, ADFR – Asociația pentru Dezvoltarea Filmului Românesc, AaRC – All about Romanian Cinema, CineFan, Cineghid, Movienews.ro, News.ro, Scena 9, Verbs Describe us. Partener de comunicare: PiArt Vision.
http://filmedefestival.ro/american-independent-ff/
Facebook: https://www.facebook.com/AmericanIFF/
Facebook Event: https://goo.gl/qjG139
Intagram: https://goo.gl/8PtfUq