Astăzi, 5 noiembrie 2010, ora 17:00, la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională al Primăriei Sectorului 2 are loc evenimentul cultural „Reţeta fericirii – terapie prin culoare, muzică şi dans”. Evenimentul este organizat cu sprijinul profesoarelor Cristina Livezeanu, Bianca Apolzan, Svetlana Utto şi al meşterului popular Silvia Ciubotariu.
Iniţiatorii acestui proiect deosebit au pornit de la ideea că fiecare persoană are o opinie proprie despre fericire şi, astfel, au invitat bucureştenii să-şi spună parerile, într-o întâlnire interactivă ce va avea ca subiect central definiţii despre „fericire”.
Pentru a dezgheţa atmosfera, invitaţii vor putea să urmărească cântece şi dansuri interpretate de copiii grupului vocal „ORANGEPLAY”, coordonat de doamna profesor Cristina Livezeanu şi de membrii formaţiei de dans „SURÂS”, coordonată de doamna profesor Bianca Apolzan.
În acelaşi spaţiu al Centrului pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională al primăriei Sectorului 2 din strada J. L. Calderon nr. 39, vor putea să-şi odihnească privirea pe lucrările de grafică, realizate de către copii şi adulţi pe tema fericirii: „Când eşti fericit, desenează!”
Expoziţia este coordonată de către doamna profesor drd. Svetlana Utto. Participă la expoziţie copii şi adulţi, persoane fericite, ceea ce se poate vedea şi din lucrările expuse.
Tot la această temă a dorit să fie prezentă cu lucrările sale, obiecte de inspiraţie populară, doamna Silvia Ciubotariu, care, în final, va prezenta o reţetă gustoasă din bucătăria tradiţională românească.