Vineri, 22 martie 2019, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român la Budapesta organizează la sediul său din capitala Ungariei, Str. Izsó, nr.5, 1146, sub egida „Anului Cărții – 2019” și a „Sezonului România-Franța”, o masă rotundă dedicată poeziei.
Vor participa poeții bistrițeni Dan Coman, Ana Dragu, Marin Malaicu-Hondrari și Florin Partenie, autori ai volumului colectiv „La poesia”, publicat în limba franceză la Editura Charmides din Bistrița. Vor mai fi prezentate și alte volume bilingve sau editate în limba franceză, la aceeași editură, de autorii Ioan Pintea, Florin Avram, Dinu Flămând, Paul Vinicius.
În cea de-a doua parte a evenimentului, într-o atmosferă convivială, publicul se va bucura de o altă componentă a identității locale bistrițene, prin intermediul vinului – din celebrele podgorii regale românești de la Lechința, Teaca, Dumitra și Jelna – și a multor sortimente de brânzeturi din arealul județului Bistrița-Năsăud, toate oferite spre degustare.
Intrarea este liberă. Evenimentul va beneficia de traducere în limba maghiară.