Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, solistă soprana Anita Hartig, revine pe afişele internaţionale cu un concert extraordinar programat pe data de 24 ianuarie 2019, la celebra sală Bozar din Bruxelles. Dirijorul Cristian Mandeal declara: „Mă bucur mult că anul 2019 continuă traseul ascendent al orchestrei noastre. După o remarcabilă primă prezenţă încununată de un mare succes în Statele Unite, iată că în câteva zile ne vom afla la Bruxelles pentru un concert extraordinar în celebra sala Bozar, concert aniversar cu o dublă semnificație. Este o nouă confirmare a rolului nostru de ambasadori demni ai ţării reprezentată prin ceea ce are mai bun în prezent. O nouă dovada că am făcut și facem parte din Europa unită.”
Programul acestui concert cu o semnificaţie cu totul specială va debuta cu Imnul României şi Imnul Uniunii Europene. De-a lungul serii vor alterna piese celebre din repertoriul românesc şi international : Theodor Rogalski – Trei dansuri româneşti, George Grigoriu – Muzica (solistă Anita Hartig), C. Saint-Saens – Bacchanale, Fr. Lehar – Meine Lippen, sie kusen so heiss (solistă Anita Hartig), A. Borodin – Dansurile polovţiene, L. Delibes – Les Filles de Cadix (solistă Anita Hartig), B. Bartok – Dansurile Româneşti, Eugen Doga – Vals, Grigoraş Dinicu – Hora Staccato, George Enescu – Rapsodia română nr. 1.
Marin Cazacu, directorul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” declara înainte de acest eveniment: „Orchestra va reveni la Sala Bozar din Bruxelles (după prima prezență în 2016), într-un concert special legat de preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, unde vor fi prezente cele mai importante personalități ale României din zona politică și culturală, dar şi importante personalităţi europene. Cu o seară înainte, ansamblul Violoncelissimo va susţine un miniconcert chiar în inima, putem să spunem, Consiliului Uniunii Europene.”
Organizator : Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”
Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Observator Cultural, Liternet, Q Magazine, M Klasika, TVR.
Pentru informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/
Orchestra Română de Tineret
Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic dedicat formării la cel mai înalt nivel profesional al tinerelor generații de muzicieni sprijinit de Fundația „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov“ și Lanto Communication. Din 2014, funcţionează sub egida Centrului Național de Artă „Tinerimea Română“. Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanță. Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din țară din ultimii ani, care s-a remarcat în scurt timp și pe plan muzical internațional, apreciată de criticii europeni ca fiind un ansamblu de top din lume.
De la început, Cristian Mandeal s-a preocupat de formarea ansamblului. Sub conducerea sa artistică, orchestra a devenit o poveste de succes din lumea muzicală românească. Prin perfomanța de a transforma fiecare concert într-un eveniment memorabil, dăruiește astfel țării o orchestră de nivel internațional care impune un standard prin excelență.
În prezent, proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană“ implică diverse activități de dezvoltare creativă. Scopul programului este de a oferi posibilitatea de formare a muzicienilor în orchestră, de a asimila un bogat repertoriu prin participarea la masterclass-uri, și cel mai important, de a cultiva plăcerea cântatului în ansamblu alături de dirijori,compozitori și soliști de renume internațional precum: Cristian Macelaru, Lawrence Foster, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Vladimir Cosma, Kristjan Järvi, Bogdan Băcanu, Sarah Chang, Amanda Forsyth, David Garrett, Stefan Geiger, Andrei Ioniță, Roman Kim, Elizabeth Leonskaja, Ivan Ludlow, Plamena Mangova, Valentina Naforniță, Olga Pasichnyk, Wave Quartet, Peter Sadlo, Olga Scheps, Emmanuel Séjourné, Aleksey Semenenko și Pinchas Zukerman.
Rezultatul – o orchestră unică, aclamată la concertele cu sala plină de la Ateneul Român, Sala Radio, Festivalul Internațional „George Enescu“ și pe scene intenaționale precum: l’Auditorium Parco della Musica din Roma, Festivalul de la Ravello şi Festivalul Mahler de la Toblach – Italia, „March Music Day“ de la Ruse, Festivalul Orchestrelor de Tineret de la Milano, Festivalul de la Aix en Provence, Konzerthaus Berlin și Filarmonica din Berlin, Musikverein și Konzerthaus din Viena, Grande Salle Pierre Boulez a Filarmonicii din Paris, sala Bozar din Bruxelles ș.a..
Din noiembrie 2011 ansamblul este membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO. În cadrul acestui organism internațional Orchestra Română de Tineret este participant activ al programului MusXchange, menit să asigure o cât mai bună circulație a celor mai valoroși tineri muzicieni în cadrul programelor derulate de orchestrele de tineret din Europa.
Considerat un proiect artistic ajuns la maturitate, Orchestra Română de Tineret îşi continuă călătoria în lumea muzicii de calitate şi a recunoaşterii internationale, fiind un ansamblu educat în spirit profesionist într-un mediu artistic exceptional.
În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.
A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013). Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.