„Alice T.”, cel mai recent film regizat de Radu Muntean, a funcționat ca un adevărat declanșator de energii pentru tinerii aflați în sală la proiecția organizată la Les Films de Cannes a Brașov, pe 2 noiembrie 2018, în cadrul Școala altfel. La sfârșitul unei proiecții la care au participat peste 300 de adolescenți, spectatorii și-au luat inima în dinți și au intrat într-un dialog deschis despre probleme lor și despre raportul cu lumea adulților – punctând nevoia unor filme care să vorbească astăzi celor tineri pe limba lor – fără false pudori și fără corectitudini politice. Conversația a fost catalizată de prezența Andrei Guți, interpreta care, la primul ei rol în cinema, la nici 19 ani, a primit premiul de interpretare la Festivalul de la Locarno. De altfel, Andra a generat în urma proiecției peste 200 de follows pe paginile ei de social media.
„Alice T.” a avut premiera mondială pe 4 august, în cadrul competiției internaționale a Festivalului de la Locarno iar din 9 noiembrie va fi lansat în cinematografele din România.
După avanpremierele cu participarea echipei, din cadrul Les Films de Cannes à Bucarest și Les Films de Cannes à Brașov, regizorul Radu Muntean, actrița Andra Guți și scenaristul Răzvan Rădulescu vor participa la două proiecții speciale în țară, pe 9 noiembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureș, și pe 10 noiembrie, la Cinema Modern din Suceava – în cadrul Les Films de Cannes à Suceava.
Filmul este scris de Radu Muntean împreună cu Alexandru Baciu și Răzvan Rădulescu, continuând colaborarea celor trei autori, inițiată la Hîrtia va fi albastră. „Lucrez de mai bine de 10 ani cu aceeași echipă principală. Suntem prieteni, avem cam același gust pentru cinema, am încredere în opinia lor și le apreciez foarte mult implicarea în proiectele mele.”, spunea regizorul într-un interviu pentru Suplimentul de Cultură.
„Alice T.” spune povestea unei adolescente aflată la vârsta la care încă își caută reperele și sensul în drumul către maturizare, totul în contextul relației cu mama adoptivă. „Exasperarea şi suspiciunea, autoritatea şi altruismul, pedeapsa şi recompensa, iată câteva repere ale unei relaţii pentru care nu există răspunsuri şi reacţii preambalate şi care invită la o continuă, epuizantă adaptare. O realitate pe care Alice T. o surprinde eficient şi care ar putea, dacă părinţii şi adolescenţii văd împreună filmul, să deschidă o discuţie mai mult decât constructivă despre dificilul tango dintre cele două generaţii.”, citim în cronica filmului din Cinemagia
Distribuit de Voodoo Films, filmul a primit ratingul N-15 – nerecomandat publicului sub 15 ani.
Sinopsis: Alice Tarpan (Andra Guţi) are, la cei aproape 17 ani ai săi, o adolescență complicată. Nu e vorba doar de problemele de la școală, sau că nu e sigură cu cine a rămas gravidă, dar mai ales de faptul că mama ei adoptivă, Bogdana (Mihaela Sîrbu), a aflat de toate astea.
Filmul va rula din 9 noiembrie în: București: Cinema City Afi Cotroceni, Hollywood Multiplex, Băneasa Grand Cinema Digiplex, Movieplex, Cinema Elvire Popesco (din 17 nov.), Cinema PRO (30 nov.), Cinema Muzeul Țăranului (din 21 nov.), Cinemateca Eforie, Cinemateca Union, Cine Grand Titan. În țară, în rețeaua Cinema City: Cinema City Cluj Iulius Mall, Cinema City Constanța Park, Cinema City Ploiești Afi, Cinema City Timișoara Nepi, Cinema City Suceava și Cinema City Brăila. Iași: Ateneul din Iasi, Cluj: Cinema Victoria, Constanța: Cinema Cityplex Tomis (în curând), Brașov: Cinema One (din 16 nov.), Cinemateca Patria (din 16 nov.), Lugoj: Cinema Bela Lugosi, Suceava: Cinema Modern, Botoșani: Cine Globe, Pitești: Cinema București (din 18 nov.), Cinema Trivale, Târgu Mureș: Cinema Arta, Reșița: Cinema Dacia, Caransebeș: Cinema Luna, Vulcan: Cinema Luceafărul, Oravița: Cinema 3D, Slobozia: Casa de Cultură a Municipiului Slobozia, Sf. Gheorghe: City Plex (în curând), Arad: Cinema Arta.
Proiecții speciale în prezența echipei, în țară:
Târgu Mureș, Palatul Culturii, 9 noiembrie, ora 18:15, Proiecție specială în cadrul Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj ALTER-NATIVE 26, în prezența echipei: Radu Muntean, Răzvan Rădulescu, Andra Guți + q&A
Suceava, Cinema Modern, 10 noiembrie Proiecție specială în cadrul Les Films de Cannes a Suceava, în prezența echipei: Radu Muntean, Răzvan Rădulescu, Andra Guți + q&A
Alice T., 2018, 105 min., România-Franța-Suedia. Regia: Radu Muntean. Scenariul: Alexandru Baciu, Radu Muntean, Răzvan Rădulescu. Producător executiv: Dragoș Vîlcu. Imaginea: Tudor Lucaciu RSC. Scenografia: Anca Lazăr. Montaj: Andu Radu. Sunet: Electric Brother. Inginer de sunet: André Rigaut. Colorist: Mats Holmgren C.S.I. Mix sound: Fredrik Dalenfjäll. Costume: Eliza Frone. Asistent regie: Constantin Bazga. Script supervisor: Elena Văncică. Production manager: Dragoș Potop. Producători: Dragoș Vîlcu, Oana Iancu. Co-producători: François d’Artemare, Tomas Eskilsson, Jon Mankell, Katarina Krave. Cu: Andra Guti, Mihaela Sîrbu, Cristine Hămbăşanu, Ela Ionescu, Bogdan Dumitrache, Teo Corban, Alina Berzunţeanu, Şerban Pavlu, Maria Popistaşu. Produs de Multi Media Est, Les Film de l’apres-Midi, Chimney, Film i Väst cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei România, EURIMAGES, CREATIVE EUROPE PROGRAMME – MEDIA OF THE EUROPEAN UNION în colaborare cu Cofinova 14, SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE co-finanțat de McDonalds Romania, Next Advertising Achiziții, BV McCann Erickson, Mediaedgeci Romania, Mindshare Media, Mediacom Romania, Heineken Romania, Publicis Group Media Bucharest, Provident Financial Romania IFN, Vodafone România, Unicredit Țiriac Bank, Graffiti Public Relations, Bancpost. Distribuit în România de Voodoo Films. Parteneri: McDonalds România, Banca Transilvania. Cu sprijinul: CNC, DACIN SARA, Blitz TV, Apollo 111. Parteneri media: Rock FM, Adevărul.
Facebook: https://www.facebook.com/alicetfilmul/
Instagram: @alicetarpan
Trailer: https://youtu.be/lpEGA84U9wU
Teaser: https://www.youtube.com/watch?v=QaeC_go7whc