La un an și jumătate de la deschiderea noilor sedii ale Muzeul Național al Literaturii Române, Primăria Municipiului București și MNLR a inaugurat vineri, 2 noiembrie 2018, Casa Memorială „Anton Pann”, situată pe Str. Anton Pann 20. La evenimentul de inaugurare au fost alături de Ioan Cristescu, directorul MNLR, de Arh. Constantin Goagea și de echipele MNLR și Zeppelin: Tomnița Florescu, Viceprimar PMB, Elena Petrescu, Viceprimar Primăria Sectorului 3, Acad. Eugen Simion, Acad. Răzvan Theodorescu, M.c. Mircea Martin, prof. univ. dr. Silviu Angelescu, numeroși scriitori, profesori, cercetători, artiști, prieteni.
Povestea vieții unui scriitor spusă într-un mod inedit, o incursiune în lumea literară și politică a vremii lui. Cele mai frumoase ilustrații de carte realizate de artiști români faimoși, instalații interactive și animații. Douăzeci și trei de instrumente muzicale reprezentative pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea, o arhivă de sunete, partituri, piese vocale și instrumentale, laice și religioase compuse de Anton Pann. Toate în prima expoziție permanentă a casei care păstrează vie memoria unui scriitor și a vremurilor în care a trăit și a creat el, prezentate printr-un concept curatorial propus de arhitecții Constantin Goagea și Justin Baroncea.
Casa, prima și singura în care Anton Pann a locuit fără chirie, a fost cumpărată – împreună cu locul – la 20 februarie 1848. Aflată la mică distanță de Biserica Sfântul Stelian-Lucaci, în a cărei strană dreaptă a cântat Anton Pann, locuința are o curte largă, în care proprietarul și-a putut muta tipografia. În această casă, Anton Pann a realizat cea de-a doua ediție a capodoperei sale, Povestea vorbii, iar mai apoi,Nezdrăveniile lui Nastratin Hogea, cealaltă creație de vârf semnată de autor, precum și O șezătoare la țară sau Călătoria lui Moș Albu. Intrată în patrimoniul MNLR în urmă cu mai puțin de 1 an, astăzi Casa Memorială „Anton Pann” își deschide porțile și intră pentru prima oară în circuitul public, aceasta putând fi vizitată gratuit până la sfârșitul anului.
Coordonare proiect: Ioan Cristescu, Director al Muzeului Național al Literaturii Române
COORDONARE PROIECT: Ioan Cristescu, Director al Muzeului Național al Literaturii Române AUTORI: Constantin Goagea, Justin Baroncea, Anastasia David, Alexandru Condrea
CONSULTANȚI ȘTIINȚIFICI: Gabriela Dumitrescu (Academia Română), Nicolae Mecu (Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”), Florin Iordan (trupa Trei Parale), Constantin Răileanu (trupa Anton Pann)
COLABORATORI: Emanuel Birtea, Mihaela Butoi, Cristina Ginara, Alexandru Ivanof, Sonia Lascu, Adina Lupu (documentare), Radu Manelici (grafică), Ioana Naniș, Sabina Nechita, Ioana Trușcă, Alexandru Voicu, Rareș Nedelcu, Urban Paint (execuție)
ECHIPA MNLR: Emanuel Cambosie, Ana Claudia Cencu, Ilinca Cristurean, Cristian Dima, Andreea Drăghicescu, Emil Doicescu, Victorița Doicescu, Anița Grigoriu, Alina Ioan, Andra Ispas, Ina Mareș, Cristina Milca, Luana Stroe, Violeta Vârjoghe, Loredana Voicilă
Date de contact
Adresă: Strada Anton Pann 20, sector 3, București
Telefon: 0314.045.045 / 0731.003.022
E-mail: case.memoriale@mnlr.ro
Website: www.mnlr.ro
Program de vizitare:
Luni – Închis
Marți – Duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00 (1 martie – 31 octombrie)
Marți – Duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00 (1 noiembrie – 28/29 februarie)
Tarife (care urmează a fi aplicate începând cu data de 3 ianuarie 2019):
Bilete de intrare în Casa Memorială „Anton Pann”
4 lei/zi/vizitator – adulţi
2 lei/zi/vizitator – pensionari, militari, elevi, studenţi, grupuri organizate
0 lei – preșcolari, copii instituționalizați, persoane cu handicap, veterani de război
5 lei/zi/vizitator – taxă de participare la atelierele pentru copii
Taxă filmare/fotografiere profesionistă în interiorul muzeului/casei memoriale (taxă de filmare pentru TV, filme documentare realizate de specialişti): 40 lei/mp/ora
Taxă filmare/fotografiere de către turişti în interiorul muzeului/casei memoriale: 15lei/vizitator/zi
Taxă ghidaj: 6 lei/zi/vizitator sau grup vizitatori
„Depozitar al tezaurului popular, cum îl socotea Vasile Alecsandri, și clasic dintre cei năzdrăvani, prin proteismul întrupărilor sale, de la cea mai telurică și până la cele sublime, cum îl socotea Eminescu – Omir al poporului său, într-un fel – așa va rămâne de-a pururi în fastele literaturii noastre Anton Pann.” (PERPESSICIUS)
Anton PANN. Fiul văduvei de cel mai umil statut social Tomaida a început prin a cânta în strană spre a-și agonisi pâinea zilnică și, apoi, a avut un rol decisiv în „românirea” muzicii bisericești ortodoxe, dând și o lucrare fundamentală despre „bazul” acesteia. Ca orice culegător conștiincios, a adunat, „de la lume” pietricele colorate ale înțelepciunii locale, balcanice și orientale, iar apoi, printr-un meșteșug numai de el știut, le-a topit și le-a însăilat cu totul altfel, dându-le o strălucire de perle și punându-ne astfel înaintea ochilor Povestea vorbii, Nezdrăvăniile lui Nastratin Hogea și O șezătoare la țară, adică trei dintre cele mai frumoase cărți ale perioadei de început a literaturii noastre moderne, care-l situează pe autorul lor în compania scriitorilor de prima mână ai epocii: I. Heliade Rădulescu, Gr. Alexandrescu, V. Alecsandri, C. Negruzzi, N. Filimon – cu excepția ultimului, toți provenind din boierimea mică sau mijlocie. A învățat de tânăr meșteșugul culegerii slovelor, apoi și-a cumpărat o tipografie, scoțând de sub teasc zeci de cărți, sacre sau profane, literare sau muzicale: cărți de autor, traduceri, prelucrări și adaptări, în versuri sau în proză, ba chiar având structură dramatizată. Nu s-a dat în lături nici de la literatura de desfătare, cuprinsă de obicei în multele „calendare” pe care le-a compus și publicat. A fost și autor, și tipăritor, și distribuitor, mereu vizitat de grija găsirii altor „prenumeranți”. A stat cu un ochi pe coala de scris cu condeiul propriu și cu altul pe cea tipografică, iar când a simțit că slovele încep să tremure sub privirea încețoșată de osteneală, și-a luat chitara și s-a refugiat – de pildă, în fundul curții ori în odaia de la catul de sus al locuinței din mahalaua Lucaci, de unde versurile puse pe melodie se transfigurau ca atinse de magie sub efectul glasului său inimitabil și al coardelor atinse de mâni de maestru. Nefiind un ascet al scrisului, nu a ales să se retragă din lume între pereții unei chilii. Nu a ales fiindcă nu a putut: nu-l lăsa firea sa de om iubitor de oameni și de viață, și nici vocația sa irepresibilă de artist. De scriitor întors tocmai către lumea și viața reală. S-a împărțit astfel între cunoașterea existenței concrete, vii, și (trans)punerea ei pe foaia de hârtie, nerefuzându-și bucuriile vieții pe pământ și nici satisfacțiile oferite de valorile simbolice și transcendente. Energia și abnegația cu care și-a trăit și umplut clipele anilor ce i-au fost dat sunt uimitoare. Nu exagerăm dacă vedem în Anton Pann – omul, muzicianul și scriitorul, luați separat și la un loc – o forță a naturii. O forță care a făcut ca fiul sărmanei văduve să depășească, prin ceea ce a produs, dimensiunea creației și a faptelor unui individ și să devină o instituție. Instituția Anton Pann. (Nicolae MECU)
