Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România anunță organizarea Festivalul Internațional MERIDIAN 2018, ediția a XIV-a dedicată Centenarului Marii Uniri, ce se va desfășura în București între 5 și 11 noiembrie. Sub genericul CONFLUENȚE, festivalul va aduce în fața publicului, în rol principal, creații de muzică nouă și jazz – în primă audiție absolută sau primă audiție în România – îngemănate cu prezența altor arte: poezie, dans, arte plastice, arhitectură, design interior, video, film, teatrul de păpuși. Cu acest demers se dorește apropierea de o audiență nouă, neobișnuită cu astfel de evenimente, care să descopere un univers provocator, în continuă schimbare, o adevărată oglindă a epocii actuale. Festivalul Internațional MERIDIAN 2018 vă invită la o săptămână de întâlniri incitante, ocazii remarcabile de a asculta și admira creații și artiști din România, Polonia, Austria, Venezuela, Israel, Finlanda, Suedia, Mexic, Germania, Africa de Sud, Italia, Sebia, Coreea de Sud, Irlanda și multe altele.
Festivalul Internațional MERIDIAN 2018 va prinde viață datorită celor 121 artiști români și 12 muzicieni din străinătate care vor interpreta 134 de lucrări, dintre care 34 în primă audiție absolută și 54 în primă audiție românească. Vor avea loc 28 de evenimente artistice, zece conferințe, trei lansări de partituri muzicale și CD-uri cu muzică contemporană, 2 expoziții pe teme de arhitectura.
Aula Palatului Cantacuzino, sălile Enescu, Operă și Multimedia, Auditorium ale Universității Naționale de Muzica București, Salonul de muzică din Casa Artelor Dinu Lipatti, sala Dalles a Universității Populare Ioan I Dalles, sala Frescelor a Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, sala Studio a Universității Spiru Haret, vor găzdui numeroase evenimente – de la conferințe, expoziții, la recitaluri camerale, spectacole cross-media, concerte camerale multimedia.
Festivalul Internațional MERIDIAN 2018 se deschide luni, 5 noiembrie ora 17:00 în Aula Palatului Cantacuzino cu Recitalul susținut de GAUDEAMUS QUARTET – Filarmonica Brașov. Patru creații în primă audiție absolută compuse de Roman Vlad, Adrian Pop, Dan Dediu și Adrian Iorgulescu împreună cu o lucrare de Ulpiu Vlad alcătuiesc programul de deschidere al proiectului. Evenimentul este realizat integral cu spijinul Institutului Cultural Român.
Casa Artelor Dinu Lipatti va găzdui în patru seri consecutive, 8 – 11 nov, patru conferințe pe teme muzicale, șapte recitaluri camerale în care arta sunetelor va fi însoțită de poezie, live electronics.
În cele trei spectacole de la Sala Dalles, 8 – 10 nov, sunt propuse publicului trei aspecte diferite, incitatnte, rezultate din confluența unor expresii artistice diverse – muzică nouă, live lectronics, dans, proiectii de film. Aici, noutatea și îndrăzneala sunt vectorii imginației născute deopotrivă în România și Polonia.
Partener tradițional încă de la prima ediție, Universitatea Națională de Muzică București, în cele trei săli ale sale, oferă cu generozitate scenele artiștilor pentru 11 recitaluri de o mare diversitate expresivă.
Remember VIERU – 20 de ani readuce în prim plan creația unui compozitor al ”generației de aur” într-un recital din Aula Palatului Cantacuzino.
Aceasta ediție s-a realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale, cel al co-organizatorilor: Institutul Cultural Român, Casa Artelor Dinu Lipatti, Universitatea Populară Ioan I Dalles – Primăria Capitalei și al partenerilor: Universitatea Naționala de Muzică București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Universitatea Spiru Haret, Centrul de Informare Muzicală din România CIMRO, Muzeul Naţional George Enescu. Sunt aduse în prim-plan evenimente deosebite, susținute de artiști dedicați, care explorează noi universuri expresive care să stimuleze pe termen lung interesul publicului pentru creația actuală.
Organizatorul festivalului este Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), organizația profesională a breslei muzicienilor creatori. Ea este, potrivit statutului, o organizație profesională apolitică, funcționând ca persoană juridică de drept privat, asociație fără scop patrimonial, de utilitate publică. Actualmente U.C.M.R. numără circa 400 de membri care constituie elita componisticii și muzicologiei naționale. Intrarea în Uniune se face pe criterii de înaltă performanță, legate de pregătirea de specialitate și de anvergura activității personale, la recomandarea biroului secției din care dorește să facă parte solicitantul. Uniunea are filiale în țară, în orașele Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Sediul central este în București, în Palatul Cantacuzino, donat în beneficiul muzicienilor români de George Enescu și de soția acestuia.
Programul tuturor evenimentelor din festival se găsește pe : https://www.facebook.com/MeridianFestival/