Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, orele 10.00-16.30, în Sala Mare a Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38, București), va avea loc cea de a IX-a ediţie a Colocviului Naţional de Critică şi Exegeză SRSFF „Ion Hobana 2018”. Tema colocviului este „Cyborgi, clone, androizi și mutanți. Evoluție sau revoluție ?”. Cu prilejul colocviului se vor decerna Premiile Naționale SRSFF ”Ion Hobana”, 2018: Marele Premiu pentru roman (ex-aequo): „Luna în orașul blestemat” – Dănuț Ungureanu (Editura Tritonic, 2017); „Omul care s-a jucat cu lumea” – Marian Truță (Editura Tritonic, 2018). Premiul pentru proză scurtă: „Misterioasa scrisoare a domnului Tesla” – Eugen Cadaru (Editura Tritonic, 2017).
”Ne aşteptăm ca în următorul stadiu al istoriei să avem parte nu doar de transformări tehnologice și organizaţionale, ci şi de transformări fundamentale ale conștiinței și identității umane care să pună sub semnul întrebării însuși termenul „uman”.
A Doua Revoluție Cognitivă va crea un tip complet de conștiință și-l va transforma pe Homo Sapiens în ceva cu totul diferit. Omenirea va fi împărțită în caste genetice și noi specii umane vor apărea ? Vor exista mutanți spontani sau se va recurge la inducerea de mutații în masă ? Vom coexista împreună cu cyborgi, clone, androizi, mutanți, roboți, inteligențe artificiale și extratereștri ?
Cât timp mai avem ?”
Organizatorii evenimentului sunt: Societatea Română de SF și Fantasy și Filiala București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România.