Vineri, 19 octombrie 2018, ora 18.00, la Palatul Universul, sala Mezanin și Beans & Dots – Café Club ElectroPutere și The Real Office organizează lansarea proiectului „Capital’s Time Machine”, o expoziție ce are ca punct central reprezentarea timpului din punctul de vedere a 10 artiști.
Conviețuim într-un timp în care experiențele personale și discursurile sociale, politice și culturale trimit constant la ideea de multiplicitate. Pentru teoreticienii gândirii contemporane, contemporanul este o ficțiune operativă, iar, a contribui la prezent este fundamental un act productiv al imaginației, pentru că îi atribuim prezentului un simț al unității care trasează temporalități globale disjunctive, pe care nu le putem cuprinde.
Dacă arta, în prezent, este propusă ca o problemă de sincronizare, condiția necesară pentru a fi relevantă este prezentarea unor temporalități și problematici contextuale multiple, suprapuse, îndreptate spre imaginea unui viitor atemporal în care egalitatea socială domină, capacitatea de decodare a limbajelor culturale capătă obiectivitate, dobândirea libertăților nu mai este condiționată de acumulările de capital, tehnologie sau politică.
Proiectul curatorial se conturează în jurul ideii că reprezentarea timpului sau a unei distanțe temporale nu poate fi neutră: nici în sensul rememorării, idealizării sau condamnării a ceva din trecut și nici în planificarea preventivă a viitorului. Și chiar mai mult: problematica trecutului și a schemei temporale în care să-l reprezinți pe celălalt a devenit un factor decisiv în schimburile interpersonale, politice și economice. Cum putem deconstrui aceste temporalități? Cum putem învăța din viitorurile trecute ce au fost deja concepute, ce sunt ele acum? Există o conexiune între aceste timpuri și temporalități ce converg într-o contemporaneitate?
În acest peisaj al lumii globale marcate de lipsa proiecției unui viitor comun, artiștii reacționează răspunzând schimbărilor structurale și existențiale care influențează viața socială. Titlul proiectului „Capital’s Time Machine”, descrie contextul în care munca artiștilor este pusă în joc în prezent.
Lucrările propuse pentru acest proiect reprezintă moduri de a privi, interpreta și acționa asupra stărilor de fapt ale lumii Capitaliste. Ele încearcă să modifice sensurile și traiectoriile vieții contemporane, prin interpretarea poetică şi critică a memoriei sociale şi subiective, a transformărilor tehnologice şi a modificărilor vieții materiale, spirituale și ideologice.
Toate lucrările realizate pentru acest proiect vor fi introduse într-un dispozitiv Vendig Machine pentru a fi comercializate. Dispozitivul va fi instalat în Palatul Universul, în incinta Beans & Dots – Café.
În programul de deschidere sunt incluse următoarele activități:
18.00 – Maximilian Lehner (AT), prezentarea proiectului
18.15 – Tatjana Macic (NL), „Heterodox: the Stubborn Non-Archive”, Lectrure
18.45 – Lörinc Borsos (HU), proiecție video
19.00 – ALB (RO) – „The Archeology of flatness”, proiecție video
19.15 – Taietzel Ticalos (RO), „Findom Virtual Kingdom”, proiecție video
19.30 – Johannes Hugo Stoll, proiecție video
19.40 – Astrit Ismaili (XK/NL), „Love Research”, proiecție video
19.50 – Silvia Amancei & Bogdan Armanu, „Video Monument”, proiecție video
20.00 – Punerea dispozitivului „Capital’s time Machine” în funcțiune pentru public*
* Datorită condițiilor de funcționare ale dispozitivului vending, va rugăm sa luați în considerare că lucrările se pot comercializa exclusiv cu bani lichizi în bancnote de 10 și 50 de lei.
Parteneri: Vector, Revista Arta, Zeppelin, Beans & Dots – Café