spot_img

”Topografia Țării Românești”, de Constantin Caracaș

Cea mai recentă apariție a Editurii Omonia o reprezintă monografia istorică și sanitară consacrată Țării Românești în urmă cu două secole de Constantin Caracaș (1773-1828), o personalitate a lumii medicale din Capitala acesteia. Născut la Siatista, o localitate în regiunea Kozani, Macedonia occidentală, într-o familie de medici– atât tatăl său, Dimitrie Caracaș, cât și fratele, Nicolae, au profesat în Valahia (inițial la Craiova, tatăl, apoi  toți trei la București) – Constantin Caracaș  s-a stabilit, după studii la Viena, la București. Medic al Capitalei, este cel care va introduce și generaliza vaccinul antivariolic. „Către anul 1800, când m-am întors în acest oraș al Bucureștilor, după ce am învățat medicina la Universitatea din Viena”, relata autorul,  „am început fără întârziere vaccinarea, fără opunere din partea locuitorilor; încât la 1802, vaccinarea era generală în tot orașul, cum și în alte târguri.” Membru al comisiei sanitare a orașului, a contribuit, alături de alți doi compatrioți, Silvestru Filitti și Constantin Darvari, la îmbunătățirea asistenței medicale în întregul principat („Una din cele mai utile îndatoriri ale unui guvern este grija sănătății și a vieții locuitorilor; fiindcă siguranța și fericirea oricărei națiuni ține de puterile fizice și intelectuale căpătate prin trai bun”).

Topografia Țării Românești, cartea care îl singularizează între ai săi și totodată îl face să fie prețuit de posteritate, este singura sa lucrare, publicată postum, în 1830, în limba greacă, de soția sa. Radiografie a Principatului, în care trece în revistă cele mai diverse fațete, de la descrierea geografică („capitolele de geografie fizică”, notează Georgeta Filitti, „înseamnă o descriere aproape cinematografică a peisajului românesc”) la istorie, de la aspecte sanitare sau observații meteo la  obiceiuri și moravuri, cartea reconstituie minuțios tabloul vieții cotidiene în „Dacia” de la hotarul  dintre secolele 18 și 19. Impresionează căldura cu care autorul îi descrie pe românii în mijlocul cărora i-a fost dat să trăiască: „Aptitudinea naturală ce are acest neam spre a primi cultura dă speranțe sigure că un guvern potrivit și generos poate  în scurt timp să-i consolideze fericirea și prosperitatea și să-l facă demn de strămoșii săi… În raport cu constituțiunea lor fizică, formată prin influența climei, locuitorii sunt blânzi, răbdători, primitori de cultură și cu caracter solid, modelat în societatea bună prin învățătură și exemple bune…Acest popor, cu inteligența lui naturală, foarte lesne poate să-și cultive moravurile, să progreseze în științe și arte și să trăiască fericit.” De o descriere amănunțită, cu ochi de profesionist, beneficiază și așezămintele și instituțiile sanitare din Capitală și din întregul principat.

Un loc aparte în istoria medicinei românești îi conferă autorului Topografiei inițiativa sa de fondare a unui „spital pentru îngrijirea atâtor bolnavi fără mijloace, făgăduindu-mă și eu să-i caut toată viața fără plată”. Este vorba de spitalul „Iubirea de Oameni”, Spitalul Filantropia, care funcționează neîntrerupt de 205 ani. „Felul cum a gândit instituția, cum a supravegheat construcția și înzestrarea, cum a redactat regulamentul de funcționare vădesc un manager de excepție” (Georgeta Filitti).

Act de recuperare necesar, reeditarea versiunii originale împreună cu traducerea  românească datorată lui George Sion, pune astăzi la îndemâna specialiștilor și a publicului larg „o lucrare clasică în istoriografia română. Ea continuă să intereseze nu doar pe medici, ci rămâne un reper pentru cunoașterea «Daciei» și a oamenilor de acum 200 de ani” (G. Filitti).

Aparatul critic – studiu introductiv și note suplimentare – îmbogățește valoarea documentară a lucrării. Cele 80 de ilustrații grupate în 24 de planșe oferă, la rândul lor, o trecere în revistă a personalităților care au marcat istoria Țării Românești în secolele 14-19, a făuritorilor anonimi de istorie, a monumentelor care au supraviețuit până astăzi, toate descrise de autorul care a bătut pas cu pas meleagurile valahe.

Editarea lucrării a beneficiat de sprijinul Laboratorului Medical Cytogenomic, instituție fondată la București de Danae Stambouli, om al diasporei care s-a dedicat sistemului medical românesc, continuând astfel tradiția înaintașului său din secolul 19, dr. C. Caracaș. Aniversarea unui deceniu de activitate a Laboratorului, specializat în aplicarea de teste pentru diagnostic în toate specialitățile, este marcată astfel prin această ediție care reprezintă un omagiu adus triplei aniversări legate de numele doctorului  Constantin Caracaș: 245 de ani la naștere, 190 de ani de la moarte, 205 ani de la fondarea Spitalului Filantropia. Danae Stambouli semnează un emoționant cuvânt-înainte despre „acest minunat umanist și medic grec din România și prețioasă moștenire pe care ne-a lăsat-o”.
***

”Topografia Țării Românești”, de Constantin Caracaș

Ediție bilingvă, română-greacă

Îngrijire ediție, studiu introductiv și note suplimentare: Georgeta FILITTI

Cuvânt-înainte: Danae STAMBOULI

Editura OMONIA, București, 2018, 448 pag.+24 planșe color  cuprinzând 80 de ilustrații și două hărți

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508