UNITER anunță, printr-un comunicat de presă trimis pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, lansarea campaniei interactive HOP 2018. Vă prezentăm textul integral al comunicatului.
”Lansăm campania interactivă HOP 2018 prin care invităm publicul să-i cunoască pe tinerii concurenţi din acest an prin filmele lor de prezentare, să-i urmărească în transmisiune directă de la Costineşti în perioada concursului şi-apoi să-i voteze în seara Galei.
Votul publicului contează!
Începând de azi până în data de 2 septembrie, zilnic, atât cei 17 artişti de la secţiunea individual, cât şi cele 3 grupuri vor veni în faţa dumneavoastră cu un mic film realizat de ei înşişi.
Absolvenţi ai institutelor de învâţământ superior din ţară, cei pe care îi veţi cunoaşte în această perioadă sunt candidaţii care au trecut de etapa preselecţiilor şi urmează să parcurgă etapa finală a concursului de la Costineşti, în perioada 3 – 6 septembrie, în Complexul Vox Maris.
Pirandello, structura ludică. Eu și personajul este tema ediţiei din acest an şi HOP-ul deloc uşor pe care îl au de trecut tinerii artişti. O temă provocatoare, ce reflectă natura ludică a meseriei de actor, dar şi natura fiinţei umane în interacţiune cu celălalt.
Chiar dacă sunt sprijiniţi de colegii lor, de profesorii şi regizorii care vor coordona atelierele proiectului, de directorul artistic al Galei, concurenţii vor explora relația dintre structura situaţională şi structura ludică în opera pirandelliană prin propria lor experienţialitate. Cu toţii – artişti, reprezentanţi ai agenţiilor de casting şi ai caselor de filme, producători de festivaluri, directori de teatre, jurnalişti şi, mai ales, publicul care îi poate urmări în transmisiune directă – suntem nerăbdători să fim parte a travaliului desfăşurat de tinerii actori, având privilegiul de a fi martorii celui mai intim laborator de creaţie.
Siteul Galei HOP www.galahop.ro, contul oficial de Facebook al Galei HOP (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor), contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA) sunt canalele pe care puteţi urmări filmele de prezentare ale concurenţilor, livestreamingul de la Costineşti în perioada 3 – 6 septembrie (transmis simultan atât pe facebook, cât şi pe youtube).
Joi, 6 septembrie, până la ora 20.00, publicul poate vota online pe www.galahop.ro .
*
Gala Tânărului Actor HOP este un proiect al UNITER care sprijină debutul tinerilor artişti oferind oportunităţi de formare profesională şi viitoare colaborări.
Directorul artistic al Galei HOP este actorul şi profesorul universitar Miklós Bács.
Ediţia a XXI-a a Galei Tânărului Actor se va desfăşura la Costineşti în perioada
3-6 septembrie 2018.
Gala Tânărului Actor este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort Costineşti.
Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Co-producător: Societatea Română de Televiziune
Parteneri: Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti
ITI – Institutul International de Teatru, Secţia Română
TIFF
Văzut de: Radio Guerilla
Partener de tradiţie: Societatea Română de Radiodifuziune
Partener de monitorizare: MediaTrust ” – UNITER