Duminică, 14 martie 2010, ora 17:00, la Opera Naţională Română din Timişoara-Holul cu Oglinzi, se lansează volumul bilingv (româno-german) “Portretul Doamnei T./ Das Portrait der Donna T.”, de Ana-Maria Bamberger, Editura Brumar, 2009.
La ea acasă, înconjurată de amintirile unei cariere strălucite, Doamna T. repetă un rol; singurul care-i ține de urât este un pahar cu whisky. Singurătatea ei este întreruptă de venirea pictorului Marius David, care dorește să-i facă portretul – la cererea unui admirator misterios. După ezitări inițiale, Doamna T. acceptă, învinsă de curiozitate. Pe parcursul întâlnirilor în care Marius îi face portretul, între cei doi protagoniști se înfiripă o relație plină de confruntări și umor, cu momente de poezie și chiar de tandrețe.
Cartea va fi prezentată de: Codruţa Popov, Rodica Bărbat, Simona Avram, Robert Şerban. Proiecţia multimedia este asigurată de Alex Constantinescu. Organizatori: Editura Brumar, Teatrul Naţional Radiofonic, Biblioteca Municipală Lugoj, Fundaţia Academia Civică-Filiala Lugoj.
Ana-Maria Bamberger s-a născut la 12 noiembrie 1966 la Bucureşti, este doctor în ştiinţe medicale, cu o carieră academică şi lucrează în cadrul Facultăţii de Medicină din Hamburg. Din 2003 lucrează şi ca dramaturg. O relaţie artistică şi umană specială a legat-o de la început de marea actriţă Olga Tudorache. „Actriţa fenomen” a interpretat rolul principal în prima piesă a autoarei, fiind o inspiraţie pentru următoarele şi creînd în fiecare din aceste roluri adevărate „recitaluri actoriceşti”. Piesele Anei-Maria Bamberger, scrise cu „nerv şi fior dramatic” se bucură de succes de public şi critică nu numai în România, ci şi internaţional, fiind montate şi invitate pe scene din Germania, Israel, Canada şi Statele Unite. (http://www.ana-maria-bamberger.com/)