În perioada 12 – 21 octombrie 2018, Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, organizează cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru ”FEST(in) pe Bulevard”. În acest an, ”FEST(in) pe Bulevard” se desfășoară în trei etape: 27 aprilie – 6 mai: Secțiunea PLANETA SHAKESPEARE (Invitați de onoare); în parteneriat cu Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova și cu Fundația Shakespeare. (În cadrul acestei secțiuni, pe cele două scene ale Teatrului Nottara, s-au jucat, cu mult succes, șase spectacole selecționate în cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Shakespeare: cinci producții invitate din: Europa (Marea Britanie), Asia (Coreea de Sud), Africa (Africa de Sud), Australia și Statele Unite ale Americii și o producție a Teatrului Nottara.); 12 – 21 octombrie: ”FEST(in) pe Bulevard”, ediţia a VI-a – secțiuni de tradiție; 21 – 22 noiembrie: Secțiunea MultiArt EXIT (secțiune organizată în colaborare cu Administrația Națională a Penitenciarelor).
În perioada 12 – 21 octombrie, FEST(in) pe Bulevard va cuprinde peste 30 de producții scenice, grupate în mai multe secțiuni, la care participă artiști din nouă țări: România, Franța, Germania, Republica Moldova, Bulgaria, Rusia, Italia, Serbia, Kazahstan.
Conceptul festivalului aparține teatrologului Marinela Țepuș.
Selecția spectacolelor a fost realizată de către Narcisa Mocanu (curator teatral), Raluca Rădulescu (jurnalist teatral), Marinela Țepuș (teatrolog).
Juriul Secțiunii Criza comunicării este format din personalități ale teatrului românesc: Emil Boroghină (actor, Directorul fondator al Festivalului Internațional Shakespeare din Craiova, președintele Fundației Shakespeare), dr. Roxana Croitoru (critic de teatru), Irina Ionescu (teatrolog), prof.univ.dr. Doina Modola (critic de teatru), Doru Mareș (critic de teatru) .
Secțiuni de tradiție:
– Criza comunicării – secțiune competitivă, în cadrul căreia vor fi supuse atenției spectatorilor producții a căror temă este comunicarea
– Bulevardul Comediei – secțiune competitivă, care vă propune spectacole de mare succes. Juriul va fi alcătuit din cinci membri aleși din public;
– Premiere în FEST(in) – cele mai noi producții ale Teatrului Nottara, altele decât cele legate de temele celorlalte secțiuni;
– Invitați speciali – producții de bună calitate și de succes, care aparțin unor teatre partenere și care completează, prin temele abordate, tematicile Festivalului;
– Multi Art EXIT – festivalul de teatru pentru persoane private de libertate a devenit una dintre secțiunile festivalului în anul 2015. Se va desfășura în zilele de 21 și 22 noiembrie;
– In memoriam- dedicată unor personalități teatrale dispărute, care au avut o contribuție importantă la evoluția teatrului românesc.
Manifestarea mai cuprinde evenimente conexe: colocvii, spectacole-lectură pe texte adecvate temei centrale, discuții cu publicul după reprezentații, evenimente stradale, lansări de carte (de teatru), expoziții de fotografie de teatru, întâlnirile AICT.RO, aniversări ale unor personalități teatrale.
Selecția spectacolelor care vor participa la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru – Fest(in) pe Bulevard, 2018
Selecționeri: Narcisa Mocanu (curator teatral), Raluca Rădulescu (jurnalist teatral), Marinela Țepuș (teatrolog)
Secțiunea CRIZA COMUNICĂRII
Teatrul Municipal, Baia Mare
Dragă doamnă profesoară de Ludmila Razumovskaia
traducerea: Lia Crișan, Tudor Steriade,
regia: Andrei Măjeri, scenografia: Irina Chirilă, coregrafia: Raul Hotcaș
durata: 1h 25 min
Teatrul Maghiar de Stat, Cluj
Ilegitim, adaptarea scenică: Adrian Sitaru, după un text colectiv de Adrian Sitaru și Alina Grigore, traducerea în limba maghiară: Andor Horváth,
regia: Adrian Sitaru, scenografia: Carmencita Brojboiu
durata: 1h 30 min
Focus: teatrul maghiar din România (în parteneriat cu Institutul Balassi)
Theater an der Parkaue, Berlin, Germania
Language of the Water ( Limbajul apei) de Sarah Crossan
dramaturgia: Eva Stöhr,
regia și decorul: Sylvia Sobottka, costumele: Mascha Mihoa Bischoff,
coregrafia: Hanna Hegenscheidt
durata: 1h
Bitef Dance Company, Belgrad, Serbia
Room for Revolution (Camera Revoluţiei)
dramaturgia: Igor Koruga,
conceptul și coregrafia: Isidora Stanišić, scenografia: Ljubomir Radivojević,
muzica: Darja Ianošević
durata: 1h
Teatrul Odeon, București
Gardenia de Elżbieta Chowaniec, traducerea: Luiza Săvescu,
regia: Zoltán Balázs, decorul: Constantin Ciubotariu, costumele: Andrada Chiriac
durata: 1h 15 min
(în parteneriat cu Institutul Balassi)
Teatrul Maria Filotti, Brăila
Tartuffe de Molière, traducerea: Doru Mareș,
regia și versiunea scenică: Alexandru Mâzgăreanu,
decorul: Andrada Chiriac, costumele: Alexandra Mâzgăreanu,
muzica: Alexandru Dan Suciu
durata: 1h 45 min
Compania StarTDramaLab Petropavlovsk, Kazahstan
„86”, creație colectivă coordonată de Farhat Mildalali
regia și scenografia: Farhat Mildalali, coregrafia: Shyryn Mustafina,
compozitor: Rahat Terezhan
durata: 50 min
Studio M, Sfântu Gheorghe
Lift – boys will be boys
coregrafia și muzica: Ferenc Fehér
durata: 45 min
Focus: teatrul maghiar din România (în parteneriat cu Institutul Balassi)
Compania Dialog Dance, Kostroma, Rusia
the_Marusya
un spectacol de Aleksandr Andriașkin
durata: 1h 10 min
Teatrul Nottara, București
Hamlet ȋn sos picant de Aldo Nicolaj, traducerea: Carmen Velcu,
regia: Alexandru Jitea, scenografia: Liliana Cenean
durata: 1h 45 min
Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște
Carmen, după Prosper Mérimée
regia și adaptarea: Suren Shahverdyan, scenografia: Mc Ranin,
coregrafia: Hugo Wolff
durata: 1h
Teatrul Maghiar Csiky Gergely, Timișoara, Teatrul Clasic Ioan Slavici, Arad, Teatrul Național, Sombor, Serbia
EXIT de Arpad Schilling și Annamaria Lang, traducerea: Notaris Ludovic,
regia: Schilling Árpád
durata: 1h 40 min (fără pauză)
Focus: teatrul maghiar din România (în parteneriat cu Institutul Balassi)
ABC Company, Bergamo, Italia (în coproducție cu Allegra Brigata Cinematica şi CSC Anymore)
Blackout – In the wonderful world of Uoz (App) / (Amnezie – În lumea minunată a lui Oz – App)
regia şi coregrafia: Serena Marossi, scenografia: Simone Moretti,
muzica originală: Marco Bonati, dansul: Luca Citron și Federica Madeddu,
video: Luca Citron, light design: Simone Moretti
durata: 50 min
Teatrul Tăndărică, București
Scufița roșie, scenariul: Felix Alexa, după Charles Perrault și Frații Grimm,
regia: Felix Alexa, scenografia: Marian Sandu, muzica: Alexei Țurcan
durata: 50 min (fără pauză)
Teatrul Tineretului, Piatra Neamț
Visătorul, după Ian McEwan, traducerea: Dana Crăciun,
spectacol-concert de Ada Milea, scenografia: Alina Herescu,
desenele și animația: Paul Mureșan
durata: 1h
Compania Le Chat Foin, Rouen, Franța
Qui suis je? (Cine sunt eu?) de Thomas Gornet
regia: Yann Dacosta
durata: 1 h
Teatrul pentru Copii și Tineret GONG, Sibiu
Visând glasuri cu texte de Ted Hughes și Lavinia Braniște
regia: Nicoleta Lefter, animația și grafica: Paul Mureșan
compoziția muzicală: Claudiu Urse
durata: 40 min
Secțiunea BULEVARDUL COMEDIEI
Teatrul Nottara, București
Cum vă place de William Shakespeare, traducerea: Petre Grimm,
regia: Alexandru Mâzgăreanu, decorul: Adrian Damian,
costumele: Alexandra Mâzgăreanu, muzica: Alexandru Suciu,
coregrafia: Florin Fieroiu
* durată necunoscută, spectacol în repetiții
Teatrul Fani Tardini, Galați
Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant de Anthony Neilson
traducerea și regia: Dragoș Alexandru Mușoiu, scenografia: Andreea Simona Negrilă, muzica: Eugen Dan Drăgoi
durata: 1h 50 min
Teatrul de Revistă Ginta latină, Chișinău, Republica Moldova
Cherchez la femme, după Ivan Turbincă de Ion Creangă
direcția de scenă: Tudor Țărnă, regia: Anatol Burlacu,
scenografia: Adrian Suruceanu, coregrafia: Victoria Bucun
durata: 1h 45 min
Teatrul Nottara, București
Despre olteni, cu dragoste, după La lilieci de Marin Sorescu
scenariul și regia: Constantin Fugașin, scenografia: Luana Drăgoiescu,
ilustrația muzicală (folclor românesc): Ilie Vorvoreanu
durata: 1h 40 min
Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova
Elefantul din cameră de Sarah Ruhl
regia și traducerea: Dragoș Alexandru Mușoiu, decorul: Andreea Simona Negrilă
costumele: Elena Gheorghe, muzica: Tibor Cári
durata: 2h 40 min (cu pauză)
Teatrul de Nord, Trupa Harag György, Satu Mare
Comedia erorilor de William Shakespeare
regia: Bocsárdi László, decorul: Bartha József
costumele: Kiss Zsuzsanna, compozitor: Benedek Zsolt
durata: 2h 40 min (cu pauză)
Focus: teatrul maghiar din România (în parteneriat cu Institutul Balassi)
Secțiunea PREMIERE ÎN FEST(in)
Teatrul Nottara, București
Molière (titlu provizoriu), conceptul și regia: Roman Feodori
scenografia: Olga Nikitina, coregrafia: Aleksandr Andriașkin
muzica originală: Tibor Cári
* durată necunoscută, spectacol în repetiții
Teatrul Nottara, București
Balul sinucigașior, creație colectivă (trupa Splendid: Josiane Balasko, Marie-Anne Chazel, Christian Clavier, Gérard Jugnot, Thierry Lhermittt și Bruno Moynot); traducerea și regia: Iulian Furtună, scenografia: Ioana Pashca,
muzica: Bobo Burlăcianu și Bogdan Marinescu, coregrafia: Mălina Andrei,
consultat magie: Andrei Teașcă
durata: 2h 20 min
Teatrul Nottara, București și Teatrul Clasic Ioan Slavici, Arad
Disputa de Pierre de Marivaux, traducerea: Doru Mareș
regia: Vlad Massaci, scenografia: Iuliana Vîlsan,
coregrafia: Florin Fieroiu, muzica: Vlaicu Golcea
durata: 1h 20 min
Teatrul Nottara, București
Asta-i ciudat! (Păguboșii) de Eugen Rotaru
regia: Diana Lupescu, muzica: Laurențiu Profeta, scenografia: Luana Drăgoiescu
coregrafia: Roxana Colceag, muzica live: Alexandru Prică, Vlad Gălățianu, aranjamentul instrumental: Radu Mihalache
durata: 2h 10 min (cu pauză)
Teatrul Nottara, București
În cădere liberă de Oleg Bogaev, traducerea: Elvira Rîmbu
regia: Alexandru Maftei, decorul: Andrada Chiriac, costumele: Brândușa Ioan,
muzica: Alexandru Suciu, mișcarea scenică: Arcadie Rusu
durata: 1h 30 min
Teatrul Nottara, București
Praf de stele de Norm Foster, traducerea: Claudia Motea
regia: Lucian Sabados, scenografia: Vladimir Turturica, coregrafia: Ioana Marchidan
Durata: 1h 50 min
Teatrul Nottara, București
Thailanda de Dimitris Kechaidis și Eleni Chaviara
traducerea: Claudiu Sfirschi-Lăudat
regia: Alexandru Jitea, decorul: Ștefan Caragiu, costumele: Liliana Cenean
* durată necunoscută, spectacol în repetiții
Secțiunea INVITAȚI SPECIALI
Teatrul Municipal Matei Vișniec, Suceava
3 Surori, după A.P. Cehov
traducerea și adaptarea: Raluca Rădulescu
regia: Catinca Drăgănescu, scenografia: Andreea Simona Negrilă
coregrafia: Simona Deaconescu, Mariana Gavriciuc
Durata: 2h 45 min (cu pauză)
Teatrul Studio, Universitatea de Arte, Târgu-Mureș
Un om ca oricare de Goran Stefanovski
traducerea: Ioana Ieronim,
regia: Mihai Lungeanu, scenografia: Sikó Dorottya-Agota, Katalin Huszár
muzica: Daniel Csikos
durata: 1h 30 min
Teatrul Studio, Universitatea de Arte, Târgu-Mureș
Ce zile frumoase!, după Samuel Beckett, traducerea: Anca Măniuțiu
regia: Radu Olăreanu, scenografia: Măriuca Ignat,
vorbirea scenică: Cristinela Olăreanu, video design-ul: Ovidiu Rusu
durata: 1h 10 min
Teatrul Dramatic și de Păpuși, Vrața, Bulgaria
Zbor de Olga Muhina
regia: prof. Vazkresia Vihrova, scenografia: Zarkov Uzunov,
coregrafia: Rosen Mihailov
durata: 1h 30 min