Astăzi, 20 octombrie 2010, ora 17:00, la Muzeul de Artă din Ploieşti va avea loc lansarea romanului “Oraşul jumătăţilor de înger” de Florin Toma, apărut în colecţia „Proză” a editurii Cartea Românească. Prezintă: Nicolae Prelipceanu şi Cristian Teodorescu.
Un oraş în care frica este pururi trează, iar locuitorii lui trăiesc după indicaţii şi norme precise, încontinuu amintite, spre a se evita greşeala. O aşezare cu automatisme dramatice, sufocante, construită pentru a opresa şi a zdrobi fiinţa. Este povestea unei societăţi terifiante, anchilozată într-o stratificare socială inflexibilă ce transformă defectele în reguli de funcţionare. Un narator neobosit basculează mecanica tragică implacabilă şi o contrapune rememorării unor sărbători fabuloase din sânul familiei sale, când ficţiunea baleiază neaşteptat, între comic şi sarcastic sau între parodie şi fabulă. Altminteri, însă triada mamă-soţie-fiică reprezintă singurul motiv pentru care naratorul trăieşte. în rest, visul e calea de a transcende o lume avortată.
„Florin Toma, (…) unul dintre cei mai importanţi stilişti ai prozei româneşti actuale. Scriitorul are un acut simţ al limbii, el găseşte mereu cuvintele cele mai potrivite, intervenţiile sale la nivelul „semnificatului” sînt făcute cu deplină naturaleţe şi cu superioritatea unui om care ştie, în orice moment, cît de mare este soliditatea terenului aflat sub el.” , a scris Tudorel Urian.
„Florin Toma,(…) ultimele trepidaţii dinspre Urmuz şi Bonciu. Nu mor haioşii când vor gomoşii…” (Radu Cosaşu)
„Spre bucuria şi petrecania dumneavoastră, aflaţi că “Oraşul jumătăţilor de înger” este iconul şi coconul de umbră al aproximării în care trăim. Totodată, ca distribuitor de fantasme, atrag atenţia tuturor beneficiarilor că, în ciuda avizului de expediţie în regulă, ele ajung la destinaţie schilodite. Ca îngerii spintecaţi de un parlagiu fără chef. Viraţi in brutto, virusaţi in netto. Explicaţia constă poate în faptul că Nicio comunicare nu se face corect decât dacă se pierde o parte din mesaj (Paradoxul lui TOMA). Dacă disperaţi, vă salvează totuşi, întru chietudine, Reciproca: Orice mesaj poate fi citit regulamentar doar atunci când comunicarea este relativă. Alte instrucţiuni de utilizare a vieţii prisosesc, sprintene. Fiindcă, printr-un delicat accident de suflet, noi suntem în viaţa în care nu suntem, de fapt.” , a scris Florin Toma.
Florin Toma, născut la 22 martie 1953, este absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti, 1979. Primele lecturi de proză: la cenaclul Junimea, condus de Ov.S. Crohmălniceanu. Membru al Uniunii Scriitorilor, din 1990. Debut: proză în “România literară” (prezentat de Radu Cosaşu), 1978. Cărţi: “Petru Comarnescu – Kalokagathon” (îngrijire ediţie, cu acad. prof dr. Dan Grigorescu), Eminescu, 1985; “Peisaj cu fluturi noaptea, nuvele”, Cartea Românească, 1986;“O mie nouă sute nouăzeci şi doi/sisteme de supravieţuire, interviuri” (în colaborare cu Lucian Vasilescu), Mediaprint, 1992; “Incontinentul româno-american, interviuri cu Diaspora din SUA şi Canada” (ilustraţii: Constantin Marinescu-MARC), AMGRIN, Montréal, 1998; “Moştenirea Familiei Bildungsroman”, roman, Cartea Românească, 2005; “Ceremoniile lui Avrămuţ sau Trei nuvele sexemplare”, (nuvele în curs de apariţie). Colaborează la Radio România Cultural, la emisiunea “Arte frumoase”.