Asistăm, de cîtăva vreme, la un fenomen curios și care mie îmi dă mari speranțe. Apar în circuitul literar nume noi, și nu puține, despre care se vorbește cu încîntare chiar de a doua zi și care, culmea, cunosc imediat deliciile chinuitoare ale succesului literar. Acum cîteva zile, am fost la lansarea unui debutant sexagenar. Spre deosebire de pensionarii care își descoperă „pasiunea” pentru scris din plictiseală și trăgînd cu ochiul la avantajele materiale ale breslei oficiale (iar breasla îi primește cu brațele deschise, fără să se intereseze nici de valoare, nici de calitatea editurii), Ion Pleșa (autorul volumului „Anotimpuri care nu se repetă”) este un scriitor adevărat. Universul lui, re-compus din poveștile unei Șeherezade de pustă, este unul profund original. Nu am auzit o astfel de voce de multă vreme. A doua zi, am prezentat un alt autor nou venit (o autoare pe care o admir de la debut), Anca Vieru, cu romanul „Spulberatic”. Romanul e greu și ușor. Ușor de citit, greu de desfăcut în părțile componente. Anii ’50-’80 reprezintă, pentru literatura contemporană, un eșec. Autorii ori vor să spună totul, ori se încurcă în amănunte redundante. Ei bine, romanul de care vorbesc nu e nici tragic, nici încrîncenat, nici demonstrativ. O plăcere la lectură. E proaspăt și pasionant.
Dar avem de a face cu mai multe debuturi semnificative. Bogdan Răileanu (cu „Tot spațiul dintre gândurile mele”, volum care a concurat la premiul revistei „iocan”) a predat editurii Humanitas un roman. Cristina Andrei a scos la Nemira volumul de proze „Matriarhat”. În cadrul programului „Prima carte”, inițiat de Fundația „Friends for Friends”, am descoperit trei autori care, cu siguranță, vor debuta cu volum pînă la sfîrșitul anului: Iulia Gherasim, Simona Goșu și Gabriel Florin Macsim. Nimeni nu-i cunoaște și nici nu-i recunoaște. Vă garantez că, anul viitor, veți auzi de ei și, de ce nu?, îi veți fi citit. Aștept ca Diana Bădica să își predea o dată romanul, că prea e bun. Ce că mai zic de Tudor Ganea, care are gata al treilea roman și care, deja, e un astru pe cerul literar? Numai eu cunosc încă cinci-zece potențiali autori (autori adevărați, profesioniști în felul în care construiesc și redactează) care trudesc în singurătate pentru a ieși în lume cu cea mai mișto haină posibilă. Pe ei nu i-a năucit mirajul publicării cu orice preț. Dimpotrivă, prima lor grijă e construcția frazei, apoi construcția subiectului și, bineînțeles, cursivitatea textului. Mi-e și teamă că nu pot pomeni toate numele care îmi vin în minte. Sînt doar cîteva exemple, necunoscute și nepetrecute în spațiul public în urmă cu – să zicem – zece ani.
De ce spun toate astea? Constat că literatura română primește acum o transfuzie de sînge ideatic, stilistic și formativ proaspăt. Oameni care au ce scrie și care sînt foarte atenți cum scriu. Nu contează vîrsta sau pregătirea profesională. Nu-i interesează banii de pensie și nici cucerirea puterii. Ei vin – cei mai mulți – din meserii deosebite. Au fost contabili, fizicieni, programatori, ingineri. De aici, senzația de proaspăt, de contemporan, de insolit, de viu, de surprinzător. Aș spune că talentul nu mai contează (e necesar, dar niciodată suficient). Ce contează, din punctul meu de vedere, e că, poate pentru prima dată în scurta ei istorie, literatura română ar putea avea, concomitent, 100 de prozatori valoroși, valabili și activi. Ei iubesc literatura, o consumă, o produc. Cu ei, am putea ieși, în sfîrșit, în lume, masiv, zîmbitori și fără veșnicele noastre complexe și văicăreli.
Florin IARU
Cam toți vîrstnicii s-au aflat în tinerețea lor idealiști și candizi.
Propun ca subiect de roman: ce se întîmplă că tinerii devin finalmente precum huliții înaintași? Și, implicit, contestați de noile generații care le urmează?