spot_img

Săptămâna Europeană a Patrimoniului Privat, în premieră și în România

În perioada 24 – 27 mai și 1 – 3 iunie 2018, cu prilejul Anului European al Patrimoniului Cultural, propietari din toată Europa vor deschide porțile vizitatorilor sub aceeași egidă: „Casa noastră, patrimoiul tău”. Fie că sunt palate, conace, biserici și alte spații de patrimoniu salvate la inițiative private, vor putea fi cunoscute, vizitate – multe dintre ele pentru prima dată – de către comunitate și de către toți cei curioși să descopere o parte semnificativă din identitatea culturală europeană, mai puțin vizibilă, însă cu rol la fel de important precum și celelalte edificii aflate în circuitul public. Peste 600 de case, castele și alte spații de patrimoniu aflate în proprietate privată în 18 țări europene au răspuns inițiativei Asociației European Historic Houses, dintre care 17 case participante sunt în România. Pentru că patrimoniul românesc face parte din patrimoniul european și îl îmbogățește prin tot ce are mai aparte.

Detalii despre programul caselor deschide în România cu acest prilej, pe site-ul www.patrimoniuromanesc.eu

Este prima data când se celebrează Anul European al Patrimoniului Cultural. Comisia Europeană și Consiliul Europei au încurajat desfășurarea acțiunilor de comunicare și promovare a patrimoniului fiecărei țări, punând în lumină diversitatea patrimoniului local și accentele comune ale patrimoniului european.

În acord cu cele două instituții amintite mai sus, Asociația European Historic Houses a invitat țările europene să organizeze Săptămâna Europeană a Patrimoniului Privat la sfârșitul lunii mai 2018 și începutul lunii iunie.

În România, Săptămâna Europeană a Patrimoniului Privat se va desfășura în perioada 24 – 27 mai și 1-3 iunie, promovând valorile patrimoniului european, dar și valori ale Centenarului Marii Uniri. La inițiativa Coaliției „Castel în Transilvania”, formată din proprietari și administratori de castele și a Asociației Domeniul Ion Ghica Ghergani și a Irinei Bossy Ghica, proprietarii mai multor case de patrimoniu au fost invitați să ia parte la acest eveniment care promovează, printre obiectivele majore ale acțiunii,

  • creșterea gradului de conștientizare în privința contribuției aduse societății de către proprietarii privați ai caselor de patrimoniu,
  • încurajarea dialogului între comunitate și proprietari,
  • promovarea artelor și activităților interdisciplinare în apropierea clădirilor de patrimoniu și implicarea publicului tânăr.

Concurs internațional de echitație, ateliere creative pentru copii, concerte în aer liber și petreceri sub stele

Sunt doar câteva din evenimentele pregătite de proprietari în România. Toți cei care doresc să petreacă altfel timpul liber în mini-vacanța ce se apropie, pot opta pentru cele 16 destinații din București și provinciile istorice ale României: Muntenia, Transilvania, Moldova și chair Maramureș.

Iată lista caselor participante. Evenimentele pe care le pregătesc pot fi regăsite pe site-ul www.patrimoniuromanesc.eu și pe site-ul fiecărei case.

24 – 27 mai

Casa Costa – Foru, București

Conacul Petre P. Carp de la Țibănești, Iași

Vila Golescu de la Câmpulung Mușcel

Casa Rațiu, Turda

Castelul Rákóczi-Bánffy, Gilău

Castelul Kornis – Mănăstirea

Castelul Kendy-Kemény, Brâncovenești

Castelul Urmánczy – Toplița

Castelul Mikes – Zăbala

Castelul Kálnoky – Micloșoara

1 – 3 iunie

Casa Costa – Foru, București

Hanul lui Manuc, București

Domeniul Cantacuzino de la Florești

Domeniul Ion Ghica de la Ghergani

Cula de la Curtișoara, Gorj

Biserica fortificată de la Alma Vii, Sibiu

3-5 iunie

Casa Breb 333, Breb, Maramureș

Jurnaliștii interesați să ia parte la aceste evenimente sunt așteptați cu bucurie de către organizatori. Sunt programate numeroase activități organizate special pentru reprezentanții presei. Amănunte la adresa de email patrimoniuprivat@gmail.com

În acest fel, prin această primă acțiune din 2018 – Anul European al Patrimoniului Cultural, va fi făcută vizibilă contribuția caselor private de patrimoniu adusă vastului peisaj cultural european.

Moștenirea culturală a Uniunii Europene este nebănuit de bogată și vastă prin mozaicul său cultural, prin expresivitatea sa unică exprimată atât de generațiile trecute, cât și cele prezente care creează, de fapt, moștenirea culturală pentru următoarele generații.

Aceasta cuprinde spații naturale, construite sau situri arheologice, muzee, monumente, artefacte, orașe istorice; totodată opere literare, muzicale sau audio-vizuale, cunoaștere, tradiții și obiceiuri păstrate de generații de cetățenii Europeni.

Patrimoniul cultural european beneficiază de numeroase politici, programe și finanțări din partea Uniunii Europene. În perioada 2007 – 2013, 3.2 milioane de euro au fost investite în patrimoniu prin fonduri de dezvoltare regională, la care se adaugă 1.2 milioane de euro din partea Fondurilor Europene pentru Agricultură și Dezvltare rurală, și aproximativ 100 de milioane de euro au fost oferite în cercetări pentru patrimoniu prin programul 7th Framework.

De ce Anul European al Patrimoniului Cultural?

Celebrând patrimoniul nostru cultural descoperim diversitatea dar și lucrurile care ne unesc. Și ce altă formă mai interesantă și mai frumoasă de a ne îmbogăți viața decât prin a descoperi în mod și mai larg cine suntem, de fapt.

Este deosebit de important să conservăm tot ceea ce ține de patrimoniu și să-l oferim mai departe următoarelor generații. Ai putea crede că patrimoniul este ceva ce aparține exclusiv trecutului, ori ceva static, însă, de fapt, patrimoniul evoluează pe măsură ce evoluează și implicarea noastră. Mai mult, patrimoniul nostru are un rol de jucat în construirea viitorului Europei.

De aceea, patrimoniul cultural nu ar trebui lăsat pradă uitării, distrugerii sau degradării. Pentru acest motiv, în 2018, căutăm modalități de a-l pune în prim plan și de a-l prețui mai mult decât până acum.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508