Duminică, 1 iunie 2018, de la ora 10.00, cei mai mici spectatori se vor putea bucura de un spectacol cu intrarea liberă cu ”Lampio și grăuntele de lumină” oferit de Primăria Municipiului București, prin intermediul Teatrului „Stela Popescu”, în Sala mică a Palatului Copiilor. Povestea delicată și plină de sensibilitate adaptată pentru copii, în regia lui Tony Adam, dramatizată de Victoria Pătrașcu și cu o scenografie semnată de Cristian Marin ”Lampio și grăuntele de lumină” continuă să atragă săli pline de copii la Palatul Copiilor. Își dă concursul corpul de balet al Teatrului Stela Popescu, coordonat pentru acest proiect de cunoscutul coregraf Ioana Macarie.
Tot la începutul verii, dar pe data de 5 iunie, de la orele 9.30 şi 11.00, la Sala mică a Palatului Copiilor sunt programate două spectacole cu Micul prinţ. Un spectacol de teatru – dans semnat de Ioana Macarie, adaptare după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry, Micul Prinț beneficiază de adaptarea, scenariul, regia și coregrafia Ioanei Macarie, în timp ce costumele și scenografia de Oana Drăghici, cărora li se alătură pentru sound design – Teodor Pisai și light design – Ionuț Dumitrașcu. In rolurile principale sunt Alex Floroiu – Micul Prinț, Cătălin Frăsinescu – Aviatorul.
Prin spectacolele sale, Teatrul „Stela Popescu” își continuă orientarea repertorială pentru anul 2018 prin care își propune promovarea și dezvoltarea culturală pentru copiii de vârstă preșcolară, școlară și tânără.
Biletele pentru spectacolele din timpul săptămânii se vând pe https://www.startickets.ro.
Rezervări de grup pentru instituții de învățământ : Simona – 0755 132155, Diana – 0753 174622, teatrulstelapopescu@gmail.com, teatrulstelapopescu5@gmail.com.