spot_img

Festivalul „Zile și Seri de literatură Doinaș”, ediția a IV-a

În zilele de 9-12 mai 2018, la Arad, se desfășoară Festivalul „Zile și Seri de literatură Doinaș” sau SAD, așa cum este cunoscut. Aflat la a IV-a ediție, festivalul aduce în fiecare an scriitori importanți ai momentului, debutanți, iubitori de literatură, critici literari, promotori culturali. Fiecare ediție a avut o temă principală în care a fost prezentat scriitorul arădean Ștefan Aug. Doinaș. Festivalul a debutat în anul în care Aradul candida la titlul „Arad – capitală europeană a culturii” și este printre proiectele care au avut continuitate și după ieșirea orașului din cursă, datorită directorului artistic, scriitoarea și profesoara Lia Faur.

”Au fost multe piedici din partea unor confrați, care au insistat pe latura colaboraționistă a lui Doinaș, și, aproape deloc pe cea literară. Motiv pentru care a fost nevoie de o primenire a scriitorului arădean, de înțelegere, judecată și acceptare a contextului istoric în care s-a desfășurat, fără a omite nimic din ceea ce i s-a imputat după deschiderea dosarelor prin CNSAS.

2015 – Contextul politic în care a debutat și a scris Ștefan Aug. Doinaș (invitați: Adrian Cioroianu, Emil Hurezeanu, Daniel Șandru, Victor Neumann, Daniel Cristea-Enache)

Emil Hurezeanu, un apropiat al cuplului Irinel Liciu-Ștefan Aug. Doinaș, povestește arădenilor despre scriitorul pe care mulți îl identifică doar cu poemul Mistrețul cu colți de argint, fără a-l asimila ca pe un scriitor al aceluiași spațiu.

2016 – Doinaș și neomodernitatea românească (Eugen Simion, Mircea Martin, Radu Vancu, Gabriel Andreescu, Marius Chivu, Adrian G. Romila, Liliana Corobca, Marin Malaicu-Hondrari, Miruna Vlada, Cleopatra Lorințiu, Alina Ledeanu, Răzvan Țupa, Dumitru Crudu & scriitori arădeni)

Au fost invitați George Neagoe (nu a onorat invitația) și Gabriel Andreescu pentru a discuta despre acuzele de colaborator al securității aduse lui Doinaș.

A fost prezentat filmul-interviu realizat de Cleopatra Lorințiu cu Ștefan Aug. Doinaș.

S-a jucat o piesă de teatru (Doi dintre noi – Paul Cimpoeru & Ana Pepine) în memoria cuplului Irinel Liciu-Ștegan Aug. Doinaș.

A apărut în condiții excepționale volumul de poezie pentru copii Povestea cu Fusulica pentru Dan și Lavinica dac-ascultă de mămica, cu sprijinul Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, coord. Florin Didilescu.

În urma acestei ediții, Academia Română (cu susținerea financiară a Primăriei Arad și a UVVG) a editat volumele Ștefan Aug. Doinaș – Opere.

Alina Ledeanu prezintă revistele Secolul 20, Secolul 21.

2017 –  Uman și postuman în literatură (Radu Vancu, Dragoș Varga, Marius Chivu, Svetlana Cârstean, Ștefania Mihalache, Simona Antonescu, Liliana Corobca, Robert Șerban, Tudor Crețu, Bogdan Munteanu, Matei Hutopilă, Vlad Gheorghiu, Mircea Pricăjan, Ana Puscasu, Ana Alexandrescu, Șerban Axinte, Alexandru Potcoavă, Alina Ledeanu, Ana-Maria Bădică, Iulia Gherasim & scriitori arădeni)

A fost prezentată revista IOCAN, lansări ale celor mai noi producții literare ale momentului.

La această ediție au debutat Saloanele literare, un concept prin care scriitorii se familiarizează cu Aradul interior, prin lecturile desfășurate într-un cadru intim.

Salonul literar este organizat de familii care doresc să aducă lectura în spațiul privat. Oamenii își invită prieteni, rude, cunoscuți, organizează un loc de lectură, servesc gustări și ceaiuri. Se leagă discuții, scriitorii invitați cunosc mai bine orașul și realitatea lui, iar publicul intră în contact cu literatura vie.

2018 – 100 de ani de literatură română (Bianca Burța-Cernat, Paul Cernat, Bogdan Crețu, Șerban Axinte, Cristian Fulaș, Tara Skurtu, Tiberiu Neacșu, Andrei Novac, Mihok Tamaș, Cristina Stancu, Nona Rapotan, Cristian Bleotu, Borco Ilin, Adrian Bodnariu, Alexandru Potcoavă & scriitori arădeni și timișoreni)

La fel ca în anii trecuți, scriitorii și criticii literari invitați vor intra în colegiile din Arad și vor conferenția pe tema celor 100 de ani de literatură română sau vor avea discuții cu elevii arădeni. Printre colegiile care și-au manifestat dorința de a susține conferințe se numără: Colegiul Național Preparandia „Dimitrie Țichindeal”, Colegiul Național „Moise Nicoară”, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta, Seminarul Teologic Ortodox și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”. Publicul interesat poate participa după ce, în prealabil, va lua legătura cu conducerea colegiilor.

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” găzduiește joi, 10 mai, de la ora 15.00, o conferință susținută de Bogdan Crețu și lansarea volumului Fâșii de rușine de Cristian Fulaș, Editura Polirom.

Ziua de vineri, 11 mai, este dedicată conferințelor și întâlnirilor cu publicul arădean în diverse spații convenționale & neconvenționale. În cursul după-amiezii, arădenii sunt invitați să-i însoțească pe invitați într-un tur istoric al orașului, organizat de Free Tours. Seara, festivalul SAD va fuziona în cu festivalul Particles #3, la Club Riviera, într-un recital poetic.

Ziua de sâmbătă, 12 mai, va debuta ca un maraton literar la care participă poeți, prozatori și critici literari. O provocare este și faptul că poeții vor fi invitați să pregătească și să recite un poem patriotic, în anul centenar.

Începând cu ziua de miercuri, 9 mai, în fiecare seară vor avea loc Saloane literare în familiile care și-au dorit astfel de întâlniri. Se mizează, cu precădere, pe locuințe situate în centrul istoric al Aradului, dar și pe spații potrivite evenimentului. Publicul este format din familiile interesate, rudele și prietenii lor. Festivalul utilizează numele unui scriitor neomodernist născut în județul Arad, dar promovează un spirit critic efervescent asupra literaturii contemporane, prin aducerea în program a scriitorilor de top ai momentului.

De-a lungul celor trei ani, de activitățile festivalului au beneficiat sute de arădeni, elevi, studenți, profesori, pasionați de cultură. Se poate spune că deja festivalul SAD își are un loc deloc neglijabil în cultura arădeană și, în plan cultural, chiar în cea națională.    A fost posibil cu sprijinul Primăriei Arad, a Centrului Cultural Județean Arad, a Centrului Cultural Județean Arad, a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad (dir. Florin Didilescu), a unor asociații, sponsori și familii arădene. Pentru reușita momentelor artistice au fost alături de festival, actori ai Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad și artiști plastici arădeni.

Despre festival au apărut materiale în presa culturală scrisă (Observator cultural și Timpul), pe site-uri culturale (bookaholic.ro), la radio (Radio România Cultural) și în presa locală (Jurnal arădean, Special Arad, Glasul Aradului. Arq.ro). ”, se menționează într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508