Luni, 18 octombrie 2010, ora 13:30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti are loc lansarea volumului “Pe cai, iarăşi pe cai, mereu pe cai” de Teodor Mazilu, Editura MNLR. Prezintă: Mircea Ghiţulescu, Irina Petrescu, Margareta Sipoş şi Nicolae Iliescu. Recită: Mihai Sandu Gruia şi Radu Crăciun. Amfitrion: Lucian Chişu.
“Teodor Mazilu a avut numeroase conflicte cu cenzura (deşi publicului îi sunt cunoscute puţine, şi anume cele vizibile, de exemplu conflictul care a dus la interzicerea spectacolului cu piesa “Proştii sub clar de lună”, în regia lui Lucian Pintilie). Cum a reuşit să supravieţuiască literar? În nici un caz recurgând la o diplomaţie meschină. Ca dovadă, în opera sa nu predomină – şi nici măcar nu este folosit cu o frecvenţă semnificativă – stilul aluziv. Înţelesurile se află la lumina zilei. Pentru a învinge restricţiile, scriitorul a avut la dispoziţie alt mijloc decât simularea supunerii; el a reacţionat printr-un surplus de prolificitate artistică. Există plante care luptă cu ostilitatea mediului producând şi răspândind în jur milioane de seminţe. Teodor Mazilu a procedat, în plan literar, într-un mod asemănător. În loc să lupte îndârjit pentru impunerea unui text, a scris altul, apoi altul, copleşind până la urmă ambianţa cu mesajele sale. A fost un risipitor victorios.
Din acest punct de vedere, se poate spune că Teodor Mazilu face parte din familia spirituală a lui Cehov. Ca şi marele scriitor rus, el a scris, a scris, a scris, răspunzând cu promptitudine celor mai diverse şi uneori celor mai neserioase invitaţii. N-a avut obsesia – şi nici morga – edificării unei opere. Faptul că până la urmă, din această masă de texte diseminate pe o arie vastă, s-a configurat totuşi o operă ce ţine de vocaţie şi nu de voinţă.
Teodor Mazilu a scris „la normă”, ca toţi ziariştii din epocă, articole pentru Scânteia tineretului, iar aceste articole au luat treptat forma unor schiţe satirice. Ele constituie materia volumului său de debut Insectar de buzunar din 1956. Apoi, scriitorul s-a manifestat fără inhibiţie, dar şi fără emfază şi în alte genuri: în roman, în teatru, în poezie (dragostea lui dintâi), în eseu, în jurnalul de călătorie. Din când în când a publicat noi volume de proză scurtă, care se alcătuiau parcă de la sine, prin recoltarea unei flore spontane. Nu a refuzat să tipărească nici transcrieri ale unor discuţii despre fotbal sau piese de teatru pentru artişti amatori.
Impresia de creaţie generoasă şi aleatorie este accentuată de ceea ce ştim despre stilul de viaţă al autorului. Boema pe care a profesat-o – o boemă însă productivă din punct de vedere literar – a fost deplină, tipică, asumată până la capăt. Aflat mereu în căutare de adăpost, trăind din datorii, iubind femei de toate felurile şi mai ales iubind iubirea, scriitorul n-a dispus de acea atmosferă de cabinet în care se poate desfăşura o activitate literară organizată. Fiind şi autodidact, el a scris şi a citit după o logică pe care nu o putem reconstitui. “, a scris Alex. Ştefănescu despre Teodor Mazilu în revista “România literară”, nr. 43, 2002.
