Miercuri, 14 februarie 2018, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), Editura Humanitas Fiction vă așteaptă la lansarea romanului ”Lebedele de pe Fifith Avenue” de Melanie Benjamin, bestseller New York Times, inspirat din întâmplări reale petrecute în înalta societate newyorkeză a primelor decenii de după cel de-al Doilea Război Mondial, avându-l în prim-plan pe Truman Capote alături de muzele sale, dintre care se detașează Babe Paley, cu tragica ei splendoare. La eveniment vor vorbi Cristina Bazavan, jurnalistă, Marius Constantinescu, scriitor și jurnalist și Sandra Ecobescu, președinte al Fundației Calea Victoriei. Seara va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.
De Ziua Îndrăgostiților, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, romanul Lebedele de pe Fifth Avenue de Melanie Benjamin poate fi achizițonat cu 20% reducere pe durata desfășurării acestui eveniment.
Întâmplarea așază față în față două personalități pe care totul le desparte. Pe de o parte, Babe Paley, simbol al eleganței de la jumătatea secolului trecut, soția unui magnat al radioului și al televiziunii americane, iar pe de alta, Truman Capote, pe atunci un tânăr efeminat, nu lipsit de un farmec languros, care bătea la porțile consacrării. Datorită lui Babe, acesta e adoptat de cercul restrâns al unor frumuseți recunoscute ale epocii. Fascinația se naște numaidecât între noul venit și seducătoarele „lebede“, așa cum le numește scriitorul. Pe măsură ce prieteniile se încheagă, tainele se dezvăluie, și, odată cu ele, zvonuri despre cei din afara grupului. Secretele lui Truman sunt născocite. Ale lebedelor sunt trunchiate. Dornic de povești despre o lume pe care doar o bănuiește și care îi sugerează grabnic scrierea Micului dejun la Tiffany, el provoacă, ascultă, adaugă din imaginație și așterne pe hârtie. Odată cu primele sale reușite literare, pofta de succes îi sporește până la megalomanie. Tainele adunate par să fie o marfă prețioasă, însă darea lor în vileag se vădește distrugătoare atât pentru trădător, cât și pentru lebedele lui înșelate. Relația dintre Truman și Babe e împroșcată cu noroi. Fusese oare pentru amândoi o iubire imposibilă, plină de delicatețe, așa cum păruse, ori numai un produs al ficțiunii strecurate printre nenumărate întâmplări petrecute odinioară? Citind această carte tulburătoare, bine documentată, e aproape cu neputință să te desprinzi, fie și o clipă, din tăvălugul care poartă protagoniștii spre singurătate și moarte.
„Lectura Lebedelor de pe Fifth Avenue este asemenea unei participări la o petrecere unde se servește șampanie și, pe tavă, secretele somptuoase ale elitei newyorkeze. Eleganța „lebedelor“ nu e întrecută decât de eleganța scrisului lui Melanie Benjamin, captivant prin simplitate și rafinament.“ Vanessa Diffenbaugh, autoarea romanului Limbajul florilor
„Ciudata și fascinanta relație dintre Truman Capote și „lebedele“ sale —Babe, Slim, Gloria și celelalte stele ale perioadei ilustrând ca o radiografie lumea lor —este transfigurată și înfățișată cu măiestrie în acest roman, în care fiecare personaj are un comportament detestabil, deși nu lipsit de amuzament. Meritul lui Melanie Benjamin constă în faptul că reușește să stârnească empatia cititorilor atât pentru aceste femei care dețin putere, grație și frumusețe, cât și pentru Truman Capote.“ Sara Gruen, autoarea romanelor Apă pentru elefanți și La marginea apei
Născută pe 24 noiembrie 1962 la Indianapolis, Melanie Benjamin a studiat la Indiana UniversityUniversity at Indianapolis. În 1988 s-a căsătorit cu Dennis Hauser, au împreună doi copii și locuiesc la Chicago. Cu numele Melanie Hauser a publicat povestiri în In Posse Review și The Adirondack Review, una câștigând în 2001 un concurs de proză scurtă al Radioului Public din Chicago, și două romane. Cu pseudonimul Melanie Benjamin a semnat mai multe romane istorice. Al treilea roman al său, Alice I Have Been, apărut în 2010, a fost bestseller național. În 2011, a publicat romanul The Autobiography of Mrs. Tom Thumb, iar în 2013, The Aviator’s Wife, bestseller internațional aflat în curs de ecranizare. Lebedele de pe Fifth Avenue (The Swans of Fifth Avenue; Humanitas Fiction, 2018) a apărut în 2016, fiind, asemenea romanului anterior, bestseller New York Times și USA Today. Cel mai recent roman al lui Melanie Benjamin, din ianuarie 2018, The Girls in the Picture, aduce în prim-plan prietenia dintre două femei legendare ale Hollywoodului timpuriu: scenarista Frances Marion și actrița Mary Pickford.
Accesul la eveniment este gratuit, în baza unei rezervari prealabile prin eventbook.