Duminică, 11 februarie 2018, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, unul dintre cei mai importanți cercetători în domeniul primatologiei din lume,Frans de Waal, va intra în dialog via Skype cu etologul Carmen Strungaru (Facultatea de Biologie, Universitatea din București) și profesorul de biologie Anca Bontaș. Care este izvorul moralității și ce transformări a suferit aceasta pe parcursul evoluției? Este simțul moral apanajul omului, sau e prezent şi la speciile de maimuțe cu care ne înrudim?
Frans de Waal este profesor la Departamentul de Psihologie al Emory University şi conduce Centrul Living Links, din cadrul Centrului Naţional Yerkes pentru Studierea Primatelor, din Atlanta. Este membru al U.S. National Academy of Sciences şi al Royal Dutch Academy of Sciences. În 2007 a fost inclus de revista Time în Lista celor 100 cei mai influenţi oameni ai momentului, iar în 2011 Discover l-a numit printre cei mai importanţi 47 oameni de ştiinţă din toate timpurile. Cartea Bonobo și ateul. În căutarea umanismului printre primate a fost publicată recent în colecția de știință a Editurii Humanitas
Instinctele noastre au fost văzute, de-a lungul timpului, ca fiind asemănătoare cu cele ale cimpanzeilor. În ultimii patruzeci de ani însă, etologii au reușit să studieze comportamentul maimuțelor bonobo. Văzuți din noua perspectivă, oamenii par niște primate bipolare. Suntem o specie condusă de concurențialitate și agresivitate care trebuie să fie ținute în frâu, cum sugerează behaviorismul criticat de Frans de Waal, sau una care își poate construi moralitatea prin empatie, reciprocitate și cooperare? Cea mai apropiată rudă a oamenilor dintre primate, bonobo, înclină balanța spre a doua variantă. Agresivitatea este mult mai redusă în grupurile matriarhale în care sunt organizate maimuțele bonobo, decât în cele ale cimpanzeilor, conduse de masculii alpha. Libidoul lor iese din tiparele reproducerii, sexualitatea fiind un element important în rezolvarea conflictelor sau în întărirea relațiilor din interiorul grupului sau între grupuri care intră în contact.
În Bonobo și ateul, Frans de Waal folosește cunoștințele dobândite în zeci de ani de cercetare a primatelor, și a speciei bonobo în particular, pentru a aprofunda cu ochiul fin al eseistului cultural, versat în istoria artei și în filozofie, probleme fundamentale ale naturii umane. Pentru a ne înţelege mai bine condiţia, autorul ne propune să renunțăm la perspectiva antropocentrista și să privim nepărtinitor la primatele atât de apropiate nouă și la ce ne pot spune ele despre empatie, emoții, etică și religie.
„În încercarea de a prezenta cât mai limpede evoluția empatiei umane, De Waal îmbină, cu mare finețe, cercetarea biologică de cea mai înaltă calitate cu observații filozofice pline de îndrăzneală și originalitate.“ (Nature)
„Frans de Waal reușește o performanță rară astăzi: nu se lasă antrenat nici în capcana ateismului extremist, nici în cea a religiei. Scrisul lui este liber de orice formă de dogmatism.“ (New York Times)
Întâlnirea face pare din seria de evenimente dedicate Zilelor Evoluției, găzduite de Muzeul Antipa și librăria Humanitas de la Cișmigiu și organizate de Asociația Secular-Umanistă din România în parteneriat cu Editura Humanitas și Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa“.
Participarea este gratuită, pe baza înscrierii prin Eventbook: https://eventbook.ro/other/bilete-dialog-frans-de-waal-carmen-strungaru
Alte evenimente din seria Zilele Evoluției:
Sâmbătă (10 februarie) și duminică (11 februarie), de la ora 10:15, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani sunt așteptați la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pentru o serie de ateliere interactive realizate în parteneriat cu Editura Humanitas Junior. Micuții vor avea prilejul să descopere, în paginile atlaselor Animalium și Dinosaurium, animale fascinante și misterioasa lume a dinozaurilor.
Seara de sâmbătă va fi rezervată curioșilor de toate vârstele și celor pasionați de științele vieții. Începând cu ora 17:00, la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vom pătrunde în fascinanta lume a geneticii însoțiți de cercetătorii Dr. Oana Paula Popa, Dr. Elena Iulia Iorgu și Dr. Ana Maria Krapal, care ne vor dezvălui secretele muncii lor.
Luni, 12 februarie, începând cu ora 13:20, ne auzim în cadrul emisiunii „Știința în cuvinte potrivite”, transmisă pe Radio România Cultural, din Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Vom dezbate importanța științei în educație și rolul școlilor, muzeelor și al societății civile în popularizarea științei. Realizatorii emisiunii, Corina Negrea și Dan Manolache, îi vor avea ca invitați pe Dr. Luis Ovidiu Popa, Directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Prof. Dr. Mihai Popa, Universitatea din București precum și pe Anca Bontaș, profesor de biologie – Vicepreședinte ASUR.
Înscrierea pentru aceste evenimente se face pe adresa info@antipa.ro.