Numărul 28-29 / 2017 al Revistei ARTA va fi lansat miercuri, 24 ianuarie 2018, de la ora 19.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române București, cu dezbatere dedicată politicilor muzeale contemporane. Invitaţi: Magda Cârneci, Ruxandra Demetrescu, Daria Ghiu, Valentina Iancu, Mălina Ionescu, Petru Lucaci Deschidere: Ioan Cristescu – Directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române. Moderator: Igor Mocanu. Nr. 28-29 / 2017 al Revistei ARTA conţine un dosar tematic, curatoriat de Valentina Iancu şi Mălina Ionescu, intitulat ”Muzee în post-tranziţie” şi consacrat abordărilor contemporane în politicile muzeale din România şi din lume.
„Motivația unui dosar, dedicat de Revista ARTA muzeelor, este, în primul rând, aceea de a construi, pe cât posibil, o imagine coerentă a modului în care funcționează în acest moment relația dintre muzee și scena artistică, iar premizele sale se află în exact tipul de relație care s-a construit în ultima perioadă. În afara acțiunilor strict legate de muzeografie – care sunt puține, de altfel, a specificului instituțional – care ține de aspectele administrative, legislative și financiare, și a celor legate în mod direct de piața de artă, nu există în acest moment demarcări implicite sau impuse de o instanță sau alta între activitatea expozițională, curatorială sau de cercetare din muzee sau în afara lor, iar acest lucru este valabil la nivel global.” (Mălina Ionescu)
„Cum arată muzeele de artă în România după aproape 30 de ani de la ieșirea din comunism? Ce s-a schimbat, ce politici culturale aplică și care sunt modelele instituționale pe care le urmăresc? Nevoia de a defini și înţelege instituţia muzeală este premiza personală, care a stat la baza intenției de a coordona un dosar tematic dedicat instituției muzeale în Revista ARTA. Cuprinsul actual l-am construit împreună cu Mălina Ionescu, într-un dialog constructiv bazat deopotrivă pe experienţa personală şi pe teoria muzeală contemporană. Perspectivele noastre s-au completat reciproc, oferind o viziune mai amplă asupra ceea ce este contemporan în muzeele de artă (contemporană sau nu).” (Valentina Iancu)
Autorii contribuţiilor: Mălina Ionescu, Valentina Iancu, Petra Vlad, Radu Stern, François Mairesse, Charles Esche, Daria Ghiu, Marius Babias, Anca Verona Mihuleţ, Mišela Blanuša, Hsiao-Yu Lin, Lyia Wang, Katerina Badianova, Igor Mocanu, Alexandra Titu, Magda Cârneci, Ruxandra Demetrescu, Liviana Dan, Claire Bishop, Corina L. Apostol şi Mihaela Michailov.
În același număr mai puteți citi:
– Dosare de artist despre
Florin Bobu şi Matei Bejenaru (văzuţi de Simona Dumitriu, respectiv Mălina Ionescu), Pavel Brăila (într-un dialog cu Ioana Chira), precum şi un autoportret semnat de Andreea Andrei.
– Expoziții din România
Cronici și analize critice semnate de Mihaela Velea, Georgiana Buţ, Cristian Nae, Iris Ordean, Cătălin Gheorghe, Raluca Nestor (Oancea), Magda Cârneci, Simona Vilău, Rareş Grozea, Mihai Plămădeală şi Călin Stegerean.
– Expoziții internaționale
Timea Andrea Lelik, Andreea Grecu, Andra Chiţimuş şi Denise Parizek analizează câteva din evenimentele expoziţionale de actualitate din lume.
Numărul mai propune o serie de recenzii ale ultimelor apariţii editoriale, semnate de Veronica Kirchner, Eleonora Farina, Silviu Pădurariu şi Adina Mocanu.
Revista poate fi achiziționată, începând cu data de 01 august 2017, din Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, Grupul de librării Librarium, Librăriile Alexandria, Librăria Hecate, Librăria Open Art, P U N C H; de la chioșcurile Relay și Inmedio; de la galeriile partenere ODD, Galeria Posibilă, Mobius Gallery; de la redacție și de la filialele UAP din toată țara. Puteți comanda un număr direct de pe site-ul nostru, accesând link-ul cu revista dorită din secţiunea „Shop”. Există opțiunea de a comanda orice revistă și în format PDF.
Revistă finanțată de Guvernul României prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale