spot_img

“Gala Societăţii Civile” pregăteşte comunicatori pentru instituţiile culturale româneşti

În perioada 15 octombrie- 15 ianuarie 2010, patruzeci de studenţi selectaţi în cadrul programului “Comunicatori pentru Societatea Civilă”, vor efectua un stagiu de practică în ONG-uri şi instituţiile culturale din Bucureşti. Aceştia au intrat, din 7 octombrie 2010, într-un training intensiv de două zile susţinut de specialişti în comunicare, organizat de “Gala Societăţii Civile”.

Training-ul, care se va desfăşura în zilele de 7 şi 8 octombrie 2010 la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, va reuni specialişti în comunicare precum: Cezar Paul-Bădescu  – şef secţie Cultură, “Adevărul”; Bobby Voicu – Consultant comunicare online; Iuliana Bălan – PR, Muzeul Naţional al Ţăranului Român; Sandra Ecobescu – Preşedinte şi membru fondator, Fundaţia Calea Victoriei; Bogdan Theodor Olteanu – Managing Director, BORŢUN●OLTEANU; Andrei Găitănaru – PR Manager, BORŢUN●OLTEANU; Anca Echim – Marketing Consultant; Cristina Toderaş – fostă comunicatoare a Muzeului Naţional de Istorie a României; Andrada Stoica – fostă comunicatoare a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.
Anul acesta cererea a fost considerabil mai mare ca anul trecut, majoritatea instituţiilor şi organizaţiilor selectând mai mulţi studenţi pentru a deveni „comunicatori”. O parte din instituţiile care vor găzdui anul acesta cei 40 de studenţi au făcut parte din program şi în primul stagiu desfăşurat anul trecut: Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional „George Enescu”, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Teatrul Naţional Bucureşti.

Anul acesta s-au alăturat programului instituţiile: Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar”, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu), Opera Naţională Bucureşti, Radio România (Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Bucureşti şi Departamentul de Comunicare şi Marketing al Radio România) şi Universitatea Bucureşti şi Facultatea de Filosofie.

De asemenea, s-au alăturat programului şi organizaţiile non-profit: Fundaţia Calea Victoriei, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Asociaţia „Bucureştiul meu drag”, Societatea Cultural Artistică de Tineret CONCRET, Fundaţia „Ileana Mustatză”, ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă şi Asociaţia Chance for Life.
Pe toată perioada stagiului de practică, studenţii vor avea la dispoziţie blogul programului www.comunicatorii.ro pentru a promova proiectele şi activităţile instituţiilor şi ONG-urilor, acesta devenind astfel o agendă culturală a Bucureştiului pe perioada celor trei luni.

Programul “Comunicatori pentru Societatea Civilă” pregăteşte studenţi de la facultăţile de comunicare şi le asigură stagii de practică în ONG-uri şi instituţii culturale. În acelaşi timp, programul răspunde unei nevoi reciproce: aceea a studenţilor de a căpăta experienţă, reuşind în acelaşi timp să suplinească lipsa personalului specializat în relaţii publice din organizaţiile neguvernamentale şi să ofere suport personalului specializat din instituţiile culturale.

În anul 2009 s-a desfăşurat primul stagiu al programului, acesta fiind un real succes, o parte din „comunicatori” fiind angajaţi în cadrul instituţiilor şi a ONG-urilor. Pe perioada stagiului de practică, tinerii „comunicatori” au promovat online activităţile instituţiei sau organizaţiei prin intermediul blogului dedicat, au participat sau realizat proiecte de comunicare internă, campanii de media relations şi conferinţe de presă, au organizat expoziţii şi evenimente, materiale de comunicare internă, au organizat “Zilele porţilor deschise” pentru vizitarea instituţiilor, s-au implicat voluntar în proiectele şi activităţile organizaţiei pentru continuarea acestora, au coordonat voluntarii instituţiilor şi organizaţiilor, au contribuit la strângerea informaţiilor pentru studii şi cercetări sociologice, implicându-se şi în campaniile de comunicare online şi rebranding a organizaţiilor non-profit.

“Comunicatori pentru Societatea Civilă” este un program desfăşurat sub umbrela Galei Societăţii Civile, implementat în parteneriat cu Rompetrol şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, fiind susţinut de: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Bucureşti, LiterNet.ro, Şapte Seri şi BlogWay. Mai multe detalii despre program puteţi afla accesând www.comunicatorii.ro.

“Gala Societăţii Civile” este un proiect Millenium Communications, ce promovează şi premiază activitatea sectorului non-profit. În prezent, sub umbrela Galei Societăţii Civile, alături de programul „Comunicatori pentru Societatea Civilă”, se desfăşoară competiţia anuală a Galei Societăţii Civile,  Bursa de Voluntariat şi Adoptă un ONG – cu scopul de a promova şi de a sprijini iniţiativele sectorului asociativ pe parcursul întregului an. Mai multe detalii pe www.galasocietatiicivile.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508