Miercuri, 13 decembrie 2017, ora 18.30, în Mansarda Cărturești Verona, va avea loc o dezbatere pornind de la Frumoasa necunoscută. Literatura și paradoxurile teoriei, de Carmen Mușat, volum apărut de curînd în colecția „Collegium” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autoare: Gabriela Adameșteanu, Bogdan Ghiu, Filip Florian. Moderator: Ovidiu Șimonca.
„Cartea aceasta nu-şi propune să ofere răspunsuri sau să reia, sintetic şi pasiv, în genul manualelor, răspunsurile altora la întrebările pe care literatura le provoacă. E pledoaria mea pentru capacitatea teoriei literare de a oferi căi de acces în lumile posibile ce iau naştere, prin intermediul limbajului, la intersecţia vieţii reale cu ficţiunea. Şi este, totodată, o încercare de a «îmblînzi» teoria, situînd-o în raport cu lumea şi cu percepţia asupra lumii, pe care fiecare autor în parte o proiectează în opera lui. Mi-a stat alături, în acest demers, copilul care am fost şi care, în pofida trecerii anilor, mă însoţeşte încă pretutindeni.” (Carmen Muşat)
Carmen Muşat, critic şi teoretician literar, profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, este şi redactor-şef al revistei Observator cultural (din 2000). A publicat volumele: Perspective asupra romanului românesc postmodern şi alte ficţiuni teoretice (1998), Romanul românesc interbelic (ed. I, 1998; ed. a II-a, 2004), Strategiile subversiunii. Descriere şi naraţiune în proza postmodernă românească (ed. I, 2002; ed. a II-a, 2008), Canonul şi Tarotul (2006), Lucian Raicu: dincolo de literatură (2009). Din 2014, îngrijeşte volumele din seria de autor „Gheorghe Crăciun”, publicate de Cartea Românească şi Polirom.